Connect with us

EVENTS

Salonul muzical „Madrigal 60”, inaugurat la Aeroportul Internațional Henri Coandă

Vineri, 30 iunie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Compania Națională Aeroporturi București au inaugurat Salonul muzical „MADRIGAL 60” la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Published

on

Reclame

Evenimentul s-a desfășurat în incinta aeroportului, în zona de legătură dintre terminalele Plecări și Sosiri și a fost urmat de un recital susținut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu.

La ceremonia de inaugurare au participat Ministrul culturii, doamna Raluca Turcan, oficiali din partea celor două instituții, reprezentanți ai altor organizații, media și public.

„Timp de 60 de ani, Corul Madrigal a purtat valorile identitare românești în toate colțurile lumii. Prin înființarea Salonului muzical „Madrigal 60” se creează un nou moment de promovare și de diplomație culturală. Aeroportul este primul loc din România pentru pasagerii curselor internaționale, și ce poate și mai frumos pentru cei care ajung în România, decât să fie întâmpinați și să aibă posibilitatea să întâlnească exponenții celui mai prestigios cor din România, care timp de 48 de ani s-a aflat sub bagheta Maestrului Marin Constantin, iar acum, iată, sub bagheta talentatei dirijoare Anna Ungureanu. Salonul muzical „Madrigal 60” este un demers de diplomație culturală de bun augur, pentru că aduce cultura mai aproape de oameni.”Raluca Turcan, Ministrul Culturii

„Vă mulțumim că ați venit să sărbătorim împreună aproape 60 de ani de la primul concert al Madrigalului. Săptămâna viitoare suntem împreună la Gala prin care aniversăm 60 de ani de la prima apariție pe scenă a Corului Madrigal. Iar astăzi, în Aeroportul Otopeni, partenerii noștri de încredere deja de un an de zile, deschidem cu armonia Madrigalului calea tuturor turiștilor spre România. Ne bucurăm foarte mult că am putut să creăm acest spațiu pentru recreerea și relaxarea publicului din aeroport și le mulțumesc partenerilor noștri.”Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Creat ca un spațiu elegant de așteptare și recreere, Salonul muzical „MADRIGAL 60” este decorat în maniera unei săli de spectacole în miniatură, în stil baroc, unde călătorii aflați în tranzit se pot delecta cu atmosfera specifică concertelor Corului și, de asemenea, se pot destinde ascultând muzica interpretată de celebrul ansamblu. Salonul va fi deschis non-stop pentru public pâna la finalul anului 2023, în zona de legătură dintre terminalele Plecări și Sosiri. 

Salonul muzical „MADRIGAL 60” reprezintă un proiect dedicat publicului care traversează prima poartă internațională a României, realizat de către Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în parteneriat cu Compania Națională Aeroporturi București.

„Suntem la un nou eveniment din seria CNAB Promovează Valoarea, un program al Companiei Naționale Aeroporturi București care a început cu mulți ani în urmă și în cadrul căruia am promovat numeroase programe culturale. Astăzi ne aflăm la un apogeu al acestui program – inaugurăm acest Salon muzical împreună cu Corul Madrigal. Spațiul arată spectaculos, și sunt convins că publicul va avea foarte multe de ascultat aici. Salonul va funcționa non-stop, vom avea un program afișat, astfel încât cei care intră în Salon să știe exact ce ascultă. Cu Corul Madrigal avem un parteneriat in avantajul pasagerilor care trec prin Aeroportul Henri Coandă și care iau o gură de cultură la sosirea sau la plecarea de pe Otopeni, în drumul lor către casă sau către alte destinații. Mulți ani înainte Corului Madrigal și să ne sărbătorim la 100!”Valentin Iordache, purtător de cuvânt Compania Națională Aeroporturi București

Evenimentul se înscrie în programul „MADRIGAL 60”, care marchează anul acesta 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending