România Dansează. Pentru cine s-ar reînscrie CRBL la liceu!

0
1115
Reclame

 În ediția de duminică seară de la ”România dansează”, atmosfera se încinge alături de Cristina o tânără de doar 16 ani, elevă la un liceu cu profil Silvicultură, care i-a cucerit pe juraţi cu naturaleţea ei și cu stilul de dans pe care îl practică, bellydance-ul.

„Propun să fii imaginea liceului tău, să ne înscriem cu toţii din nou la liceu, profilul Silvicultură nu e un profil deloc rău.” a spus râzând CRBL, iar apoi a continuat: „Voi dansatoarele de bellydance, aveţi vreo reţetă specială? Ce mâncaţi de vă tremură aşa buricul?” Când credeau că au văzut totul, Jorge le-a făcut o surpriză şi a păşit pe scenă cu mama Cristinei. Abia atunci şi-au dat seama cu cine seamănă frumoasa concurentă, iar glumele nu au întârziat să apară. „Domnule Jorge, îţi urez multă baftă şi mă rog la Dumnezeu să fi făcut în viaţa ta măcar două lecţii de box. Te aşteaptă tatăl în vestiar!” a glumit CRBL.

Tot în cadrul acestei ediții telespectatorii vor face cunoștință cu un puşti de 15 ani a stârnit simpatia juriului, încă de când a intrat pe scena ”România Dansează”. Adiţă, aşa cum s-a prezentat, a spus că dansul este totul pentru el şi că s-a prezentat la preselecţii pentru că el consideră că este extrem de talentat şi lumea trebuie să ştie asta. Frumuşel şi îmbrăcat foarte cool, cu tenul alb şi ochii verzi, Adiţă a fost întrebat de Connect-R unde locuieşte: “În Ferentari”, a răspuns el. Replica artistului nu s-a lăsat aşteptată: “Nu eşti prea suedez pentru Ferentari?” l-a intrebat retoric Connect-R, în hohotele de râs ale sălii,  dupa care s-a întors spre Monica Petrica pentru a-i spune un banc. “Ştii ce-ţi inspiră oamenii fără mâini din Ferentari?” Balerina a spus că nu ştie. “Incredere”, i-a răspuns artistul, despre care se ştie că şi-a trăit copilăria în Ferentari.

Între performerii de street dance şi alte genuri de dans ce pot fi urmărite duminică, la România Dansează, şi-au făcut loc şi câteva fetiţe dansatoare de balet clasic. Ajunse pe scenă, micuţele au fost luate la întrebări de CRBL: “Dar de ce sunteţi doar patru lebăduţe? Ca am vazut mai multe prin culise”. Raspunsul a venit, insa, de la Connect-R: “Erau mai multe, dar le-am mâncat eu.”, a spus artistul arătând cu degetul sugestiv spre tenul său.

În hohotele de râs ale sălii şi ale colegilor de jurizare, fetiţele au primit două steluţe aurii şi una roşie de la CRBL, care şi-a atras mânia Monicăi Petrică. “Urcă pe scenă şi dansează tu!”, l-a îndemnat balerina, iar artistul n-a stat prea mult pe gânduri: “O să vedeţi în momentele următoare, lebăda neagră”, şi-a anunţat el intrarea pe scenă. Dacă Monica Petrică a reuşit să-l determine pe CRBL să-şi schimbe votul, telespectatorii urmează să vadă duminică, de la 20:30, la România Dansează.

Toate aceste momente, dar și alte surprize vor putea fi vizionate mâine seară, de la 20:30, la Antena 1.
Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.