Connect with us

Emisiuni

România, te iubesc! lansează volumul ”Ne facem bine” în București, Bacău, Iași, Rădăuți, Suceava, Baia Mare, Cluj, Sibiu și Brașov

Avatar

Published

on

Echipa România, te iubesc! se întâlnește cu cititorii din București, Bacău, Iași, Rădăuți, Suceava, Baia Mare, Cluj, Sibiu și Brașov. Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Cristian Leonte, Paul Angelescu și Rareș Năstase îi așteaptă pe români la evenimentele de lansare pentru cel de-al doilea volum – ”Ne facem bine”, în mai multe orașe din țară.

Volumul ”Ne facem bine”, lansat împreună cu Editura Humanitas, este o antologie de fapte extraordinare văzute și vorbite la România, te iubesc!. Este o carte pe care o deschidem cu optimism, ne-o dorim inspirație pentru cei care își doresc să facă binele și model tuturor celor care văd prea multe tonuri închise în viitorul României. Oamenii care fac binele sunt eroii acestei cărți. Oameni care s-au ridicat deasupra propriei condiții, unii deasupra vremurilor, și și-au dus tot mai sus visul, familia, comunitatea. Ei și ele au harul de a-i ajuta pe alții – în suferință sau în nevoie –, au darul și norocul să devină lideri în munca lor. Ei și ele sunt dovezi că se poate, că voința și munca aduc rezultate, împlinire și chiar fericirea, după 30 de ani în care prea mulți români au fost alungați din țară de lipsa oportunităților oneste, de incompetenți sau ticăloși instalați peste noapte în posturi de decizie, de proiecte veșnic neîncepute vândute ca promisiuni ferme. Volumul acesta le este închinat oamenilor care împing lucrurile înainte în jurul lor, celor care luptă să schimbe lucruri ce se încăpățânează să rămână neschimbate. Este un semn de mulțumire și în același timp îndemn pentru veșnicii pesimiști sau demotivați. Oamenii acestei cărți merg într-o direcție pe care noi o credem din suflet bună de urmat, toți cei care avem speranță și muncim ca să ne facem bine“, a spus Cristian Leonte, prezentatorul emisiunii România, te iubesc!.

Cititorii se vor putea întâlni cu echipa România, te iubesc!, în cadrul unor evenimente de lansare cu sesiuni de autografe, în mai multe orașe din țară.

Programul turneului de lansare a volumului România, te iubesc!:

  • București – vineri, 13 decembrie, ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
  • Bacău – sâmbătă, 14 decembrie, ora 17:00, Universitatea ”Vasile Alecsandri”
  • Iași – duminică, 15 decembrie, ora 16:00, Ateneul Național din Iași
  • Rădăuți – luni, 16 decembrie, ora 13:30, Așezământul de copii ”Sfântul Ierarh Leontie”
  • Suceava – luni, 16 decembrie, ora 18:00, Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Auditorium ”Joseph Schmidt”
  • Baia Mare – marți, 17 decembrie, ora 18:00, Centrul Universitar Nord, Biblioteca Universitara
  • Cluj – miercuri, 18 decembrie, ora 18:30, Librăria Humanitas
  • Sibiu – joi, 19 decembrie, ora 18:30, Librăria Humanitas
  • Brașov – vineri, 20 decembrie, ora 18:30, Universitatea Transilvania
  • București – sâmbătă, 21 decembrie, ora 17:00, Diverta Lipscani

 

Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?

Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.

Foto Credit: PRO TV

Comentarii

Emisiuni

Sâmbăta aceasta sunteţi invitaţi în paradisul Deltei Dunării cu ROventura, la Kanal D

Avatar

Published

on

           Sâmbătă, 6 iunie, ora 15:00, la Kanal D, o nouă ediţie „ROventura” prezentată de George Mihai şi Andreea Stravoiu,  intră în casele românilor. Călătorii noştri apucă drumul Dobrogei şi au ca destinaţie finală Delta Dunării. Rai cât vezi cu ochii, aşa se descrie pe scurt, periplul aventurierilor noştri, iar peisajele întâlnite îţi taie răsuflarea.

„ROventura” ne invită la o plimbare inedita cu BAC-ul, la traversarea fluviului, o incursiune absolut palpitantă, îndeosebi în timpul unei vremi capricioase. Şi aşa cum spun oamenii locului, odată ce treci „gârla”, ți se deschide poarta altui paradis. Bătrânii munţi ai Măcinului poartă poveşti de-o seamă cu ei, gata să te lase mut de uimire. Nu poţi călca acest străvechi pământ fără să faci o vizită podgorenilor din Măcin, iar odată ajunşi în crama dobrogeană, afli mai lesne poveştile locului, la un pahar cu vin.

Intrată acum mai bine de un sfert de veac în patrimoniul UNESCO, armonia dintre apă şi uscat este într-o continuă transformare. Delta uimeşte prin bogăţia biodiversităţii sale; aici trăieşte 98% din fauna acvatică de pe întregul continent şi peste 300 de specii de păsări bat din aripi deasupra paradisului.

Nu rataţi sâmbătă, de la ora 15:00, o călătorie inedită, prin intermediul ROventura” în paradisul Deltei.

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Actrita Maria Magdalena Chihaia, la un pas de castigarea Marelui Premiu de 20.000 de euro in Finala iUmor!!

Avatar

Published

on

Cunoscuta actrita a Teatrului Elisabeta din Bucuresti- Maria Magdalena Chihaia- la un pas de castigarea Marelui Premiu de 20.000 de euro in Finala iUmor!!

Dupa un numar catalogat drept cel mai scandalos din istoria emisiunii-Sora Magdalena a reusit sa primeasca cele trei like-uri din partea juratilor dar si voturile din partea publicului, ajungand astfel in Finala .

Cheloo-cunoscut pentru modul transant de a juriza momentele din cadrul emisiunii, a declarat ca numarul Magdalenei Chihaia a fost unul salvator, ca a fost peste toti concurentii din editia in care a participat si ca este un umor curajos pe care il apreciaza, desi nu a fost tocmai moral.

Nici Mihai Bendeac nu s-a lasat mai prejos, mentionand ca in comedie nu il intereseaza moralitatea, drept pentru care a votat cu DA toate aspectele din spatele numarului: prestatie artistica, textul comic, cat si adevarurile expuse ironic in momentul prezentat.

Delia a subliniat ca numarul a fost unul bun, drept pentru care a considerat ca merita un DA.

Sambata 6 Iunie 2020 va avea loc Marea Finala iUmor iar daca artista Magdalena Chihaia va lua din nou cele trei voturi din partea juratilor este automat inclusa in cursa spre marele premiu de 20.000 de euro.

Pentru aceasta insa, ultimul cuvant il are publicul de acasa care prin sms la 1313 isi poate alege artistul preferat in momentul in care prezentatorii Serban Copot si Dan Badea dau START VOT!

Show-ul incepe de la ora 20.00 pe Antena 1.

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Radu Palaniță a câștigat marele premiu Românii au talent! Finala, lider de audienta!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Radu Palaniță a câștigat vineri seară marele trofeu Românii au talent, premiul în valoare de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat concurent. Într-o finală specială, desfășurată de acasă, Radu a reușit să ajungă la inimile oamenilor prin vocea lui și să-i convingă pe telespectatori că merită votul lor și șansa de a triumfa.

 

Pe locul 2, în urma voturilor primite, s-a clasat Siena Vușcan care a obținut premiul de 20.000 euro, iar pe locul 3, tânărul pianist, Mihai Țigaret, care a reușit să câștige 10.000 euro. Cei doi copii au demonstrat, încă o dată, că generația lor este pregătită să impresioneze.

 

Tot aseară, a fost desemnat și câștigătorul premiului de originalitate de 10.000 de euro.

După o săptămână de vot, telespectatorii au ales să-l susțină pe cel mai tânăr concurent al sezonului 10, Vlad Ciobanu, cel care i-a convins cu poeziile recitate.

 

Marea finală Românii au talent a condus detașat topul audiențelor pe toate segmentele de public! La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.3 puncte de rating și 30.3% share față de televiziunea de pe locul secund care a obţinut doar 5.7 puncte de rating și 18.5% share.

 

Peste 2.1 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:11, aproape 3 milioane de români se bucurau de finala de acasă a show-ului.

Seara s-a încheiat cu o declarație încărcată de emoție a marelui câștigător, Radu Palaniță: ”Sunt foarte emoționat, nu credeam că oamenii vor avea atât de multă încredere în mine. Încă nu realizez ce s-a întâmplat. Aș vrea să le transmit tuturor celor care au fost alături de mine și vor fi pe mai departe că acest moment a fost piatra de temelie pentru ceea ce va urma în cariera mea, iar acest lucru li se datorează și lor.”

 

”În viață trebuie să încerci, trebuie să prinzi curajul”, a fost mesajul transmis de câștigătorul sezonului 10 pentru cei care încă nu s-au decis să se înscrie! Cu acest gând, toți cei care au un talent și vor să-l arate întregii țări sunt așteptați pe site-ul romaniiautalent.protv.ro pentru a completa formularul de înscriere pentru sezonul 11 Românii au talent!

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0