Documentar
„Reflecţii asupra României – Cinci feţe ale identităţii”, in premiera, la TVR 2

„Care ar fi brandul de țară, imaginea iconică prin care s-ar defini astăzi România?”, este întrebarea la care încearcă să răspundă realizatorul Andrei-Nicolae Teodorescu prin intermediul documentarului „Reflecţii asupra României – Cinci feţe ale identităţii”.
TVR 2 va difuza în premieră luni, 13 iunie, de la ora 21:40, „Reflecţii asupra României – Cinci feţe ale identităţii”, un documentar de excepţie, producţie SUA 2022, care încearcă să identifice schimbările din interiorul ţării survenite în ultimii 30 de ani.
Proiectul „Via Transilvanica”, care străbate țara pe diagonală și trece prin aproape toate culturile și formele de relief ar putea deveni un adevărat brand al țării. Alţii au văzut domeniul IT-ului ca o nouă formă de identitate după anii ’90. Se mai spune şi că unul dintre principalele motive pentru care turiștii străini vin în România este tradiţia, un fir unificator care te poartă din antichitate până în prezent și care este încă foarte vizibil la noi în ţară. Când vine vorba de imaginea României după Revoluția din 1989, nu trebuie uitată nici arta sau știința, ţinând cont de nenumăratele exemple din trecut, de români care au făcut descoperiri recunoscute internațional.
Realizatorul documentarului „Reflecţii asupra României – Cinci feţe ale identităţii” a ales cinci dintre proiectele care îi dau ţării „o nouă identitate”, văzute prin ochii a cinci personaje care au creat ceva tangibil şi care au contribuit cumva la ceea ce ar putea deveni un brand, o imagine iconică pentru noua Românie: Alin şi Tibi Uşeriu, Aurora Simionescu, Florin Talpeş, Maria Zurbagiu şi Ionuţ Onea.
Ideea documentarului a pornit de la discuțiile realizatorului Andrei-Nicolae Teodorescu cu producătorul, Dan Dimancescu, cetățean american de origine română și consulul onorific al României la Boston. Dan Dimancescu nu vorbește limba română, dar începând cu anii 90′ a venit în ţara de origine pentru proiecte și afaceri. A revendicat casa părinților săi și aşa a ajuns să viziteze România de mai multe ori pe an. Întrebat ce îi place aici, el a răspuns că „este o experiență uimitoare să vadă cum România a revenit la viață”. El a observat fiecare clădire veche reabilitată, fiecare graffiti nou și fiecare pictură murală de pe zidurile din centru sau fiecare sistem nou de iluminare pe clădirile emblematice etc.
Întrebarea comună care li s-a pus invitaţiilor, „Care ar fi brandul de țară, imaginea iconică prin care ar defini astăzi România?”, a adus răspunsuri variate, iar realizatorii le-au ales pe cele mai des întâlnite (chiar dacă uneori au fost și cele mai „clișeice”). De exemplu, foarte mulți au găsit natura ca fiind o imagine definitorie a României. Şi, pornind de la răspunsuri clișeicele precum „nimeni nu are natură ca a noastră”, s-a ajuns la probleme legate de protecția mediului și educația în acest sens.
Temele abordate în documentarul „Reflecţii asupra României – Cinci feţe ale identităţii” şi dezbătute cu invitaţii Alin şi Tibi Uşeriu, Aurora Simionescu, Florin Talpeş, Maria Zurbagiu şi Ionuţ Onea, sunt: Natura/Mediu, IT, Tradiția, Artă Urbană şi Știința.
Nu rataţi luni, 13 iunie, de la ora 21:40, „Reflecţii asupra României – Cinci feţe ale identităţii”, un documentar în premieră, producţie SUA 2022, care încearcă să identifice schimbările din interiorul ţării survenite în ultimii 30 de ani.
- PREMIILE RADAR DE MEDIA 2022! Cine va câștiga – „Artisul Anului”
- Filmul Prada – pe locul 1 in topul premierelor de la Disney+
- Ziua Marinei, sărbătorită la TVR cu premiere şi ediţii speciale
- Program TV azi 11 august 2022
- Grila de programe și recomandările lunii Septembrie 2022 pentru postul DIVA
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ACASĂ pentru săptămâna 01 – 07 august 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 01 – 07 august 2022
- EVENTSo săptămână ago
Dj Lucian&Geo vor fi alaturi de celebrii Martin Garrix ,Timmy Trumpet si Afrojack, la un festival international
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 30 iulie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 29 iulie – 04 august 2022
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Feli lanseaza “Cand te țin în brațe”