Connect with us

Vedete

Romică Ţociu nu a fost recunoscut de către nepotul său: „A început să plângă!”

Avatar

Published

on

            Romică Ţociu, care va face echipă cu buna sa prietenă, actriţa Adriana Trandafir, în cel de-al 15-lea sezon Te cunosc de undeva !”, a avut parte de un incident amuzant chiar în timpul filmărilor pentru transforming-show.

 

            „Ca de fiecare dată, după transformare, am sunat-o acasă pe Nicoleta să mă vadă. Mai ales că de data aceasta făceam un travesti foarte interesant, o cântăreaţă tânără, pentru care nu vă mai zic: a trebuit să îmi pun gene false, unghii mari, lentile, păr lung, să renunţ la mustaţă, să mă epilez…. Doamne, câte şi mai câte ! Am râs cu Nicoleta, ne amuzam noi de personaj, când a venit şi Filip prin preajmă şi Nicoleta i-a spus: „Hai, uite, să-l vezi pe tata !”. A rămas trăsnit, se uita la telefon, îmi auzea vocea, dar nu mă recunoştea şi a început să plângă !”, a povestit râzând îndrăgitul actor de comedie.

Mai mult, acesta a mai completat: „Normal şi firesc, o să îi rog frumos pe telespectatori, când vom ajunge la acest moment, să nu plângă şi ei acasă !”.

 

Care sunt primele roluri pe care ruleta personajelor le-a pregătit pentru Adriana Trandafir şi Romică Ţociu, telespectatorii vor vedea începând din 12 septembrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1, în cel de-al 15-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva !

 

 

Comentarii

Vedete

Actorii din VLAD au parte de provocări pline de adrenalină și în viața reală

Avatar

Published

on

             Sezonul acesta al serialului VLAD a venit cu multe surprize pentru fani, cu acțiune și cu întorsături de situație spectaculoase, care vor duce povestea răzbunării în locuri neașteptate. Însă, actorii din VLAD au parte de provocari pline de adrenalină nu doar în serial, dar și în viața de zi cu zi.

 

             Adrian Nartea și Ștefan Iancu au avut parte de senzații tari la 4000 de metri. Aceștia nu au fost singurii care au avut curajul de a încerca o sesiune de skydiving TNT Brothers. I-a însoțit și Oana, fericita câștigătoare a concursului desfășurat pe site-ul serialului, adresat fanilor VLAD. Ea a avut ocazia să-i întâlnească pe doi dintre actorii serialului ei favorit și totodată, să încerce o experiență plină de adrenalină. Câștigătoarea ne-a mărturisit că a fost o experiență de neuitat pentru ea.

Cum a fost experiența pentru cei doi actori ? Adrian Nartea consideră că experiența aceasta i-a schimbat felul în care vede viața. „Este o experiență unică, pe care sincer, toată lumea ar trebui să o aibă. Îți schimbă percepția asupra realității. Este atât de intensă, cu atâta adrenalină, încât, în momentul în care revii acasă, apreciezi mult mai mult lucrurile de zi cu zi. Este o experiență life-changing. Îți modifică percepția despre lumea în care trăiești, îți dai seama ce este în visul oricărui om care vrea să zboare. Și la propriu, și la figurat. Este ceva atât de profund și atât de frumos… am simțit, pe pielea mea, ce înseamnă să zbori.”

Ștefan Iancu spune și el că acest salt cu parașuta a fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite. „Am avut instinctul să încerc să pun picioarele pe ceva și mi-am dat seama că singurul sprijin pe care îl am e instructorul și că ar trebui să mă liniștesc, să mă bucur de priveliște și să respir. Cred cu tărie că este printre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit.”

 

Întreagul moment poate fi urmărit pe platforma protvplus.ro. Nu ratați aventurile lui Adrian Nartea și Ștefan Iancu din serialul VLAD, în fiecare luni, de la ora 20:30, pe PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Vedete

ADDA începe cursa „Te Cunosc de Undeva”

Avatar

Published

on

             ADDA a acceptat provocarea transformărilor și a decis să participe în cadrul emisiunii „Te Cunosc de Undeva”. Premiera celui de-al 15-lea sezon are loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1. Artista va cunoaște și va interpreta personajele pe care ruleta le alege și care de multe ori i-a pus pe concurenți în ipostaze mai puțin confortabile.

 

             „Te Cunosc de Undeva e o provocare frumoasă în care o să renunț la tot ce înseamnă ADDA Baladda și o să intru în pielea altor artiști. O să mă distrez copios, dar cu siguranță o să mă și stresez un pic când o să am personaje grele. E încă o experiență de bifat! Abia aștept să vedeți”, declară artista.

 

Alături de ADDA îi vom vedea în noul sezon al transformărilor pe Monica Anghel, alături de Marcel Pavel, pe Romică Ţociu şi Adriana Trandafir, Liviu Vârciu va face echipă cu Andrei Ștefănescu, dar și pe Cătălina Grama (Jojo), Ami, Tavi Clonda şi Toto Dumitrescu.

În toamna anului trecut, ADDA a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din frumoasa poveste de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei.

Să nu uităm nici de single-ul „Femei”, un statement muzical dedicat doamnelor, „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună, „Stelele”, pentru cei cu inimi frânte și „Prieteni buni”, o melodie despre un alt fel de prieteni. În iunie, ADDA încheie albumul cu cel de-al 12-lea single, o colaborare de succes cu Smiley pentru „Sâmbătă seara”, un sound fresh, cu parfum de vară, iz de distracție și multă pasiune ce a adunat peste opt milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei.

 

 

Comentarii

Continue Reading

Vedete

Prezentatoarea de la “Cameleoonia” de la Prima TV a făcut furori pe litoral, la un complex de 5 stele

Avatar

Published

on

Zilele trecute, frumoasa prezentatoare tv Diana Bianca s-a bucurat de ultimele zile de soare si a dat o fuga pana pe litoralul românesc.

Însă asa cum deja o cunoaștem, Diana este o persoană rafinată, căreia îi place luxul, iar blondina a ales să își petreacă cele cateva zile de vacanta într-un complex de 5 stele, unde un sejur de 5 nopti costa aproximativ 1000 euro.

Intr-un costum de baie rosu, intreg, accesorizat cu o fusta printata, Diana Bianca a furat privirile tuturor. Dupa ce s-a plimbat putin pe malul marii, cu privirea ascunsa sub o pereche de ochelari, vedeta de la Prima TV a trecut pe seara la cina si a schimbat tinuta cu o rochita superba, de un alb imaculat.

Cu siguranta, reprezentantii sexului masculin care se aflau prin zona au reusit, cu greu, sa-si mute privirea de la fizicul ravasitor al vedetei.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0