Life Style
Revista Avantaje a desemnat-o pe Amalia Nastase Femeia Anului 2013 la categoria responsabilitate și implicare socială

Revista Avantaje a desemnat câştigătoarele celei de-a șaisprezecea ediţii a premiilor Femeia Anului.
Gala premiilor Femeia Anului 2013, organizată de revista Avantaje în parteneriat cu AVON Cosmetics Romania şi JW Marriott, a desemnat câştigătoarele celei de-a șaisprezecea ediţii.
În acest an, tema centrală a Galei a fost recunoașterea și premierea unor doamne care îndrăznesc să iasă din tipare, atrăgând atenția asupra comunității pe care o reprezintă. S-au acordat 11 premii de excelenţă, la 8 categorii.
Cele 11 premii de excelenţă ale acestei ediţii sunt:
Ambasador al Artei Românești peste Hotare – Luminița Gheorghiu
Pentru prestația actoricească de excepție, într-o carieră de peste 30 de ani, recunoscută de numeroase jurii de specialitate ale festivalurilor international de film, dar și pentru extraordinara ei calitate umană care transcende toate rolurile în care a jucat.
Promovarea și Apărarea Drepturilor Femeii – Liliana Angheluță
Este autoarea testimonialului ”Exodul mamelor”, carte publicată în ediția de februarie a revistei Avantaje, o mamă singură dintr-un orășel din Moldova, nevoită să își lase acasă cele două fiice pentru a munci în Italia. Revista Avantaje şi-a asumat misiunea de a o susţine în publicarea acestor mărturii, tocmai pentru ca din exemplul ei curajos să se inspire şi alte femei în situaţii similare. Autoarea va fi protagonista unei serii de reportaje la Televiziunea Națională.
Responsabilitate și Implicare Socială – Amalia Năstase
Pentru faptul că a ales să își valorifice capitalul de popularitate implicându-se și susținând cauze sociale care se adresează copiilor și femeilor defavorizate.
Promovarea și Apărarea Drepturilor Copilului – Antonia Zaharia
Pentru implicarea și dăruirea în susținerea drepturilor copiilor născuți prematur, ea însăși mamă a unui copil născut înainte de termen și a doi copii adoptați.
Best Fundraiser – Cristiana Ionescu
Pentru rezultatele de excepție în domeniul atât de provocator și de dificil al fundraisingului.
Excelență în Jurnalismul Social – Irina Păcurariu, pentru profesionalism și implicare socială într-o carieră de peste 20 de ani în TVR.
Inițiativă în Sprijinul Semenilor
Crina Ștefănescu – profesionalismul şi devotamentul cu care se implică în Asociația Transplantaților de Ficat din România, în calitate de medic și supraviețuitor.
Rozalina Lăpădatu, pentru dăruirea și perseverența cu care se implică în ajutorarea pacienților cu boli autoimune, în cadrul Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.
Mădălina Turza – pentru profesionalismul remarcabil dovedit în organizarea campaniei naționale menite sa atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă copiii cu dizabilități în Romania.
Magda Coman, președinta Asociației Open Your Heart, care promovează drepturile persoanelor cu dizabilități locomotorii. Fost fotomodel cu o carieră în ascensiune, întreruptă de un accident, și-a transformat viața într-o misiune total atipică – aceea de a schimba percepția asupra persoanelor cu dizabilități motorii, organizând showuri de modă cu fotomodele în scaun rulant.
Proiecte de Advocacy şi Prevenirea Violenţei asupra Femeilor – Mihaela Săsărman
Președinta Asociației Transcena, pentru constanța și profesionalismul cu care se implică în activitatea de limitare și prevenire a acestui flagel național.
Evenimentul a fost prezentat pro bono de Andreea Marin, iar momentul artistic a fost susținut, tot pro-bono, de Alexandru Tomescu.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 8-14 august 2022
- ADVERTORIALE7 ore ago
PUBLICI NELIMITAT AVDERTORIALE SEO – ofertă excepțională
- EVENTS2 săptămâni ago
Dj Lucian&Geo vor fi alaturi de celebrii Martin Garrix ,Timmy Trumpet si Afrojack, la un festival international
- Program TVo săptămână ago
Programul ACASĂ pentru săptămâna 8-14 august 2022
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 31 iulie 2022
- Grila de programe2 săptămâni ago
Ce producții vor începe în grila de toamnă PRO TV