Emisiuni
Părintele Dometie, stareţul de la Râmeţi, subiectul unui documentar din seria „Rezistenţa prin cultură”, la TVR 2
TVR 2 difuzează sub genericul „Rezistenţa prin cultură”, duminică, 24 noiembrie, de la ora 16.00, documentarul „O viaţă minunată”, despre slujirea şi despre „vitregiile vremii” pe care le-a înfruntat părintele Dometie, stareţul Mănăstirii de la Râmeţi. Documentarul poate fi urmărit simultan online pe TVR+ şi va fi difuzat la TVR HD în aceeaşi zi, de la ora 17.00.
Documentarul realizat de Cristina Oancea aduce în lumină taine din viaţa celui pe care părintele Dumitru Stăniloaie îl numea „un erou al credinţei” şi pe care Mitropolitul Antonie Plămădeală îl considera ca fiind unul dintre cei „pe care poporul credincios i-a binecuvântat cu numele de Părinte”.
Părintele Dometie, pe numele său de mirean – Stelian, s-a născut la 13 octombrie 1924, în satul Mărculeşti, comuna Bălăneşti, judeţul Buzău, fiind unul dintre cei 12 copii ai familiei Manolache.
Tânărul Stelian şi-a dovedit dragostea de carte prin rezultate strălucitte în anii de studiu de la Seminarul Teologic din Buzău (pe care l-a absolvit în 1945), precum şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (studii pe care le-a finalizat în anul 1949), absolvind cele două instituţii de învăţământ ca şef de promoţie. Imediat după terminarea facultăţii, el pleacă la Mănăstirea Prislop, al cărei stareţ era pe atunci părintele Arsenie Boca. Aici este hirotonit preot şi, o lună mai târziu, tuns în monahism cu numele de Dometie.
În ciuda presiunilor, a ameninţărilor şi a tuturor piedicilor regimului comunist, părintele Dometie nu renunţă la visul de a întemeia o mănăstire de maici în Transilvania, devenind duhovnic al Mănăstirii Râmeţi în 1959. Nu numai viaţa părintelui Dometie este un exemplu de rezistenţă, ci şi povestea Mănăstirii Râmeţi, care a trecut, asemenea tuturor aşezămintelor şi obştilor monahale, printr-o adevărată vreme de prigoană, înainte, dar şi după reînfiinţarea sa, în plin regim comunist.
Comentarii
-
Program TV2 zile ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 14 – 21 Ianuarie 2021
-
Reality Show4 zile ago
Fetele lui Tavi by Gabriela Cristea, cel mai nou reality show de la Antena Stars
-
Emisiuni3 zile ago
Paula Chirilă se alătură emisiunii Xtra Night Show, de la Antena Stars
-
Seriale4 zile ago
Din 14 ianuarie, DIVA află ce este “În mintea criminalului” şi în sezonul 7
-
Libertatea presei3 zile ago
EBU: a transmis TVR o scrisoare de susţinere, în urma reacţiilor anumitor politicieni declanşate de difuzarea programului de Revelion.
-
Grila de programe5 zile ago
E! Entertainment a pregătit surprize şi premiere în luna Februarie!
-
Emisiuni4 zile ago
Dan Negru, invitat astăzi, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D
-
Premieră TV4 zile ago
PREMIERA Doru Ana, invitat special în serialul Adela de la Antena 1