Business
Sănătatea umană în pericol? Poluarea aerului și efectele nocive ale acestui fenomen

Fenomenul ce vizează poluarea aerului se referă la contaminarea mediului înconjurător cu materii nocive, ce are consecințe imediate sau în timp. Acestea se resimt mai ales în ceea ce privește sănătatea umană, însă cu siguranță că nu trec fără a afecta și funcțiile ecosistemelor.
Sunt rezultatele pe care le au nu doar cauzele naturale diverse, ci mai mult ca niciodată activitățile umane. Despre poluare se știe că aceasta a început să fie problema care trăgea semnale de alarmă încă din timpul revoluției industriale. S-a căutat adaptarea de strategii diverse, respectiv adoptarea unor măsuri prin care poluarea să fie diminuată, însă cât s-a reușit în acest sens este discutabil.
Care este situația actuală privind poluarea?
Potrivit Nstiri.ro – un site de stiri nationale si de pretutindeni – lucrurile nu stau diferit față de trecut. Peste 90% din copiii populației actuale respiră zi de zi aer poluat.
Procentul a reieșit în urma raportului realizat de Organizația Mondială a Sănătății. Acesta a fost lansat în cadrul primei conferințe globale ce s-a organizat având ca subiect problema poluării aerului și sănătatea. Se pare că măsuri mai drastice sunt necesare pentru a stopa sau cel puțin pentru a diminua acest fenoment întrucât în anul 2016 s-a estimat un număr de 600.000 de decese, fiind vorba despre copii care au dezvoltat infecții la nivelul tractului respirator inferior.
Situația este poate mai alarmantă ca niciodată și cu atât mai îngrijorătoare ar trebui să fie cu cât rapoartele arată că 1 din 9 decese la nivel mondial este cauzat de poluare.
Iată care sunt tipurile cele mai comune de poluanți:
Particulele respiratorii, respectiv pulberile aflate în suspensie în aer care sunt de mărimea unei bacterii, prezintă un nivel înalt de risc pentru sănătatea umană. Acestea sunt deosebit de periculoase și prezintă dezavantajul că pătrund adânc în țesuturi.
Sunt cele are provin îndeosebi din activitatea rutiere, în special din emisiile și arderile de combustibil. Poate fi vorba de asemenea de uzarea frânelor și a cauciucurilor. Contribuie în acest sens și sistemele de încălzire a populației, activitățile industriale.
Tot traficul rutier dezvoltă poluarea cu dioxid de azot, alături de numeroase procese industriale, de producție de electricitate. Reacțiile chimice realizate între diversele substanțe poluate, precum și cele pe care le provoacă lumina solară de mare intensitate contribuie la formarea ozonului.
Este vorba despre unii dintre poluanții cei mai periculoși pentru sănătatea umană. Apar probleme la nivelul sistemului respirator, urmate de moarte prematură în cazul expunerii îndelungate la aceste substanțe.
Vestea rea este că majoritatea orașelor europene sunt expuse la acestea, în cantități cu mult mai mari decât se estima în trecut, periculoase pentru sănătatea umană.
Potrivit ONU, se estimează că anual aproximativ 7 milioane de persoane sunt expuse la particulele fine reprezentate de aerul poluat. Acestea sunt cauzele declanșatoare ale unei varietăți de afecțiuni, dintre care tot mai frecvente sunt accidentele vasculare cerebrale, cancerul pulmonar și diverse boli de inimă.
Intenția este de a lua măsuri de acțiune împotriva acestei probleme, care constituie în fapt o amenințare gravă asupra sănătății umane.
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV11 ore ago
Andra: ”Butonul auriu poate să aducă atâta bucurie”. Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALEo săptămână ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
Seriale3 zile ago
Un personaj misterios vine să tulbure povestea Lia – Soţia soţului meu
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
EVENTS2 săptămâni ago
Antalya Star Awards Gala
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV3 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 2 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
AUDIENŢE TV: America Express, din nou lider de piață!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023