
Schimbare în grila Kanal D. Când va fi difuzat game show-ul „Tu urmezi!”
-
Claudiu Dumitrache: „nu pot să fur valorile Bisericii și să mi le asum autonom”
-
Au fost desemnaţi finaliştii America Express! Ediţia de aseară, record de audiență
-
O războinică a părăsit competiția, chiar înainte ca Daniel Pavel să facă anunțul: ”Săptămâna viitoare este săptămâna Unificării”
-
Cât costă biletele la Ziua lui Ștefan! Connect-R pregătește cel mai tare concert aniversar pe 9 iunie!
Începând din acest weekend, show-ul „Tu urmezi!”, prezentat de Dan Negru, va fi difuzat sâmbătă şi duminică, de la ora 20:00, la Kanal D.
Telespectatorii vor intra în continuare în lumea întrebărilor care solicită mintea şi pun în valoare spontaneitatea, inteligenţa şi pregătirea concurenţilor aflaţi în platoul emisiunii. Mai mult decât atât, show-ul îi antrenează atât pe concurenţi, cât şi pe cei aflaţi în faţa micilor ecrane să gândească altfel pentru că, în runda finală a jocului, răspunsurile aşteptate la seria de întrebari pot fi greşite. Concurenţii sunt astfel provocaţi să iasă dintr-un anumit tipar – un exerciţiu al minţii, care duce la alt nivel concursul.
În weekendul acesta, sâmbătă, celebritatea invitată în platoul emisiunii va fi Elisabeta Lipă, canotoarea de aur a României şi preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj. Duminică este rândul lui Shelly (Andrei Şelaru) să le fie alături concurenţilor.
Nu pierdeţi, începând din acest weekend, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 20:00, spectacolul minţilor inteligente la „Tu urmezi!”, un game show pentru întreaga familie, prezentat de Dan Negru, la Kanal D.
- Vitalmin, magazinul vitaminelor și suplimentelor – citiți aici mai multe informații
- Program TV azi 24 martie 2023
- Cel mai mai important eveniment aviatic european a început la Cluj-Napoca (FOTO)
- Claudiu Dumitrache: „nu pot să fur valorile Bisericii și să mi le asum autonom”
- Colantari auto de calitate pentru orice tip de masini
-
Vedete2 săptămâni ago
Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedeteo săptămână ago
Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”
-
Premieră TV7 zile ago
Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2
-
Reality Showo săptămână ago
SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!
-
Reality Showo săptămână ago
Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu”
-
Premieră TV2 săptămâni ago
Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă
-
Reality Show2 săptămâni ago
Victorii pentru Războinici, lacrimi și conflicte pentru Faimoși, la Survivor: ”Indiferent de tensiuni, sunt și momente foarte frumoase”
-
Vedete2 zile ago
Mihai Zmărăndescu și Remus Boroiu de la Survivor România s-au luat la bătaie înainte de a participa la concurs
-
Reality Show2 zile ago
Șapte concurenți se află în pericol de eliminare la Survivor România! Diseară… ”urmează un moment epocal”
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
America Express, prima opțiune a telespectatorilor! Diseară, cea mai mare comoară aduce imunitatea! Finala se apropie!
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 06-12 martie 2023
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
America Express, pe primul loc în topul audiențelor. Diseară se decid echipele care intră în etapa semifinală
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
America Express își păstrează poziția de lider! Amuleta aduce adrenalină la maximum: sporturi extreme într-un peisaj spectaculos
-
Reality Show3 săptămâni ago
Astăzi, începe o nouă săptămână la Survivor România: ”Ați demonstrat că se poate face față cu zâmbetul pe buze”
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
După 8 etape, Puya și Melinda și-au încheiat aventura pe Drumul aurului, la AMERICA EXPRESS