Connect with us

Emisiuni

Replici tăioase între chefi: “Voi face tot ce îmi stă în putință ca unul de la tine să plece acasă”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Presiunea și rivalitățile au dat deja în clocot în bucătăria „Chefi la cuțite”, dar concurenții și chefii mai au de înfruntat multe provocări culinare, căci se află abia la jumătatea drumului. Luni și marți, de la 20:00, urmează alte două battle-uri de foc, iar meniul va include reacții efervescente, preparate îmbietoare și invitați speciali ce nu s-au mai aflat până acum la masa jurizării acestui show culinar.

În ultimele două ediții, tensiunea competiției a iscat o adevărată dispută între chefi, iar replicile tăioase au dus adrenalina la cote maxime. S-au produs adevărate scântei în discuția contradictorie dintre Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, iar lucrurile nu par că se vor schimba în confruntările ce urmează: „De acum începe războiul. În cazul în care crezi că din următorul battle vei scăpa tot în 5 oameni, te înșeli. Voi face tot ce îmi stă în putință ca unul de la tine să plece acasă.”, afirmă mentorul echipei albastre, în vreme ce Sorin Bontea se vede nevoit să intervină: “Cătălin, Florin, aștept să vă plătiți datoriile!”.

Standardul ridicat al competiției și încrederea pe care fiecare dintre jurați o are în bucătarii aleși a condus spre o rivalitate între cele trei tabere, pe care Gina Pistol va încerca să o tempereze: „Se simte o atmosferă negativă, tensionată. Nu lăsați o mică dispută să strice o prietenie atât de frumoasă, așa cum o aveți voi!”. Jurații au mărturisit că relația lor de prietenie intră în plan secund din momentul în care pășesc alături de echipe în bucătăria “Chefi la cuțite”, însă nici în rândul concurenților spiritele nu par să fie mai calme: “După ce s-a întâmplat e cazul să fim mai agresivi. Ne-au călcat pe bătături, dar o să scoatem armele. Vor vedea o altă echipă.”. Despre cine este vorba și ce as culinar au în mânecă cei care sunt deciși să își ia revanșa, telespectatorii vor vedea luni și marți, de la 20:00, pe Antena 1.

După patru confruntări pe echipe în care fiecare pas greșit la bancul de lucru s-a lăsat cu eliminări, cei 12 bucătari rămași în competiție se văd nevoiți să demonstreze că au sarea și piperul necesar pentru a ajunge în marea finală de poveste a sezonului 5. Dar până atunci, concurenții mai au de înfruntat 4 battle-uri dure, presiunea testelor individuale din fiecare ediție și o semifinală care îi va testa la foc continuu. Ce probe vor ascunde confruntările ce urmează și ce invitați speciali vor decide soarta echipelor în fiecare dintre cele două ediții, telespectatorii vor afla luni și marți de la 20:00, în alte două battle-uri „la cuțite”: “Va fi complicat! Cred că urmează o probă grea, întortocheată, ieșită din comun.”, se tem concurenții.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Ozana Barabancea, la “CulTOUR”: “Aș putea să fac o expoziție cu iile mele”

Published

on

Foto Credit: HAPPY CHANNEL
 

Pasionată de artă, dar și de portul tradițional, Ozana Barabancea mărturisește că ar putea să facă o expoziție cu iile pe care a reușit să le strângă de-a lungul timpului. Despre colecția ei impresionantă, despre familie și pasiunile ei, artista va vorbi, astăzi, de la ora 17.30, în cadrul emisiunii “CulTOUR”, de la Happy Channel.

“Aș putea să fac o expoziție cu iile mele. Am peste 100 de ii tradiționale, foarte vechi, în care am investit foarte mult timp și bani. Mi-am adunat ii din toate zonele țării. Foarte frumoase!”, spune Ozana Barabancea, jurată a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Recent, aceasta a aflat un lucru important. “Eu o iubesc foarte mult pe Regina Maria! Vrei să-ți spun un secret: am aflat că se află, în colecțiile mele, o ie care a aparținut Prințesei Ileana(…) Muzeografa de la Balcic mi-a spus: <<Asta este o piesă care a aparținut Prințesei Ileana!>>“, povestește artista, la “CulTOUR”, emisiune prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, de la Happy Channel.

În cadrul ediției, ea vorbește și despre lucrul care nu-i lipsește niciodată. “Port cu mine o bucățică de busuioc. Ideea este să fie pe piele, le pun și copiilor în ghiozdan. Busuiocul este singurul element care face legătura între viața terestră și Rai”, dezvăluie artista. Ce efecte benefice are asupra ei, dar și alte mărturisiri importante, astăzi, de la 17.30, la emisiunea “CulTOUR”, de la Happy Channel.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Tenor şi pianist deopotrivă. Mihai Teacă, al şaselea semifinalist „Vedeta populară”

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Un tânăr care studiază ca tenor şi pianist, dar cântă „fin şi sfâşietor” la clarinet şi la fluier, îndrăgostit de muzica populară, este câştigărul celei de-a şasea ediţii Vedeta populară a sezonului 3.  Mihai Teacă, braşoveanul în vârstă de numai 19 ani, va concura în semifinala Vedeta populară pe care Iuliana Tudor o va prezenta în luna decembrie la TVR 1.

Are doar 19 ani, dar înţelepciune cât pentru cel puţin de două ori atâta. „Dacă nu simți iubirea cu adevărat în viață, nu ai cum să transmiţi oamenilor un mesaj prin muzică” – aceste cuvinte îi aparţin unui tânăr de 19 ani din Brașov, care este mândru că poartă acelaşi nume cu al tatălui şi al bunicului lui. Mihai Teacă a reuşit duminică, 18 noiembrie, să impresioneze publicul şi juriul, asfel că a fost desemnat al şaselea semifinalist al sezonului 3 Vedeta populară de la TVR 1.

Mihai Teacă vine din Făgăraş şi este urmaşul unui fost lăutar, percuţionist. În joacă, micul Mihai a descoperit întâi o orgă, apoi a început să cânte şi din voce. De pe la 12 ani. Muzica populară l-a atras întâi prin mesajul textelor. Îi plăcea veselia pe care o transmiteau unele cântece. A continuat cu muzica clasică. Acum studiază ca tenor şi, în paralel, ca pianist. Şi, pentru că muzica populară este în sufletul lui, cântă şi la clarinet, dar numai folclor.

Mihai Teacă a interpretat în concurs, la prima probă de la Vedeta populară, „Rău mă-ncearcă dragostea”, impresionând juriul şi cu un scurt cântec la fluier, instrument de care nu se desparte, dar mai ales cu interpretarea vocală şi la clarinet a unei melodii la alegere, solicitată de juratul Grigore Leşe. Momentul lui Mihai Teacă din prima probă, apreciat de toţi membrii juriului, este mai jos:

Pentru duetul din proba a doua, Mihai Teacă a ales o un interpret pe care-l ştie de o viaţă, fost vecin şi prieten cu tatăl lui. Mihai Teacă a cântat la proba a doua alături de George Rotaru.

TVR 1 este locul unde îşi dau întâlnire cei mai talentaţi tineri interpreţi de muzică populară decişi să fie Vedeta populară, în cel mai important show de folclor din România. Alţi cinci se vor întrece în ediţia a şaptea Vedeta populară duminica viitoare. Dintre ei, doar unul se  califica în semifinală. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la Vedeta populară duminică, 25 noiembrie, de la ora 21.00.

Şi în acest sezon juriul este format din interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic, realizatorul TV Elise Stan, Grigore Leşe – artist, doctor în muzică şi profesor la Facultatea de Muzică din Bucureşti şi poetul Mircea Dinescu, cu toţii gata să evalueze prestaţiile noilor concurenţi, interpreţi amatori din folclorul românesc.

Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Captalei, susţinută de Creart rămâne alături de concurenţi în intepretările live din show şi în sezonul trei, în timp ce actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor în show, încearcă să le tempereze emoţiile şi să afle mai multe despre ei.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, deciși să își schimbe regimul alimentar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Arome îmbietoare, farfurii de 3 cuțite, preparate speciale și combinații neașteptate de gust, toate se vor regăsi printre ingredientele ediției Chefi la cuțite din seara aceasta, difuzată de la 20:00, pe Antena 1.

Ca de obicei, poveștile de viață ale concurenților vor condimenta jurizările, însă de data aceasta, una mai specială îi va inspira pe chefi să își schimbe stilul de viață.

Luni seară, chefii vor fi nevoiți jurizeze o farfurie pregătită de o concurentă ce deține un restaurant raw vegan în București. Mousse-ul de ciocolată pe bază de avocado îl inspiră pe Florin Dumitrescu ”să facă pace cu veganii”, după câteva sezoane în care a fost urmărit de acest tip de preparate în perioada audițiilor pe nevăzute. Deși cei trei jurați cred că în spatele ușilor se află un sportiv de performanță, mare le va fi mirarea când vor întâlni o bloggeriță, adeptă a ”flexitarianismul”. Carmen le mărturisește că stilul de viață pe care ea îl adoptă implică un echilibru între bucatele sănătoase și micile plăceri culinare, iar ideea le surâde celor trei: ”Cătălin are frunte de flexitarian!”, se amuză aceștia copios.

Distracția va continua la masa juraților, iar chef Sorin Bontea va apela la diverse tertipuri pentru a-i face pe colegii săi să râdă. Deși se va preface că și-a rupt un deget și nu mai poate juriza, sau că s-a rănit la mână din greșeală, trucurile sale nu vor avea succes în rândul chefilor Dumitrescu și Scărlătescu: ”Dacă nu e de râs, de ce să râdem? Era mai amuzant când spuneai de șapte ori același banc. Tu știi că există Poliția glumelor? E posibil să apară!, adaugă aceștia neimpresionați.

Spectacolul jurizărilor pe nevăzute continuă în seara aceasta cu cea de-a șaptea ediție a sezonului 6, iar lupta pentru o nouă amuletă valoroasă va aduce multă tensiune la bancurile de lucru ale celor trei chefi. Cum se vor descurca aceștia la gătit, dar și ce rețete pe măsură își vor face apariția sub cloșurile lor, telespectatorii Antena 1 pot vedea de la ora 20:00.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending