Reportajele România, te iubesc! pe primul loc în preferințele românilor

0
655

O pagină ștearsă din istoria țării noastre a fost regăsită prin reportajul prezentat de Cosmin Savu, corespondent special Știrile PRO TV, la România, te iubesc!, iar povestea vizionarului Emanoil Gojdu a ieșit la lumină.

Pe tot parcusul emisiunii peste 700.000 de români au descoperit cine a fost Gojdu și ce s-a întâmplat cu moștenirea pe care a lăsat-o României.

“O avere impresionantă, milioane uitate în conturi în băncile budapestane, imobile în cel mai important centru al Europei de Est, spații comerciale care ar fi putut fi valorificate. O avere pierdută de români. Este vorba despre averea Gojdu, care, din neputință, prostie sau indolență  s-a dus pe Apa Sâmbetei”– declară Cosmin Savu, care mers pe urmele averii refuzate.

Romania-te-iubesc-Premiile-Radar1

 

CIFRE DE AUDIENTA (Sursa: Kantar Media)

  • România, te iubesc! a înregistrat 4.3 puncte de rating și 14.6% share în intervalul de difuzare 18:01 – 19:00, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Următorul post clasat a obținut 2.8 puncte de rating și 9.3% share pe această categorie.
  • La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a condus cu 4.1 puncte de rating și 11% share. Post clasat pe locul doi a înregistrat o audiență medie de 3.5 puncte de rating și 9.4% share.
  • La nivel național, PRO TV rămâne și de această dată pe primul loc cu o audiență medie de 3.9  puncte de rating și 10.6% share, în timp ce locul secund a obținut 3.5 puncte de rating și 9.6% share.

Romania, te iubesc! (5)

Duminica aceasta Alex Dima va prezenta un material care arată lupta oamenilor de la țară cu sistemul agriculturii din România. Oameni simpli care își pun sufletul în pământul pe care îl muncesc ca apoi, la început de toamnă să nu se aleagă cu mare lucru. În schimb, alții se îmbogățesc. 

Sunt câțiva grei ai agriculturii din România ale căror firme ocupă primele locuri în topul afacerilor cu cereale și care au transformat agricultura într-o adevărată industrie. Ei gestionează suprafețe uriașe de pământ și încasează o bună parte din subvențiile de la stat alocate acestui segment. Astfel, în documentele oficiale apare o problemă și se atrage atenția că România iese în evidență prin lipsa unei categorii de mijloc în domeniul agriculturii. Există câțiva fermieri mari și milioane de fermieri mici.

Facem o radiografie a agriculturii din România. Stăm pe o comoară de care abia acum începem să fim conștienți. Suntem în momentul în care trebuie să ne hotărâm ce facem cu această comoară: facem industrie sau facem agricultură de nișă, găsim soluții pentru a da de muncă oamenilor și pentru a pătrunde pe piață cu produse bune la prețuri mari… Vorbim despre micul fermier și despre marele fermier. Puși în oglindă” – declară Alex Dima, corespondent special Știrile PRO TV, despre reportajul de duminică, de la ora 18:00.

Romania, te iubesc! (2)

Toate reportajele marca România, te iubesc! pot fi găsite pe romaniateiubesc.stirileprotv.ro.

Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?

Foto Credit: PRO TV/ RADAR DE MEDIA

Comentarii