Șarpele” este ecranizarea nuvelei fantastice cu același titlu a lui Mircea Eliade, în regia lui Viorel Sergovici. La granița dintre vis și realitate, dintre descoperire și pasiune stau actorii Ilinca Goia, Cătălina Mustață, Victoria Cociaș, Mircea Rusu, Gheorghe Dinică și călăuza lor, jumătate călugăr, jumătate corupător – Claudiu Bleonț.
În „Șarpele”, un grup de vilegiaturişti iau parte la o petrecere organizată într-un conac boieresc, undeva la țară. Grupul se deplasează la o mânăstire din apropiere pentru a continua petrecerea. Intâlnirea cu Andronic (Cladudiu Bleonț) va schimba cursul firesc al lucrurilor, el implicându-i pe eroii povestirii într-o practică magică și profund erotică.
Aceasta nu este prima oară când Viorel Sergovici abordează proza fantastică a lui Mircea Eliade. A mai făcut-o și în 1992 cu „Domnișoara Cristina”, adaptare care i-a adus premiul APTR. De această dată, cu „Șarpele”, a obținut premiul UNITER pentru TeatruTV în 1996.
Mircea Eliade este unul dintre scriitorii români ale cărui nuvele împletesc narativul cu fantasticul, realul cu transcedentalul. Putem vorbi aici despre o narațiune a devenirii erotice, în care șarpele poate căpăta oricare dintre semnificațiile atribuite sale de-a lungul timpurilor. El poate fi un „semn al renaşterii, al infinitului şi al dedublării. Aşezat la originea oricărei cosmogonii, şarpele este considerat un animal lunar, fertilizator şi regenerator. Fiind epifanie a lunii, şarpele controlează ritmul vieţii şi devenirea feminină.
Spirit al adâncurilor, reprezentând forţele necontrolate ale naturii, el este cunoscător al secretelor, izvor de înţelepciune. Legătura magico-religioasă cu apele îl asociază ploii fertilizatoare (Şarpele cu pene este un simbol al norilor şi al curcubeului.). Şarpele care-şi înghite coada sugerează veşnica prefacere a morţii în viaţă şi a vieţii în moarte, infinitul. Prototip al roţii zodiacale, emblema transformării continue a materiei, simbol al lumii limitate, prin evocarea imaginii cercului el este, de asemenea, obstacolul de care se loveşte omul în căutarea absolutului. ”
Această multitudine de sensuri se concretizează în substanța magică a imaginii lui Viorel Sergovici Jr, care dezvăluie o lume a umbrelor și a impalpabilului, în care nimic nu este ceea ce pare, iar dorință și imaginația se contopesc fără sforțare. Atmosfera mistică este întregită de muzica lui Adrian Enescu, compusă special pentru film.
Filmul este propus spre difuzare în cadrul programului UNITER 25, prin care Casa de producție TVR omagiază împlinirea a 25 de ani de la înființarea UNITER. „Șarpele” a primit premiul Galei UNITER pentru Teatru TV ediția 1995/1996, asemeni „Mesagerului”, o altă ecranizare după Mircea Eliade, în regia Constantin Dicu, difuzat cu câteva săptămâni în urmă (premiul UNITER pentru Teatru TV 1993/1994).
Peste o lună, în 31 august, vă invităm să vizionați o altă adaptare premiată: „Aerisirea”, scenariul Iosif Naghiu si Silviu Jicman, regia artistica: Silviu Jicman (premiul UNITER pentru Teatru TV 1996/1997).
Totodată, chiar pe 27 iulie se împlinesc trei ani de la dispariția regizorului și operatorului Viorel Sergovici, despre care George Banu scria în august 2012 : „părea indisociabil de profesiunea/arta sa, ajungînd să constituie, parcă, un fel de fiinţă hibridă: omul şi aparatul. Atent fără a fi maniac, precis fără a fi preţios, el căuta imaginea justă. O imagine care să-l satisfacă fără ca el să se vadă, căci, tandru, aproape de viaţă şi de oameni, el voia să le înregistreze discret trecerea prin lume.” (Observatorul Cultural, 2012, August, Numarul 635, George Banu, „IN MEMORIAM. Viorel Sergovici, operatorul discret”)
„Șarpele” la TVR 2 – luni, 27 iulie, ora 20 :10, și în reluare vineri, 31 iulie, ora 00 :35
ȘARPELE,
după Mircea Eliade
Adaptare : Adriana Rogovski și Viorel Sergovici Distribuția : Claudiu Bleonț, Gheorghe Dinică, Mitică Popescu, Ilinca Goia, Mircea Rusu, Victoria Cociaș, Alexandru Jitea, Cătălina Mustață, Tomi Cristin
Ilustrația muzicală : Adrian Enescu ; scenografia décor : Dumitru Georgescu ; imaginea : Viorel Sergovici jr., redactor : Doina Teodoru ; regia : Viorel Sergovici
Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău