Connect with us

Documentar

„România neîmblânzită”, un documentar care a străbătut lumea în 2022

Published

on

Foto Credit: TVR

Duminică, 11 decembrie, de la ora 13:00, TVR 2 vă invită să fiţi martorii unui univers uimitor, cu imagini care îți taie respirația şi o solidă informație științifică despre floră și faună.

În România avem Carpaţii, unde se află unele dintre cele mai vechi păduri virgine din Europa, amintire a felului în care arăta continentul acum 3000 de ani. Unică este şi Delta Dunării, habitat esențial care adăposteşte o mare biodiversitate. Reverență în fața naturii, filmul documentar „România neîmblânzită”, în regia lui Thomas Barton-Humphreys, este o incursiune într-un univers fabulos. Dincolo de forfota oraşelor, există o viață naturală luxuriantă, unde milioane de plante şi animale dau un spectacol plin de măreţie, graţie, ferocitate, candoare și umor.

Cele 90 de minute petrecute în universul „României neîmblânzite”, în special în zona Munților Carpați și în Delta Dunării, au ajuns la publicul din toate colţurile lumii. Numai în 2022 documentarul a avut parte de 20 de proiecții internaționale (în țări precum Franța, Italia, Spania, Elveția, Cehia, Letonia, India, Coreea de Sud, Thailanda, Liban, Iordania etc.). Cele 20 de evenimente se adaugă altor aproximativ 100 derulate în intervalul 2018-2021.

Duminică, 11 decembrie, de la ora 13:00, TVR 2 vă invită să revedeți documentarul-premium despre miracolul naturii, supraviețuire şi mai ales despre ţara de dincolo de oraşele aglomerate. „România neîmblânzită” este o invitație la cunoaștere, un mod de a stimula interesul oamenilor pentru universul viu din jur. Un documentar care nu neglijează nici mamiferele, nici păsările, nici peștii, nici plantele, nici insectele, nici reptilele.

A fost premiat cu Trofeul de argint pentru „Luptă împotriva încălzirii climatice“ — Deauville Green Awards (Franţa, iunie 2019) și cu Marele premiu pentru „Cea mai bună muzică într-un film documentar“ — festivalul NaturVision (Germania, iulie 2019). Coloana sonoră a documentarului „România neîmblânzită” a mai primit premiul „Descoperirea anului“ pentru compozitoarea Nainita Desai din partea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Muzică de Film (februarie 2020). Versiunea în limba română îl are ca narator pe marele actor Victor Rebengiuc.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii




mutari si transport mobila

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Reality Show15 ore ago

Rescrie istoria într-un sezon cum nu s-a mai văzut! Survivor All Stars, în curând la PRO TV și pe VOYO

AUDIENȚE TV15 ore ago

Alex Maxim, Alexandra Căpitănescu, Melisa Antonesi și Vlad Musta sunt finaliștii sezonului 11 Vocea României! Peste 1.2 milioane de oameni au urmărit, aseară, emisiunea

Program Special16 ore ago

Raluka și Pavel Bartoș te invită la încă un PROTEVELION… să-l ții minte! Trăiești un nou început la PRO TV!

Reality Show16 ore ago

PRO TV anunta oficial producerea show-ului SURVIVIOR ALL STARS. Cand incepe si care sunt concurentii?

ȘTIAI CĂ...?18 ore ago

Cele mai bune reality show-uri din lume

Emisiuni2 zile ago

Au mai rămas doar 8 concurenți în competiția Vocea României! În această seară, putem urmări LIVE Semifinala acestui sezon

Analize Audiente TV2 zile ago

Românii nu ratează nicio ocazie de a râde cu gura până la urechi! – Las Fierbinți și Săriți de pe fix!, lideri de audiență!

Casting2 zile ago

Kanal D caută concurenți pentru cel mai nou show de televiziune – cel mai mare experiment social! Miza este uriașă – 1000.000 de lei!

AUDIENȚE TV3 zile ago

America Express, lider de audiență! Soarele a fost roșu aseară: Ada și Tony Galeș au părăsit competiția

Vedete3 zile ago

Secretul lui Bogdan de la Ploiești a fost dezvăluit! În ce e implicat manelistul

AUDIENȚE TV3 zile ago

Celentano a adoptat un nou stil de viață: „Ce fac eu se cheamă fasting. Beau numai 8 ore pe zi” – Las Fierbinți, lider absolut de audiență!

Facebook

Advertisement

IN Trending