INTERVIU | Regizoarele Ana Guevara şi Leticia Jorge: ”Secretul este ca avem idei contrastante!”

Care a fost inspiraţia majoră pentru Ploaie de vacanţă? De unde a venit ideea scenariului?

Ana: Povestea este bazată pe o întâmplare reală…Leti a petrecut o vacanţă cu tatăl ei într-un loc asemănător celui din film. Vacanţa a fost un eşec din cauza vremii.
Leticia: Povestea aceea a fost o scuză, un punct de plecare pentru a vorbi despre relaţia dintre tată şi fiică.

Scrieţi şi regizaţi de câţiva ani în echipă. Cum funcţionează, concret, colaborarea voastră?

Ana: E bine, ne simţim bine. Secretul este că avem idei contrastante.

Leticia: Înainte de toate, suntem prietene foarte apropiate. Lucrul împreună se bazează pe o metodă pe care am perfecţionat-o de-a lungul anilor. În cazul acestui film, pe care îl pregăteam de mult, eram în căutarea unei exactităţi pe care s-o atingem împreună. Ne-am format amândouă cu acest proiect. Sună penibil, dar aşa este.

Ploaie de vacanţă e filmul vostru de debut. Cât a durat dezvoltarea scenariului? Şi care au fost condiţiile de producţie din Uruguay?

Ana: A durat mai mulţi ani. Iar condiţiile au fost similare cu cele din orice ţară care nu are o industrie cinematografică.
Leticia: Au fost dificultăţi pe mai multe planuri: erau implicaţi copii, filmări în ploaie, în provincie…era imposibil de realizat fără un buget, dar de îndată ce am găsit o minimă finanţare, am pornit la drum. Am pus dorinţa de a face filmul mai presus de orice altceva. Din fericire, toţi cei din echipa filmului au fost la fel de ataşaţi de poveste şi ne-au susţinut.

Cum se iau deciziile pe platou ? Mereu împreună, sau vă împărţiţi responsibilităţile?

Ana: Scopul nostru pe platou a fost acela de a regăsi spiritul repetiţiilor, lucrul cu actorii a fost mereu cel mai important. În momentul în care am început să filmăm, totul fusese discutat în profunzime, aşa că nu mai conta cine ce face.
Leticia: În perioada de pre-producţie, anumiţi membri ai echipei, directorul de imagine, asistentul de regie, au fost mereu prezenţi, pentru ca distribuţia noastră, care nu este formată din actori profesionişti, să se obişnuiască cu ei şi să nu mai simtă atât de dur impactul filmării propriu-zise. Având atât de puţin timp la dispozitie, era crucial ca toată lumea să ştie din prima clipă ce fel de film facem.

Cât de greu de găsit au fost actorii- copii?

Ana: Ştiam că ar putea fi dificil, aşa că am căutat foarte atent, peste tot, în şcoli, în cluburi sportive, în cluburi de fotbal. Am avut norocul să îi găsim pe Malú şi Joaquín, care sunt atât de sensibili şi de deştepţi.
Leticia: Alegerea lor a fost decizia cea mai importantă. Au comunicat excelent de la bun început cu Nestor, tatăl. Pe el îl cunoşteam şi ne era limpede că el trebuie să fie Alberto. Felul în care am regizat filmul s-a bazat pe încrederea dintre ei şi dintre ei şi noi.

De ce ploaia, ca obstacol în calea vacanţei în familie?

Ana: Este o resursă. Plouă, deci personajele trebuie să petrecă timpul împreună.
Leticia: Anecdota de la care a pornit filmul este aşa. Totul a început într-o vară în care i-am spus Anitei: « ne-am dus cu tata şi a plouat toată săptămâna » !

Mama Luciei şi a lui Federico nu apare decât un timp foarte scurt, dar este totuşi foarte prezentă, de-a lungul întregului film, în relaţia dintre copii şi tatăl divorţat. Alberto este surghiunitul familiei ? De ce aţi ales să naraţi filmul din perspectiva lui?

Ana: Dintre ei, doar Lucia şi Federico îşi mai împart viaţa cu mama lor, ceea ce, inevitabil, conduce la ideea că Alberto este mai oarecum un outsider. Ea se materializează în anumite elemente, ca de pildă un schnitzel, şi în senzaţia copiilor că formează o echipă. Care nu este a lui Alberto.
Leticia: Am fost interesate mai ales de relaţia dintre Lucia şi Alberto, şi de aceea ni s-a părut necesară scoatere din ecuaţie a mamei, chiar dacă părinţii nici uneia dintre noi nu sunt divorţaţi. Din punct de vedere al perspectivei, este o schimbare : filmul începe din perspectiva lui Alberto şi translează spre cea a Luciei, care, încet- încet, devine şi ea protagonistă.

Filmul urmăreşte atent şi realist încercările şi experienţele fiecăruia dintre cei trei cu oamenii noi pe care îi cunosc în timpul şederii. Reuşesc ei prin intermediul acestora să se adune ca familie?

Da, asta se întâmplă. Devin mai autentici, atunci când întreprind câte ceva pe cont propriu. Se poartă mai natural, iar Lucia şi Federico se întorc spre tatăl lor, aşa încât Alberto se găseşte cu uşurinţă în poziţia pe care se străduise foarte mult să o obţină.

Vacanţele sunt excepţii de la rutină. Credeţi că aceste momente excepţionale sunt cele care permit reluarea legăturii dintre copii şi tată?

Pâna la un anumit punct. În principal este vorba despre timpul foarte lung petrecut împreună şi despre faptul că , în acest concediu ratat, nu reuşesc să se distragă. La mare distanţă de rutină, smulşi din mediul uzual, nu au nimic altceva de făcut decât să fie împreună.

SINOPSIS

Ce poate fi mai rău decât să ai 14 ani şi să mergi cu tatăl tău în vacanţă?
Să-ţi duci copii în vacanţă şi să plouă necontenit.

Din momentul divorţului, Alberto petrece doar puţin timp cu copiii lui, Lucia şi Federico. Cei trei pornesc într-o dimineaţă, pe furtună, spre o staţiune termală.Vacanţa va fi scurtă, aşa că vor să profite la maximum. Mereu plin de entuziasm, Alberto ar vrea ca nimic să nu îi strice planurile. Dar băile sunt închise pe termen nedefinit, iar copiii îl privesc cu reproş, ceea ce îl scoate din pepeni. Pe măsură ce gradul de umiditate de afară creşte, sensibilităţile fiecăruia se ascut. Ploaia nu mai contenteşte, iar casa închiriată de Alberto pare că se micşorează din ce în ce, cu fiecare oră care trece.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=MmNVZFD1CLQ[/youtube]