Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la Kanal D, George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele “ROventura”, ne invită într-o călătorie unică, în inima Buzăului Ardelean, la răscrucea a două regiuni istorice, și trei județe importante: Brașov, Covasna și Buzău.

 

În Buzăul Ardelean, inima acestei regiuni este considerată Întorsura Buzăului, sau Polul Frigului, așa cum e de mulți cunoscută așezarea de la poalele Ciucașului. Considerată perla turistică a locului, echipa ROventura ne arată, pe îndelete, cele mai frumoase atracții ale acestui loc considerat adevărată perlă turistică.

Vama Buzăului, o așezare îngrijită și liniștită, este căutată și astăzi de tot mai mulți turiști pentru locurile de basm și mai ales pentru mâncărurile locale, o oază de liniște şi un exemplu al noului tip de ospitalitate românească. Cea mai nou înființată rezervație de acest fel din țară, Valea Zimbrilor a devenit motorul dezvoltării turistice de la Vama Buzăului. Măreția acestor animale, bine întreținute, dar și frumusețea simplă a locului, te fac să zăbovești aici măcar o vreme. Frumusețea naturii, sălbăticia și curățenia locului i-a convins pe mulți turiști să-și petreacă vacanțele aici.

Călătorii noștri, Andreea și George, își continuă aventura și ajung în apropierea satului Acriș, într-un alt loc de-o frumusețe rară: cascada Urlătoarea. Mult mai puțin cunoscută decât omonima sa din Bucegi, căderea de apă e un adevărat spectacol. Chiar dacă nu impresionează ca debit sau înălțime, cascada e o mare atracție pentru turiști. Este singurul loc din țară unde poți spune că… mergi pe apă. Asta simți, dacă pășești pe perdeaua de apă care șiroiește pe peretele de stâncă și se pierde în pârâul din vale.

George și Andreea au parte de tot răsfățul la pensiunea-conac de pe dealul din Brădet, locul în care opresc să se odihnească mulți dintre cei care ajung să viziteze Vama Buzăului.  Atmosfera intimă, prietenoasă, te fac să simți cu adevărat că ești de-al casei. În plus, poveștile locale și o porție sănătoasă de răsfăț culinar desăvârșit fac locul de neuitat.

Nu ratați un periplu prin locuri de basm și noi povești culinare, sâmbătă, de la ora 15:00, la “ROventura”, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, la Kanal D.

 

 

 

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending