Connect with us

Film

Regizorul italian Adriano Valerio vine la premiera “BANAT” din România

Published

on

 

 

“BANAT (Călătoria)” va avea premiera oficială în cinematografele din România pe data de 1 Aprilie, pelicula fiind distribuită de microFILM.

La premiera de gală, care va avea loc pe 31 martie, de la ora 20.00 la Cinema Elvira Popescu, vor fi prezenți regizorul italian Adriano Valerio, actorul Ștefan Velniciuc, producătorul Ada Solomon, dar și o parte din echipa filmului.

De vineri, 1 Aprilie, “BANAT (Călătoria)”  va putea fi văzut la București (Cinema City AFI Cotroceni din AFI Palace Cotroceni, Grand Cinema & More din Băneasa Shopping Center, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Union, Cinema Muzeul Țăranului), Bârlad (Cityplex Bârlad), Brașov (Cinema One din Coresi Shopping Center), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex din Tomis Mall), Focșani (Ansamblul Folcloric „Țara Bârsei”), Odobești (Casa de Cultură), Slobozia (Casa de Cultură Galax), Târgu Mureș (Cinema Arta).

Din 8 aprilie, “BANAT (Călătoria)” va rula și la Baia Mare (Cinema Dacia),  București (Cinema Corso, Cinema Europa, Cinema Scala), Botoșani (Cinema Unirea), Craiova (Cinema Modern), Deva (Cinema Patria), Iași (Cinema Victoria, Cinema Republica), Pitești (Cinema „Sebastian Papaiani”), Timișoara (Cinema Timiș).

Pelicula care a fost proiectată în premieră mondială, în toamna anului trecut, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în competiția oficială a secțiunii Settimana Internazionale della Critica, a câștigat Silver Award la Luxor African and European Film Festival, Egipt, Premiul “Corso Salani” pentru cel mai bun lungmetraj la Trieste Film Festival, dar și Premiul pentru cea mai bună imagine la Tirana International Film Festival.

Lungmetrajul de debut al regizorului Adriano Valerio este o coproducție Italia, Bulgaria, România și Macedonia, coproducătorul român fiind Ada Solomon prin compania Parada Film.

“Banat (Călătoria)” îi are în rolurile principale pe Edoardo Gabbriellini, Elena Radonicich, iar Piera Degli Esposti și Ștefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveștii filmului în Italia, respectiv în România.

Filmul spune povestea unor tineri aflați în plină criză: un moment suficient de apăsător îi privează pe Ivo și Clara de libertatea de a visa. Sunt doi străini care își împart bunele și relele vârstei de 30 de ani, precum și dezamăgirea față de tot ce îi înconjoară. Clara a ieșit dintr-o relație de lungă durată și e pe cale să își piardă locul de muncă. Ivo este șomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală.

“Banat (Călătoria)” relatează povestea unei emigrații în sensul opus celei obișnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în căutarea unui loc de muncă și a fericirii. Este oare exilul din propria țară singura cale spre împlinire?  

Filmările au fost realizate anul trecut, scene importante fiind turnate în România la Voinești (Târgoviște) și la malul Mării Negre.

Adriano Valerio și Ezio Abbate semnează scenariul lungmetrajului, scenografia filmului pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar monteurul filmului este Cătălin Cristuțiu.

Adriano Valerio este unul dintre cei mai talentați tineri regizori italieni. Scurtmetrajul său “37°4 S” a câștigat în anul 2013 o Mențiune Specială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și a fost remarcat în peste 60 de festivaluri internaționale.

“Banat (Călătoria)” este o producţie a Movimento Film, cu Rai Cinema. Este coprodus cu Ars Digital, din Bulgaria, Kt Film & Media din Macedonia, Parada Film în coproducție cu Hi Film, din partea României.

La finanțarea românească a filmului au contribuit: Centrul Național al Cinematografiei, FIAT și Alka – marca Toortitzi.

Banat Calatoria POSTER

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Film

Poveste de Crăciun în București, alături de “Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri”

Published

on

 

Cui nu îi plac filmele Disney? Toată lumea iubește prințesele frumoase, tinerii curajoși, animalele simpatice vorbitoare și poveștile pline de aventură și iubire din aceste filme. Iar finalurile fericite ne fac să zâmbim, indiferent cât am fi de supărați sau stresați. Aceste povești ne absorb în realitatea de ”atunci și acolo” și ne fac să trăim experiențe de care noi nu avem parte ”aici și acum”.

Cu prilejul lansării în cinematografe a filmului „Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri” – cea mai nouă și mai spectaculoasă producție Disney –, Forum Film România a organizat o ședință foto specială. Vedetele, alături de copiii lor, au intrat cu emoție și bucurie în poveste, descoperind tărâmurile de basm din film: Ținutul Florilor, Ținutul Dulciurilor și Ținutul Fulgilor de Nea, reimaginate în spațiul magic de la Atelier Florens. 

Iar această călătorie în cele trei tărâmuri a fost una de neuitat pentru Anca Sînă Serea, Roxana Ciuhulescu, Ela Crăciun, Ioana Papadopol, Tily Niculae, Simona Dragomir, Ramona Solomon, Livia Graur, Eli Roman, Cristina Șișcanu, Alina Dumitru, Andra și Răzvan Gogan, fiind imortalizată în imagini minunate de către Lilebuba Photography.

Filmul „Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri” este distribuit de Forum Film România și rulează la cinema în format 3D, în varianta subtitrată și dublată.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

,,Robin Hood” a ţintit spre primul loc în box office-ul românesc

Published

on

 

Noua aventură „Robin Hood”, cu Taron Egerton şi Jamie Foxx în rolurile principale, conduce detaşat în clasamentul box office-ului românesc, după ce filmul a fost vizionat în primele sale zile pe marile ecrane de 36.961 spectatori şi a generat încasări în valoare de 767.995 lei.

Despre această reinterpretare a legendarului personaj, actorul Taron Egerton este de părere că după ce a citit scenariul a rămas cu un puternic sentiment că personajul său, Robin Hood, este mult mai mult decât ceea ce ştie publicul despre el. În viziunea actorului principal, Robin Hood este un om aflat într-un permanent conflict, între viitorul sufletului său şi descoperirea propriului foc interior, a propriei îndemânări. ,,Pentru mine, Robin Hood este un personaj foarte pertinent în realitatea cotidiană a vremurilor noastre, aşa că pentru mine scenariul a fost deopotrivă emoţionant şi distractiv”, a declarat Egerton.

Robin din Loxley (Taron Egerton), un misionar care își pierde întreaga identitate din cauza războiului, și camaradul sau Moorish (Jamie Foxx) plănuiesc împreună o revoltă fără precedent împotriva reprezentanților corupți ai coroanei britanice într-o acțiune amețitoare care îmbină confruntările epice cu o poveste de dragoste memorabilă.

Un blockbuster plin de acţiune şi umor, filmul ,,Robin Hood” este o producție Summit Entertainment și Appian Way/ Safehouse Pictures, în asociere cu Thunder Roads Films, care a avut premiera pe marile ecrane din țară pe 7 decembrie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Vertical Entertainment prezintă „Aquaman” din 21 decembrie la cinema

Published

on

 

O producţie Warner Bros. Pictures, regizată de James Wan, mult aşteptata acţiune „Aquaman” îl aduce pe Jason Momoa în centrul unei aventuri epice, cu efecte vizuale copleşitoare ce reconstruiesc imperiul subacvatic al celor şapte mări.

Jumătate om, jumătate zeu al mării, Arthur Curry (Momoa) va trebui să îşi dezvăluie adevărata identitate, să îşi folosească puterile pentru a ajuta omenirea şi să îşi accepte statutul predestinat, acela de rege al Atlantidei.

Alături de Jason Momoa, din distribuţie mai fac parte Amber Heard care o interpretează pe Mera, o luptătoare neînfricată; Willem Dafoe ca Vulko; Patrick Wilson ca Orm, actualul conducător al regatului subacvatic; Dolph Lungren ca Nereus şi Nicole Kidman în rolul mamei lui Arthur.

James Wan regizează filmul după un scenariu semnat de David Leslie Johnson-McGoldrick şi Will Beall, după o poveste scrisă de Geoff Johns, James Wan şi Will Beall, inspirată din personajele DC, „Aquaman” creat de Paul Norris şi Mort Weisinger. Filmul este produs de Peter Safran şi Rob Cowan, cu Deborah Snyder, Zack Snyder, Jon Berg, Geoff Johns şi Walter Hamada în calitate de producători executivi.

„Aquaman” are premiera în cinematografele din ţară pe 21 decembrie, în format 3D şi IMAX 3D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending