Connect with us

Evenimente

Românii au cucerit publicul bulgar la Varna Summer Fest

Redactia Radar de Media

Published

on

“Prin Bulgaria circulă mitul că muzicienii români sunt mai buni decât cei bulgari”, declara o spectatoare venită la Opera de Stat din Varna miercuri, pentru a asculta trio-ul format din violonistul Alexandru Tomescu, pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma.

 

Este cu siguranţă şi acesta un motiv pentru care mai bine de 500 de spectatori au venit să asculte recitalul cuprins în programul festivalului Varna Summer Fest 2011, cel mai vechi festival de muzică din Bulgaria şi unul dintre evenimentele cu cea mai lungă tradiţie din Europa, dedicate muzicii clasice.

 

Dacă pentru început cei trei au oferit pentru degustare, publicului bulgar, o lucrare românească – “serenade lointaine” de Enescu, deosebit de agreată de cei prezenţi, meniul serii de miercuri a fost bine condimentat şi asezonat cu lucrări de J. Haydn, W. A. Mozart şi L. v. Beethoven, devenind astfel ideal pentru o seară pe malul marii, însoţită de muzică de cea mai bună calitate, într-o interpretare care a uimit asistenţa.

 

Dar pentru că românii au promis muzică all inclusive, seara de joi a fost una în care a urcat, pe scena Palatului Congreselor din Varna, Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Iurie Florea, căreia i s-a alăturat, cu farmecul şi vocea sa excepţională, mezzosoprana Ruxandra Donose.

 

Interpretarea ei a încântat publicul bulgar, care a apreciat performanţa vocală şi prezenţa sa scenică rafinată pe cele mai înalte scene ale lumii, mai ales că lucrările prezentate au fost, chiar în opinia artistei, foarte ofertante dar, în acelaşi timp, dificile: “Sunt trei arii foarte cunoscute, foarte grele de Rossini, Bizet şi Saint-Saëns. Dacă ne gândim la Dalila şi la Carmen, ele sunt două femei senzuale, puternice, iar ambele arii se caracterizează prin acea linie erotică, coborât, semiton, iar bineînţeles, Cenuşăreasa se află la polul opus.”.

 

Foarte apreciate de publicul bulgar au fost şi prelucrările după folclor ale lui Tiberiu Brediceanu, interpretate cu căldură şi sensibilitate de Ruxandra Donose, care au adus în sala Congreselor de la Varna o mostră de spiritualitate şi talent pur românesc. Prestaţia Orchestrei Nationale Radio a fost, de asemenea, îndelung omagiată de cei peste 1000 de spectatori prezenţi.

Comentarii

comments

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați pe email sau la telefon.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MENIU

pentru sufletul tau

SHOW MAGAZINE

IN Trending