Reality Show
Roxana Ciuhulescu a fost eliminată pe considerente medicale! Cine va eliminat?

Un alt Faimos va părăsi competiția Survivor în această seară!
Cu fiecare ediție, jocurile devin tot mai complicate, iar implicarea concurenților este esențială pentru a reuși să adune victorii! Aseară, pe o căldură aridă, Faimoșii și Războinicii au oferit un spectacol incredibil și au ajuns pentru prima dată în fața ștafetei, la scorul de 9 la 9. Mânați de dorința de a fi linișitiți pentru a doua săptămână la rând, Războinicii au reușit să învingă, așa că la Consiliul de Nominalizare au ajuns tot Faimoșii.
Într-o atmosferă încărcată de emoție, Daniel Pavel a dat startul Consiliul cu o veste dură pentru Roxana Ciuhulescu: ”Ai suferit o accidentare care te-a împiedicat să mai intri pe trasee și să participi la efortul colectiv al echipei. Ai fost consultată de către medic și a hotărât că tu, din punct de vedere medical, nu mai poți face față traseelor solicitante care implică efort fizic. Pentru tine, Roxana, Survivor România se termină în această seară și ești eliminată pe considerente medicale”.
Cu un concurent în minus deja, Faimoșii au trecut la etapa nominalizărilor, în urma cărora Andreea Tonciu, Robert Niță și Otilia au ajuns la votul celor de acasă. Unul dintre ei va părăsi competiția în această seară.

De la 20:30, show-ul fenomen revine la PRO TV! Cele două echipe se vor lupta pentru o nouă recompensă extrem de importantă. Vor reuși Războinicii să lege o nouă victorie sau Faimoșii vor trece peste seara dificilă și vor câștiga o nouă recompensă?
Un al treilea concurent din tabăra Faimoșilor va pleca curând spre casă! Ce a decis publicul cu privire la soarta Andreei, Otiliei și a lui Robert în competiție, aflăm de la 20:30.
După finalul emisiunii, în exclusivitate pe VOYO, Zanni, câștigătorul sezonului trecut le aduce celor de acasă Survivor: Extrashow.
Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV și VOYO, un joc spectaculos și o nouă eliminare!
- Vine Vara cu Adevrtoriale SEO – Profită de cea mai wow ofertă de pe piață
- Lista finaliștilor sezonului 12 Românii au talent! Ultima semifinală a fost lider absolut de audiență
- O nouă bătălie culinară la MasterChef: Restul e plăcere, pe ACASĂ
- Ce trebuie să știi despre mobilierul pentru școală de la Distinct Mob
- De ce ai nevoie pentru a înființa un SRL online
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TVo săptămână ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16 – 22 Mai 2022
- ADVERTORIALE4 zile ago
BEST DEAL Publică Advertoriale SEO, exclusiv cu Revolut și preț fix!
- Recomandari TV2 săptămâni ago
Program TV azi 7 mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 9 – 15 Mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Program TV Happy Channel în perioada 13 – 19 Mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 13 – 19 Mai 2022