Muzica
Roxen, reprezentanta României la Eurovision, a ajuns rapid în atenția mass media internațională

Roxen își continuă drumul în muzică și înregistrează succes după succes atât în țară, cât și înstrăinătate. Artista a participat pe 16 mai la evenimentul special organizat de Eurovision, Shine a light, unde a transmis un mesaj de solidaritate și unitate în această perioadă delicată, dar a și cântat împreună cu reprezentanții tuturor celorlalte țări piesa care a dat și titlul ediției atipice din acest an.
Chiar dacă Eurovision nu va mai avea loc în 2020, Roxen va rămâne reprezentanta României anul viitor, însă până atunci, așa cum a promis, continuă să promoveze piesele pe care le-a cântat anul acesta în Selecția Națională și, cu precădere, Alcohol You, melodia aleasă de public și juriu. Piesa este extrem de apreciată în străinătate, iar în acest moment are rezultate foarte bune în Suedia, Norvegia și Olanda, unde este în Viral 50 pe Spotify. De asemenea, și reprezentanți media din țări precum Spania, Croația, Bulgaria, Grecia, Polonia, Turcia, Australia și Columbia au fost interesați să o cunoasă mai bine pe Roxen și să promoveze piesa Alcohol You.
“Sunt copleșită de toată atenția și îmi doresc să le mulțumesc din suflet tuturor celor care îmi ascultă muzica. Faptul că rezonează cu melodiile mele, ca ele reușesc să le dea o anumită stare, mă bucură teribil. Este tot ce îmi doresc. Am foarte multă energie și privesc cu optimism către viitor. Abia aștept următoarele lansări și începerea pregătirilor pentru Eurovision 2021”, a declarat Roxen.
În urmă cu o săptămână, reprezentanta României la Eurovision a lansat piesa Spune-mi, care a depășit rapid 1 milion de vizualizări pe YouTube și este în acest moment pe primele locuri în trending, iar zilele aceasta a fost lansat și remix-ul acesteia, semnat de Adrian Funk și Olix.
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE3 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023