Connect with us

BAZAR

Săptămâna Altfel la UNATC. Programul complet aici!

Redactia Radar de Media

Published

on

 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” primeşte oaspeţi la Uşi Deschise, manifestare aflată la cea de-a XVIII-a ediţie.

            Cei interesaţi să urmeze o carieră artistică în teatru şi media sau să descopere cum se formează artiştii de mâine sunt invitaţi să participe la ateliere de actorie, coregrafie, exerciţii de regie, demonstraţii de tehnică în mânuirea marionetei, expoziţii de scenografie, cursuri deschise de teatrologie, management cultural, jurnalism teatral. Pasionaţii de teatru pot asista la o repetiţie generală cu Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin. Se vor viziona şi două spectacole de succes: O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale şi musicalul Chicago de Fred Ebb şi John Kander.

Printre iubitorii de teatru ne dorim ca elevii să vină alături de noi şi să se bucure de o Săptămână Altfel la UNATC.

Uşile se vor deschide luni, 7 aprilie, ora 14:00, în prezenţa Rectorului prof.univ.dr. Adrian Titieni şi a Decanului conf.univ.dr. Paul Chiribuţă.

Organizatorii evenimentului, studenţii anului I Teatrologie – Management Cultural, Jurnalism Teatral, coordonaţi de prof.asoc.drd. Olivia Pareşcura, vă aşteaptă în perioada 7 – 11 aprilie, între orele 10:00 – 20:00, la sediul UNATC „I.L. Caragiale” din strada Matei Voievod nr. 75-77.

 

PROGRAMUL COMPLET

  • LUNI, 7 APRILIE

11:00               Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa regizorului de teatru şi film, prof.univ.dr. ALEXA VISARION  (Sala Ileana Berlogea, etaj 1)

14:00               DESCHIDEREA OFICIALĂ a celei de a XVIII-a ediţii UŞI DESCHISE (Sala Ileana Berlogea, etaj 1)

14:30               Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)

Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu

15:00               Vernisaj Expoziţia de Scenografie (Etaj 4)

 

15:30               Exerciţii tehnice cu marioneta naivă – Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 114, etaj 1)

Coordonator: lect.univ.dr. Mihai Dumitrescu

16:00               Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 304 A, etaj 3)

Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin

Exerciţii cu păpuşi de tip wayang – Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 110, etaj 1)

Coordonator: conf.univ.dr. Ioan Brancu

17:00               Exerciţii şi demonstraţii: Clovnii – PăpuŞi Şi Marionete anul III (Sala 303 A, etaj 3)

Coordonator: drd. Radu Crăciun

20:30               Spectacol: O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale – Actorie Master anul II ( Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)

Coordonatori: prof.univ.dr. Radu Gabriel, drd. Vladimir Anton

 

  • MARŢI, 8 APRILIE

10:00               Curs interactiv de vorbire scenică – Actorie anul II (Sala 304 A, etaj 3)

Coordonatori: prof.univ.dr. Olga Delia Mateescu, dr. Julieana Drăghici, drd. Thomas Ciocşirescu

11:30               Curs interactiv de scrimă şi lupte scenice – Actorie anul I (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)

Coordonator: lect.univ.dr. Florin Kevorkian

12:00               Curs deschis: Plastica elementelor dramatice în decorul de teatru – Scenografie (Etaj 4)

prof.univ.dr. Ştefania Cenean

13:30               Curs interactiv de actorie film – Actorie anul II (Sala Ileana Berlogea, etaj 1)

Coordonator: lect.univ.dr. Florin Kevorkian

14:00               Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)

Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu

Mijloace de expresie în arta animaţiei: Păpuşa Bi-Ba-Bo – Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 110. etaj 1)

Coordonator: asist.univ. Nicuşor Adetu

14:30               Curs deschis: Cum să ajungi manager în teatru – Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral (Sala 1, etaj 3)

lect.univ.dr. Carmen Croitoru

15:00               Mijloace de expresie în tehnica animaţiei: Marioneta – Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 114, etaj 1)

                        Coordonator: lect.univ.dr. Anca Bodolan-OpriŞan

 

16:00               Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 306 A, etaj 3)

Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin

Atelier de creaţie coregrafică Confluenţe muzică – dans – Coregrafie Anul II (Sala 204 A, etaj 2)

Profesori coordonatori: lect.univ.dr. Liliana Iorgulescu, asist.univ.drd. Andreea Duţă

Prezentare piese coregrafice – Coregrafie anul II (Sala 204 A, etaj 2)

Studenţii: Ema Constantin, Delia Marian, Andrei Iancu, Răzvan Stoian;

Coordonatori: lect.univ.dr. Liliana Iorgulescu, asist.univ.drd. Andreea Duţă

17:00               Exerciţiu de dramatizare: Groapa, dramatizare după romanul omonim al lui Eugen Barbu – Regie anul I (Sala 307A, etaj 3)

Student: Diana Păcurar; Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă

19:00               Exerciţiu de regie: Pelicanul de August Strindberg – Regie anul II (Platoul de Regie „Ion Sava” etaj 3)

Student: Silvia Roman; Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton

  • MIERCURI, 9 APRILIE

10:00               Curs de mişcare scenică – Actorie anul II (Sala 306 A, etaj 3)

Coordonatori: conf.univ.dr. Costin Anghel, asist.univ.dr. Izabela Bostan

11:00               Curs de canto – Păpuşi şi Marionete anul II (Sala Canto I, etaj 4)

Coordonator: prof.univ.dr. Dan Bălan

11:30               Curs interactiv de scrimă şi lupte scenice – Actorie anul I (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)

Coordonator: lect.univ.dr. Florin Kevorkian

12:00               Curs deschis: Reprezentări plastice de la bi la tridimensional – Scenografie (Etaj 4)

lect.univ.dr. Iuri Isar

13:00               Exerciţiu de regie: Radicali liberi, dramatizare după nuvela omonimă a scriitoarei Alice Munro – Regie anul I (Sala 203 A, etaj 2)

Student: Irina Alexandra Banea; Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă

14:00               Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)

Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu

Dificultăţi progresive în arta animaţiei: Marioneta – Păpuşi şi Marionete anul III (Sala 114, etaj 1)

Coordonator: lect.univ.dr. Decebal Marin

15:00               Mijloace de expresie în arta animaţiei: Păpuşa Bi-Ba-Bo – Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 110, etaj 1)

Coordonator: asist.univ. Nicuşor Adetu

16:00               Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 304 A, etaj 3)

Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin

Spectacol de Commedia dell’Arte – PăpuŞi Şi Marionete anul II (Sala Pod B, etaj 5)

Coordonator: conf.univ.dr. Liliana Gavrilescu

17:00               Elemente de dinamică în creaţia coregrafică – Coregrafie anul I (Sala 204 A, etaj 2)

Coordonatori: prof.univ.dr. Sergiu Anghel, lect.univ.dr. Elena Zamfirescu, asist.univ.dr. Andreea Duţă

19:00               Repetiţie generală: Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin – Actorie Master anul II (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)

                        Coordonator: prof.univ.dr. Gelu Colceag

 

 

  • JOI, 10 APRILIE

10:00               Curs interactiv de vorbire scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)

Coordonator: lect.univ.dr. Viorica Vatamanu

11:00               Curs deschis: Publicool. Poveşti despre spectatorii de teatru – Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral (Sala 1, etaj 3)

prof.asoc.dr. Ioana Moldovan

Curs de canto – Actorie anul I (Sala Canto I, etaj 4)

Coordonator: prof.asoc.dr.Mihai Bisericanu

 

12:00               Curs deschis: Reprezentări plastice de la bi la tridimensional – Scenografie (Etaj 4)

lect.univ.dr. Iuri Isar

14:00               Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)

Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu

Mijloace de expresie în tehnica animaţiei: Marioneta – Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 114, etaj 1)

Coordonator: lect.univ.dr. Anca Bodolan Oprişan

15:00               Exerciţii cu păpuşi de tip wayang – Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 110, etaj 1)

Coordonator: conf.univ.dr. Ioan Brancu

16:00               Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 306 A, etaj 3)

Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin

Exerciţii şi demonstraţii: Clovnii – PăpuŞi Şi Marionete anul III (Sala 303 A, etaj 3)

Coordonator: drd. Radu Crăciun

 

17:00               Examen de dramatizare: Marile Speranţe, dramatizare după romanul omonim al lui Charles Dickens – Regie anul I (Sala 203 A, etaj 2)

Student: Diana Tănase; Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă

19:00               Exerciţiu de regie: Raţa Sălbatică de Henrik Ibsen – Regie anul II (Sala Pod A, etaj 5)

Student: Mădălin Hîncu; Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton

 

 

  • VINERI, 11 APRILIE

12:00               Atelier de regie: Alice o’clock – Regie anul II (Platoul de Regie Ion Sava, etaj 3)

Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton

14:00               Exerciţii tehnice cu marioneta naivă – Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 114, etaj 1)

Coordonator: lect.univ.dr. Mihai Dumitrescu

15:00               Spectacol de Commedia dell’Arte – PăpuŞi Şi Marionete anul II (Sala Pod B, etaj 5)

Coordonator: conf.univ.dr. Liliana Gavrilescu

16:00               Dificultăţi progresive în arta animaţiei: Marioneta – Păpuşi şi Marionete anul III  (Sala 114, etaj 1)

Coordonator: lect.univ.dr. Decebal Marin

18:00               Spectacol: musicalul Chicago de Fred Ebb şi John Kander – Actorie Master anul II (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)

Coordonator: prof.univ.dr. Gelu Colceag

 

În perioada 7-11 aprilie vor fi amenajate două expoziţii permanente:

            Expoziţie cu păpuŞi, marionete Şi fotografii – hol etaj 1 (în dreptul sălii 114);

            Expoziţie de Scenografie – hol etaj 4.

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Comentarii

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale, vă rugăm să ne contactați pe email.

Film

TVR 2 a pregătit un regal marca George Motoi la „Duminica filmului românesc”

Avatar

Published

on

            Duminica filmului românesc din 12 iulie a pregătit pentru cinefili, la TVR 2, două dintre cele mai apreciate producţii ale regizoarei Malvina Urșianu, cu George Motoi în rolul principal. De la 13.10, îl vom revedea pe regretatul actor în „Trecătoarele iubiri” (1974). Filmul serii, de la ora 20:10, este unul istoric, despre „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1980).

 

Elegant, cu o ţinută artistocrată şi o voce inconfundabilă, George Motoi a făcut parte din Generația de Aur și ne-a bucurat mulți ani cu roluri excepționale pe scena teatrului sau în filme de referință. Cu un talent uriaş, colegii şi prietenii îşi amintesc despre acesta că era generos. „Înzestrat cu un talent deosebit, s-a remarcat prin profesionalism şi perfecţionism. Pe scenă sau în platoul de filmare se comporta în mod egal cu toată lumea şi niciodată nu făcea vreun gest să iasă în faţă. Mulţi ani după ce ieşisem la pensie, mi-a propus să joc într-o piesă pe care o regiza. Din păcate, timpul nu ne-a lăsat să ducem la capăt colaborarea”, spune actorul Eugen Cristea.

Despre rolul său din „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, film difuzat la TVR 2 duminica aceasta, de la ora 20:10, actorul George Motoi spunea că a fost unul de excepţie şi o şansă rară în viaţa sa profesională. Filmările pentru această producţie au debutat în aprilie 1978, la Buftea, într-un vechi decor existent de la filmul „Vlad Ţepeş”.

            „Lăpuşneanu este rolul cel mai important pe care l-am avut în cinematografie. Roluri ca acestea apar în cariera unui actor de maximum două-trei ori, privilegiate doar de şansa, ciclică aş spune, a apariţiei unor opere de excepţie, căci rolul lui Lăpuşneanu, din filmul acesta, nu-i cu nimic mai prejos decât „Hamlet-ul” lui Shakespeare sau decât „Caligula” lui Camus”, spunea actorul în cartea sa de eseuri „Sub masca actorului”.

 

Susţinător al tinerilor actori, George Motoi a fost ca un mentor pentru actorul Gavril Pătru. „În general, actorii mari sunt mai rezervaţi faţă de tineri. Domnul George Motoi a fost îngăduitor, mă dojenea, cum face un părinte şi ne-a tratat pe noi, tinerii de atunci, ca pe generaţia care va duce mai departe teatrul românesc. De la dânsul am înţeles că eşti mare, dacă şi partenerul care îţi dă replica e mare şi te ajută. George Motoi nu a amestecat niciodată viaţa personală cu cea profesională şi nu lăsa ca ceea ce se întâmpla în plan social să întineze raportul vizavi de meserie. Mi-a plăcut şi pofta cu care juca, indiferent de cât de înaintată îi era vârsta”.

Despre scenarista și regizoarea Malvina Urșianu se ştie că are o poveste de viaţă care rivalizează cu orice scenariu de film. Cineasta a debutat în 1967 cu „Gioconda fără surâs”, la aproape 10 ani după ce urmase cursurile Școlii de cinema a lui Jean Georgescu. Fiică de boier, în 1958, Malvina Urşianu fusese acuzată de sabotaj ideologic și anticomunism, i s-a interzis să lucreze în cinema și chiar a fost închisă pentru câteva luni.

 

Comentarii

Continue Reading

Film

Sezonul iubirii continuă la DIVA cu filmul „Patru nunți estivale” difuzat în premieră, duminica aceasta

Avatar

Published

on

            Sezonul iubirii continuă la DIVA cu filmul „Patru nunți estivale” difuzat în premieră, duminică, 12 iulie, de la ora 16:00 !

 

            Patru nunți estivale (Sailing into Love, 2019) continuă sezonul romantic la Diva, pe 12 iulie, cu povestea unei profesoare de biologie, pe nume Claire Richards (Leah Renee). Ea este preocupată de rezolvarea unei probleme ecologice locale și prinsă totodată cu îndatoririle de domnișoară de onoare pentru trei dintre prietenele sale.

Claire află că insula pe care face practică alături de elevii ei, urmează să fie vândută de primărie pentru a fi exploatată de către un potențial cumpărător. Extrem de revoltată, reușește să aducă problema în atenția cetățenilor și să lupte pentru salvarea ecosistemului insulei.

În același timp, fostul său iubit, Jason (Gary Garneau), revine în oraș pentru cele trei evenimente, iar Claire vrea să îi dea încă o șansă. Dar, când căpitanul Tom Hastings (Chris McNally) apare în peisaj, tânăra constată că trebuie să facă o alegere foarte dificilă.

 

Urmărește DIVA în social media:

Facebook: www.facebook.com/divaromania/

Instagram: @diva_romania

 

Comentarii

Continue Reading

Muzica

Mario Fresh și Andra lansează piesa „Brațe străine”

Avatar

Published

on

Cea mai hot piesă a verii vine de la doi artiști care împărtășesc o poveste deosebită: Mario Fresh și Andra. Cei doi s-au întâlnit acum 10 ani prima oară, când el participa la Românii au talent, iar Andra îi aplauda și îi spunea să își prețuiască vocea, confirmându-i că are un imens talent. Acum, cei doi colaborează pentru prima oară și lansează o piesă care, fără doar și poate, va ajunge în toate topurile.

„Mă bucur nespus că Andra a acceptat propunerea mea de a colabora pe aceasta piesă. O respect enorm! Este o artistă desăvârșită, o divă a muzicii românești care m-a inspirat și m-a ambiționat mereu!”, a declarat Mario.

„Sunt încântată de piesă, de ritmul incitant și versurile senzuale. Eu și Mario suntem pe aceeași lungime de undă. Aș mărturisi că am avut un sentiment puternic că ne vom reîntâlni atunci când l-am ascultat prima oară!”, a declarat Andra.

Puțini știu că Mario Fresh și Andra au multe lucruri în comun, deși sunt artiști din generații diferite. Amândoi și-au început carierele de la vârste fragede, aproximativ 5 ani, amândoi au câștigat premiul întâi la Cerbul de Aur, Andra în 2005, iar Mario în 2009, versiunea dedicată copiilor. De asemenea, amândoi au avut mentori la început de drum, care i-au încurajat și le-au compus primele piese.

Regizorul, Alex Ceaușu, a transpus în imagini „Brațe străine” cu ajutorul a doi actori care transmit un magnetism intens. Producția piesei este semnată de Andra Records & Cat Music, iar compozitorii sunt: muzică – Șerban Cazan,  Emilian Nechifor, Lucian Nagy, Ioan Cozma, Ana Maria Stancu, Seredinschi Sebastian; versuri: Emilian Nechifor, Ana Maria Stancu, Alexandru Stancu.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0