Reality Show
Ruby, Shift, Lino Golden și Jador vin la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!

Luni, marți și miercuri, de la 20:30, noul sezon Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară! continuă într-un loc aparte aflat în mijlocul Maramureșului, Botiza. Ruby, Shift, Lino Golden și Jador sunt cele patru vedete care îi vor fi alături lui Nea Mărin săptămâna aceasta, alături de Liviu și Andrei, pentru a organiza un târg cu meșterii populari ai zonei și un spectacol cu artiști locali.
Dacă Ruby și Shift au mai trăit experiența alături de Nea Mărin, Lino și Jador se află pentru prima dată în emisiune.

Cu toate acestea, cei doi nu vor avea timp să se acomodeze cu programul strict al noului primar și vor fi luați prin surprindere chiar de la prima oră a dimineții. ”Nea Mărin, nu mai găsești ca mine toată viața matale! Sper că nu voi lua bătaie, dar sigur o să iau bătaie, că nu sunt cuminte deloc”, va spune Jador. ”Am un drac, unul cu coarne. Cum l-am văzut mi-am dat seama că are atât de multă energie, încât eu trebuie să vin peste el. Face treabă îl las în pace, nu face nimic, am să îl fac eu cu capul!”, e de părere Nea Mărin.
Săptămâna aceasta, un mic război între tabere se va declanșa la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!. Ruby, Shift, Lino Golden și Jador vor intra într-o adevărată dispută cu Nea Mărin, iar nimeni nu va dori să cedeze: ”A început să dea în mine! A dat cu cana de cafea, am zis că e complet nebun!”, va spune Jador.

Cum se vor descurca vedetele în Botiza și cum se va sfârși conflictul dintre tabere, telespectatorii Antena 1 pot afla luni, marți și miercuri, de la 20:30l, la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!.
- Program TV azi 29 ianuarie 2023
- Alegerea de ferestre din PVC potrivite pentru casa ta
- Kanal D, lider de audiență cu “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, la orașe
- Sâmbătă, la „ROventura”, descoperim Codlea, bijuteria din Țara Bârsei
- Cea de-a doua ediție a show-ului Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
Grila de programe5 zile ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Program TV7 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALEo zi ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale2 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Special TV3 săptămâni ago
PRO TV difuzează mâine interviul eveniment. Prințul Harry: Lumini și umbre ”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Program TV7 zile ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023