joi, februarie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSRomânia va fi reprezentată de 12 sportivi la Campionatul European de judo...

    România va fi reprezentată de 12 sportivi la Campionatul European de judo din Rusia

    România va avea 12 reprezentanţi la Campionatul European de judo din Rusia, şase fete şi şase băieţi, obiectivul principal fiind calificarea a încă unu sau doi judoka la JO de la Londra.

    La feminin, România va fi reprezentată de Carmen Bogdan şi Alina Dumitru (cat. 48 kg), Andreea Cătună şi Andreea Chiţu (52 kg), Corina Căprioriu şi Loredana Ohâi (57 kg). La masculin, sportivii tricolori care se vor deplasa în Rusia sunt Dan Fâşie şi Szoke Laszlo (66 kg), Adrian Mergea şi Costel Dănculea (73 kg), Daniel Brata (minus 100 kg) şi Vlăduţ Simionescu (plus 100 kg).

    Obiectivul delegaţiei României la CE din Rusia este câştigarea a minimum două medalii, însă cea mai importantă ţintă o reprezintă calificarea a încă unu sau doi sportivi la JO de la Londra. „Pentru noi este cea mai importantă competiţie din 2012, cu excepţia Jocurilor Olimpice. Sigur că ne dorim medalii, minimum două, dar mai important este să reuşim să mai calificăm sportivi la Olimpiadă. În prezent avem patru sportivi calificaţi, mă refer la Alina Dumitru, Corina Căprioriu, Dan Fâşie şi Vlăduţ Simionescu, iar la acest Campionat European încă 2-3 judoka vor lupta cu şanse la calificare. Andreea Chiţu are nevoie să dispute finala categoriei ei pentru a se califica, iar Daniel Brata sau Costel Dănculea să ocupe un loc din primele 7”, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, secretarul general al FR Judo, Ion Pandele.

    Delegaţia României va fi prezentă la Celiabinsk din 23 aprilie. Campionatul European va avea loc în intervalul 26-29 aprilie.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente