Romică Țociu se alătură producției Bravo, tată!, serialul de comedie difuzat în fiecare duminică, la Antena 1

0
380
Reclame

Romică Țociu s-a alăturat echipei serialului de comedie Bravo, tată!, difuzat în fiecare duminică, de la 20:00, la Antena 1, unde joacă rolul unui familist convins, ce încearcă să facă puțină ordine în viețile haotice ale celor doi copii ai săi.

Serialul îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel, patru bărbați din medii complet diferite, care devin prieteni prin prisma grădiniței unde copiii lor sunt înscriși.

„Am primit cu mare bucurie vestea că mă voi alătura distribuției serialului Bravo, tată!, pentru că de mult timp mă gândeam că mi-ar plăcea să joc într-un serial de comedie. Rolul meu este unul de tată și bunic, așa că nu mi-a trebuit prea mult timp să mă pregătesc, pentru că, și în viața reală, am copii și nepoți’’, declară actorul.

Despre experienţa sa pe platoul de filmare de la Bravo, tată!, Romică dezvăluie: M-am bucurat că am găsit în distribuție foarte mulți prieteni, iar aici vorbesc despre Liviu, despre Natanticu, despre Fodor, joc alături și de Ana Odagiu, cu care, la fel, am o relație extraordinară. În momentul în care am citit textul, mi s-a părut interesant; rolul meu fiind acela de familist convins, iar în familiile celor doi copii ai mei din serial e un dezastru total. Ce să mai, suntem o gașcă foarte mișto, iar rolul meu va crește exponențial cu fiecare episod și le mulțumesc celor care s-au gândit la mine. Și, ca să înglobez toată cariera mea, spun doar atât: comedia continuă!, povestește Romică Țociu despre rolul său în serialul de comedie.   

,,Bravo, tată!’’,  noul serial de comedie de la Antena 1, aduce în fața telespectorilor nume îndrăgite din teatru, film și televiziune și întâmplări spumoase, care vor face deliciul privitorilor. Povestea serialului este concentrată în jurul a patru tatici care provin din lumi complet diferite, dar care se împrietenesc prin intermediul copiilor. 

Cum ajung să treacă împreună prin tot felul de întâmplări și situații un fost artist devenit influencer, un văduv intelectual, un casnic întreținut și un băiat de modă veche, ce încă mai comercializează haine și parfumuri din portbagaj, telespectatorii vor afla urmărind, în fiecare duminică, de la 20:00, serialul ,,Bravo, tată!’’, difuzat la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.