vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneEmisiuniRona Hartner, noua vedetă care va participa în emisiunea prezentată de Mihaela...

    Rona Hartner, noua vedetă care va participa în emisiunea prezentată de Mihaela Rădulescu şi Cabral!

    În această primăvară, Rona Hartner își mută domiciliul pe ringul de dans oferit de Pro TV! Artista este una dintre cele mai exuberante vedete și reușește cu fiecare apariție a sa să surprindă și să umple de culoare și fericire orice loc în care se află.

    Rona este pregătită să le arate românilor că dragostea ei pentru dans are rădăcini vechi și că pune foarte multă pasiune în fiecare stil, reușind să se transpună complet atunci când este alături de partenerul ei de dans.

     

    ”Pentru mine, dansul are o foarte mare importanță. În familia mea, în ultimele trei generații, toate cuplurile s-au format dansând. Eu am rămas la Paris deoarece am văzut un dansator de tango argentinian dansând și din momentul acela am vrut să învăț tango argentinian, am făcut 9 ani acest stil de dans. Apoi, am luat cursuri de hip-hop, step, salsa și un pic de cha-cha, samba, dar am avut întotdeauna această pasiune pentru dans.”, a spus Rona Hartner despre experiența ei în ceea ce privește dansul.

     

    Rona a muncit extrem de mult pentru cariera ei artistică și mai ales pentru dans, de care era dependentă. A făcut totul pentru această pasiune, a respirat și a trăit prin dans, acesta fiind modul prin care ea se exprima cel mai bine. Întotdeauna și-a dorit să participe la un astfel de show și să le arate tuturor dragostea ei pentru dans:

     

    ”De ani de zile voiam să particip la un show de dans și nu am putut, așa că acum sunt foarte motivată să rezist cât mai mult, să mă autodepășesc, să dau tot ce e mai bun din mine și sper să pot. În mintea mea, eu am 20 de ani, așa că, dacă acest concurs este făcut pentru oameni de 20 de ani, sunt foarte motivată să particip. Și vreau să fiu într-o formă fizică așa cum știu eu că trebuie.”, a continuat Rona.

     

    În această primăvară, Rona Hartner va face totul pentru a-i cuceri pe români cu energia ei, fericirea și pasiunea cu care dansează și promite să prezinte, împreună cu partenerul ei de dans, coregrafii spectaculoase și să aducă foarte multă culoare în competiția difuzată de Pro TV.

     

    Despre Rona Hartner

    Rona Hartner este actriță, cantautoare, cântăreață, compozitoare și textieră. A studiat muzica și teatrul la București, iar în 1996 regizorul francez Tony Gatlif i-a acordat rolul principal în filmul Gadjo dilo, rol pentru care a primit Leopardul de aur la Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Rona a jucat în mai multe producții, printre care Asfalt-Tango, Nekro sau Dublu extaz, dar s-a făcut remarcată și în domeniul muzical, a lansat mai multe discuri, pentru unul dintre acestea, Balkanik Gospel, lucrând 11 ani, totul pentru a găsi sound-ul perfect. Rona a plecat din România și a cucerit și Franța cu talentul ei incredibil, fiind una dintre cele mai puternice personalități feminine din lumea muzicii de pe scena franceză.

     

    Foto Credit: PRO TV

    START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară – RADAR DE MEDIA

    PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017: A început Etapa Preliminară de votare pentru desemnarea celor 10 finalişti care vor merge în următoarea etapă de votare – finală! La cele 15 categorii participante, cititorii au propus nominalizări, iar tot cititorii vor alege şi câştigătorii. Etapa preliminară de votare este deschisă în perioada 8 februarie – 19 mai …

    Elen Milea - Redactor

    elen.milea fb

    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente