Connect with us

Televiziune

S-a deschis prima televiziune cu programe speciale pentru etnia roma – Romanian Gipsy Reality

Avatar

Published

on

Prima televiziune online a romilor din România, Romanian Gipsy Reality, a fost lansată, marţi, la Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de aproximativ 40.000 de euro, iniţiatorii sperând ca în următoarele luni aceasta să intre şi pe reţelele de cablu.

Am văzut că realităţile din cadrul etniei rome nu sunt reflectate exact aşa cum sunt şi de aceea am deschis această televiziune, Romanian Gipsy Reality, chiar de Ziua Internaţională a Romilor, 8 aprilie. Avem un studio special amenajat, iar noua televiziune va avea buletine de ştiri şi, printre altele, trei emisiuni pe săptămână de câte o oră şi jumătate. Una dintre ele, «Gelem, gelem», care este şi titlul imnului ţiganilor, «Mă duc, mă duc», va fi în limba romani”, a afirmat el.

Potrivit acestuia, grila de programe va fi “una dinamică, cu dezbateri pe teme de educaţie, artă, economie”, dar vor fi şi emisiuni pentru copii sau referitoare la tradiţiile rome care trebuie păstrate.

“Vom încerca să prezentăm o altă imagine a romilor, venită din interiorul etniei, faţă de problemele actuale ale societăţii româneşti. Investiţia în noua televiziune online se ridică la aproximativ 40.000 de euro, iar în câteva luni sperăm să intrăm pe reţelele de cablu din ţară”, a spus Pascu.

Acesta a precizat că integrarea socială a romilor se va putea face şi prin intermediul acestei televiziuni, dar şi al platfomei media online în care este integrată televiziunea, noteaza Agentia Mediafax.

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Comentarii

Reality Show

Marea Finala „Survivor Romania”, va avea loc asta seara, la Kanal D!

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

„Survivor Romania”, reality-ul care a tinut cu sufletul la gura o tara intreaga timp de patru luni, se apropie de deznodamant. Asta seara, de la ora 20:00, va fi difuzata Marea Finala,  iar numele castigatorul trofeului si al premiului de 250.000 de lei va fi aflat in direct, la Kanal D, dupa votul telespectatorilor.

La capatul unei experiente extrem de dificile, care le-a solicitat rezistenta psihica, fizica, puterea de adaptare, inteligenta sociala, din 29 de concurenti aflati in concurs au mai ramas doar patru: Lola Crudu, Elena Ionescu, Emanuel Neagu si Iancu Sterp.

Elena Ionescu, Lola Crudu si Emanuel Neagu au intrat in aceasta competitie de la inceput si, timp de mai bine de patru luni, s-au luptat atat cu propriile echipe cat si cu adversarii pentru a ajunge in ultimul act al acestui reality extrem de supravietuire in jungla din Republica Dominicana. Iancu Sterp, desi a intrat la jumatatea competitiei, a dovedit ca isi merita dreptul de a fi intre finalisti.

Una dintre cele mai determinate Razboinice, Lola Crudu, a dovedit ca o femeie poate lupta de la egal la egal cu un barbat pentru marele premiu. Cu calitati sportive incontestabile, cu un caracter puternic,  Lola a dovedit ca are atributele unui adevarat supravietuitor. Originara din Chisinau, antrenor de fitness, agent de vanzari asigurari de viata si MC, basarabeanca a fost un jucator redutabil in competitie.

Sunt in acest concurs pentru a-mi demonstra mie si familiei mele ca sunt puternica“, declara razboinica inainte de a se aventura in aceasta batalie.

Emanuel Neagu este concurentul caruia zambetul nu i-a lipsit niciodata, oricat de grea ar fi parut incercarea prin care trecea. In competitie s-a remarcat prin rapiditatea de pe trasee, calmul de la finalul traseelor si echilibrul psihic dovedit in mijlocul echipei sale sau pe teren. A facut spectacol pe trasee, spre deliciul privitorilor, apeland la calitatile si experienta de dansator profesionist.

Este originar din Cocorastii Colt, judetul Prahova, are 23 de ani. Inainte de a pleca in Republica Dominicana spunea despre el insusi ca este rezistent, creativ si descurcaret in orice situatie.

M-am inscris la< Survivor Romania> din pasiune pentru sport si pentru adrenalina“, povestea Emanuel, iar aceasta pasiune a lui a fost evidenta pe tot parcusul show-ului, de cele mai multe ori Emanuel dandu-le emotii paroxistice coechipierilor si adversarilor, castigand la „mustata” pe trasee. Inevitabil, victoria purta o „semnatura” dansata pe nisip.

 

Carismatica, hotarata, controversata in mijlocul echipei Faimosilor si foarte iubita de cei de acasa,  Elena Ionescu, una dintre cele mai cunoscute cantarete din Romania,  a dovedit ca are noua vieti, trecand nevatamata prin noua consilii de nominalizare.  A reusit sa isi pastreaza calmul, indiferent de tensiunile din jurul ei, si sa faca fata dorului extrem de fiul ei.

“Este cea mai mare provocare a vietii mele. Vreau sa-mi depasesc limitele si sa lupt pentru copilul meu!, declara artista inainte de a pleca in Republica Dominicana.

 

Mereu dornic de aventura, exploziv pe trasee, Iancu Sterp si-a vazut visul implinit cand a fost selectat sa fie parte din aceasta competitie. A fost unul dintre cei mai rapizi concurenti de pe traseu si a dovedit ca-si merita locul in finala prin abilitatile motorii si prin puterea extraordinara de adaptare. A adus in mijlocul echipei o extraordinara si puterea de a trece peste orice dificultate.

 

Cred ca acest gen de competitie mi se potriveste cel mai bine. Sunt apt din punct de vedere fizic si psihic”, erau primele cuvinte adresate de Iancu la intrarea in competitie.

Fara indoiala, toti cei patru concurenti, o faimoasa, Elena, si trei razboinici, Lola, Emanuel si Iancu, au dovedit ca sunt adevarati supravietuitori, dar numai unul va fi supravietuitorul suprem, cel care va castiga titlul „Survivor Romania” si marele premiu de 250 000 de lei.

Nu pierdeti, maine seara, de la ora 20:00, la Kanal D, ultima batalie, Marea Finala „Survivor Romania”! Fiti alaturi de cei patru finalisti in lupta lor extraordinara pentru a castiga inimile celor de acasa si trofeul „Survivor Romania”!

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Radu Palaniță a câștigat marele premiu Românii au talent! Finala, lider de audienta!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Radu Palaniță a câștigat vineri seară marele trofeu Românii au talent, premiul în valoare de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat concurent. Într-o finală specială, desfășurată de acasă, Radu a reușit să ajungă la inimile oamenilor prin vocea lui și să-i convingă pe telespectatori că merită votul lor și șansa de a triumfa.

 

Pe locul 2, în urma voturilor primite, s-a clasat Siena Vușcan care a obținut premiul de 20.000 euro, iar pe locul 3, tânărul pianist, Mihai Țigaret, care a reușit să câștige 10.000 euro. Cei doi copii au demonstrat, încă o dată, că generația lor este pregătită să impresioneze.

 

Tot aseară, a fost desemnat și câștigătorul premiului de originalitate de 10.000 de euro.

După o săptămână de vot, telespectatorii au ales să-l susțină pe cel mai tânăr concurent al sezonului 10, Vlad Ciobanu, cel care i-a convins cu poeziile recitate.

 

Marea finală Românii au talent a condus detașat topul audiențelor pe toate segmentele de public! La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.3 puncte de rating și 30.3% share față de televiziunea de pe locul secund care a obţinut doar 5.7 puncte de rating și 18.5% share.

 

Peste 2.1 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:11, aproape 3 milioane de români se bucurau de finala de acasă a show-ului.

Seara s-a încheiat cu o declarație încărcată de emoție a marelui câștigător, Radu Palaniță: ”Sunt foarte emoționat, nu credeam că oamenii vor avea atât de multă încredere în mine. Încă nu realizez ce s-a întâmplat. Aș vrea să le transmit tuturor celor care au fost alături de mine și vor fi pe mai departe că acest moment a fost piatra de temelie pentru ceea ce va urma în cariera mea, iar acest lucru li se datorează și lor.”

 

”În viață trebuie să încerci, trebuie să prinzi curajul”, a fost mesajul transmis de câștigătorul sezonului 10 pentru cei care încă nu s-au decis să se înscrie! Cu acest gând, toți cei care au un talent și vor să-l arate întregii țări sunt așteptați pe site-ul romaniiautalent.protv.ro pentru a completa formularul de înscriere pentru sezonul 11 Românii au talent!

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Buburuza şi Motan Noir îi învaţă pe copii cum să se protejeze de noul virus

Avatar

Published

on

            Buburuza şi Motan Noir, super-eroii din serialul cu acelaşi nume, le arată celor mici, dar şi adulţilor cum să se protejeze de noul virus. Animaţia poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 16:30, pe Disney Channel. Însă de data aceasta nu este vorba de noi episoade, ci de un scurt filmuleţ educativ cu cei doi protagonişti. Mai exact, este o campanie de informare în colaborare cu UNICEF, prin care copiii sunt învăţaţi chiar de personajele lor preferate, cât de importantă este prevenţia.

 

            „Miraculous – Barrier Gestures” este un clip postat recent pe contul de YouTube al serialului Miraculous LadyBug, care explică într-o manieră prietenoasă şi ingenioasă, comportamentul corect pe timp de pandemie. Prin apel la poveste, joc şi personaje îndrăgite, celor mici le va fi mai uşor să înţeleagă şi să adopte măsurile de prevenţie.

Maestrul Fu le spune Buburuzei şi lui Motan Noir că în oraş este un nou răufăcător, pe care din păcate nu-l pot învinge cu super-puterile lor. Mic şi practic invizibil, virusul poate fi totuşi ţinut la distanţă prin gesturi simple, dar eficiente. Dintr-o carte străveche, învăţatul le citeşte eroilor, ca pe o poveste, ce trebuie să facă. În primul rând, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, atunci când tuşim sau strănutăm să ne acoperim gura cu pliul cotului sau folosirea şerveţelelor de unică folosinţă şi desigur, păstrarea distanţei sociale.

Cele mai simple gesturi de prevenţie sunt cele mai bune metode de a ţine posibilele infecţii la distanţă. Aşa că, cei doi super-eroi au acum o nouă misiune: de a transmite tuturor acest mesaj deloc complicat, dar important. „Protejează-te pe tine şi pe cei dragi ţie ! Protejează-i pe cei din jurul tău ! Împreună vom învinge virusul !” ne spun cu mult curaj Buburuza şi Motan Noir.

 

Miraculos: Buburuza şi Motan Noir (Miraculous: Tales of Ladybug & Cat Noir) este un popular serial animat 3D pentru adolescenţi. O colaborare între mai multe studiouri de animaţie din Franţa (Zagtoon & Method Animation), Japonia (Toei Animation) şi Coreea de Sud (SAMG Animation). Seria este difuzată în toată lumea, în peste o sută de ţări, printre care şi România (Disney Channel), iar fanii aşteaptă deja sezonul cu numărul patru.

Acţiunea se petrece în Parisul modern, unde doi liceeni obişnuiţi, Marinette Dupain-Cheng și Adrien Agreste, au misiunea de a salva oraşul de răufăcători. Datorită super-puterilor pe care le primesc, ei devin Buburuza şi Motan Noir. Însă nimeni nu le cunoaşte adevăratele identităţi, nici măcar ei nu ştiu reciproc cine este în spatele măştilor. În acest carnaval, Marinette este îndrăgostită de Adrien, în timp ce el o iubeşte pe Buburuză.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0