Connect with us

Televiziune

Schimbare la Observatorul de la ora 19.00 la Antena 1. Cine va prezenta jurnalul de stiri?

Avatar

Published

on

Începând din această primăvară, Alessandra Stoicescu va prezenta Observatorul de la ora 19.00, de luni până vineri, la Antena 1.

“Într-o perioadă cu schimbări majore în viața mea, pe care le-am primit cu bucuria matură a mamei și a femeii împlinite din toate punctele de vedere, a venit și propunerea Antenei 1 de a prezenta Observatorul de la ora 19.00, unde timp de 16 ani am avut cele mai puternice experiențe din cariera mea de jurnalist. Parcă nici nu am lipsit de acolo, atât de firesc mi se pare să prezint Observatorul. Și nu e vorba doar de prezentarea celui mai important jurnal de știri al Antenei 1, ci de uriașa muncă de echipă din spate, unde abia aștept să pun amprenta experienței mele și de a face parte din cel mai important și mai complex proiect media al momentului. Un proiect în care, fără să uite o secundă de cei 26 de ani de când este pe piață, de tradiția pe care o are în spate, Observatorul face un salt imens spre viitor”, a declarat Alessandra Stoicescu.

Observatorul Antenei 1 va avea o nouă identitate atât la nivel vizual, cât și la nivel editorial. Noua identitate, dar și noua campanie de imagine a fost dezvoltată împreună cu compania britanică Red Bee, una dintre cele mai mari agenții de creație din Europa. Cu sediul în Londra, Red Bee a dezvoltat proiecte de branding pentru nume importante la nivel global de pe piața media și de entertainment: Discovery, Telemundo, BBC One, serialul The Crown, FC Barcelona, Top Gear, Dreamworks, UEFA, Disney.

Noua identitate este un nou pas în cadrul unui amplu proces care a început prin refacerea întregii redacții de știri a Antena 1 odată cu preluarea în întregime de către Antena Group a producției Observator și a presupus inclusiv mutarea într-un nou sediu. Toate acestea au reprezentat pași esențiali în dezvoltarea Observatorului urmând ca, încă din această primavără, să devină o platformă de news 360 de grade ce va include producții TV, on-line dar și aplicații.

Despre Alessandra Stoicescu

Cu o carieră de peste 25 de ani în mass-media, Alessandra Stoicescu este unul dintre cei mai experimentați, mai cunoscuți și mai apreciați jurnaliști din România. Timp de 16 ani s-a aflat la pupitrul Observatorului, având în același timp și rolul de Corespondent Special în cazul celor mai importante evenimente externe din acea perioadă: atentatele teroriste din 11 septembrie de la New York, criza economică din 2008, alegerile prezidențiale din SUA, moartea lui Michael Jackson. Începând cu anul 2010 a fost realizator și moderator Antena 3 pentru News Magazine, 100 de minute şi “Q&A”.

Alessandra este recunoscută și pentru implicarea ei în zona socială. De 10 ani conduce Fundația Mereu Aproape, fundație ce vine în sprijinul copiilor cu grave probleme de sănătate. În perioada aceasta a organizat de asemenea Teledonul Inundațiilor, în anul 2010, eveniment prin care Fundația MereuAproape a reușit să construiască 75 de case pentru familiile sinistraților și să le ofere acestora și alte ajutoare materiale. În 2015 a organizat Teledonul Colectiv, eveniment ce a adunat fonduri pentru a ajuta victimele incendiului de la Colectiv și pe familiile acestora. În 2019 este ambasadorul campaniei Ajut Eu, proiect ce își propune sã conecteze pe platforma www.ajuteu.ro dorinţele unor oameni, cu cei care le pot împlini, schimbând astfel destine.

În 2011 a înființat Intact Media Academy, școală de media ce își propune să contribuie la formarea viitoarelor generații de jurnaliși de televiziune, având ca bază de pornire experiența celor care fac această meserie în fiecare zi, unii de zeci de ani.

În 2012, Alessandra a început organizarea și moderarea forumurilor Intact Media Group,  evenimente care au avut ca idee de bază realizarea unui dialog real între mediul de business și autorități. Ca o continuare firească a acestor forumuri, din 2016 a demarat un proiect menit să sprijine capitalul românesc: catalogul anual  “Români care dezvoltă România”, primul catalog care a adus în atenţia publicului numele, activitatea şi performanţele celor mai puternici oameni de afaceri de la noi, personalităţi care, de-a lungul anilor, prin modul în care au activat, au avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea mediului de afaceri şi în promovarea adevăratului capital românesc.

Comentarii

comments

Premieră TV

TV Paprika a pregătit în luna martie super emisiuni în premieră

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: TV Paprika

„Gătește simplu cu Jamie”, un nou show cu bucătarul preferat al tuturor, este una dintre premierele lunii martie la TV Paprika. Primul episod este difuzat pe 1 martie, de la ora 21.00. 

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

 

În „Gătește simplu cu Jamie”, Oliver îi invită pe spectatori în casa lui din Essex și, acolo, le pregătește rețete delicioase din noua sa carte de bucate, „7 Ways: Easy Ideas for Every Day of the Week” („În 7 feluri: idei simple pentru fiecare zi a săptămânii”). În acest serial, Jamie prezintă, așa cum ne-a obișnuit, rețete simple pe care oricine le poate găti acasă. Dar doar pentru că sunt simplu de preparat, nu înseamnă că rețetele nu sunt apetisante și foarte creative.

 

Ideile lui se potrivesc perfect pentru o cină normală în familie, care va fi pe placul copiilor și poate fi preparată rapid în cantități mari, dar și pentru ocazii ceva mai speciale, precum o masă numai bună pentru o întâlnire romantică sau o reuniune cu prietenii.

În fiecare episod, Jamie Oliver folosește cel mult opt ingrediente, care sunt ușor de găsit și care nu vor distruge dintr-o lovitură resursele familiei – nici financiare, și nici în ceea ce privește timpul petrecut în bucătărie. Printre bucatele simple pregătite de Jamie în această serie în premieră, se numără clasicul fish & chips (pește prăjit cu cartofi prăjiți), pui cu unt și paste cu conopidă și brânză.

 

După ce Jamie a gătit felul principal, e timpul ca Juliet Sear să vină cu desertul. Show-ul „Delicii coapte cu Juliet” are premiera pe 6 martie, de la ora 22.30, la TV Paprika. Juliet Sear este o expertă în ale dulciurilor și patiseriei. Ea a gătit pentru celebrități precum Prințul Harry, Kate Moss, Alexa Chung, Bryan Adams și Sir Ian McKellen. De altfel, McKellen cunoscut pentru rolul Gandalf din „Stăpânul inelelor” a spus despre torturile ei că „arată bine, au un gust și mai bun și sunt printre cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată”. 

Dar odată cu show-ul ei, Juliet își aduce rețetele și secretele pe micile ecrane, disponibile pentru toată lumea. Episoadele prezintă rețete pentru prăjituri festive, fursecuri, dulciuri sănătoase și chiar unele fără gluten, ca orice cofetar amator să poată găsi ceva pe placul lui. În plus, fiecare episod are și câte un invitat special, pentru și mai multe idei de cofetărie.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Emisiuni

Economia pentru toți. „Pe datorie” se vede la TVR 1

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: TVR

Din 1 martie, jurnalistul TVR Daniel Coman ne administrează… „Pe datorie”, o „pastilă” zilnică, menită să ne îmbunătățească viața. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 19.30, la TVR 1.

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

 

71.083.606.557 de dolari este datoria pe care România o are de plătit, conform datelor din ianuarie 2021. Raportat la populaţie, aceasta înseamnă că un copil care vine mâine pe lume este deja dator cu 3.324.66 de dolari. Singurul mod prin care putem depăşi această condiţie este INFORMAŢIA. Fără ea, chiar şi banii îşi pierd sensul. Cu informaţia corectă, orice datorie poate fi transformată într-o oportunitate. Asta își propune jurnalistul TVR Daniel Coman în emisiunea „Pe datorie”, pe care o aduce telespectatorilor din 1 martie, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 19.30, la TVR 1.

 

„Un demers jurnalistic al Televiziunii Române prin care încercăm să democratizăm economia. Să o aducem din straturile înalte ale celor care vorbesc în termeni alambicaţi şi să o descoperim pas cu pas”, explică jurnalistul. Și tot el ne oferă argumentul privind necesitatea unei astfel de emisiuni: „Trăim pe datorie. De când ne naştem şi până la sfârşit. Fie că sunt datorii făcute de noi sau datorii pe care alţii le fac în numele nostru. De la împământenitul „caiet” de la magazinul de cartier, până la credite la bănci ori împrumuturi de milioane de euro pe care statele le fac în numele nostru”.

Gândită ca o „pastilă” zilnică, menită să ne ajute să ne îmbunătățim viața, emisiunea „Pe datorie” cerne avalanşa de informaţii care vin asupra noastră zi de zi şi le dă sens. „Punem totul în context şi explicăm de ce un eveniment, o informaţie, o declaraţie, o tranzacţie sau orice mişcare din lume ne poate schimba viaţa. Fără să folosim limbaj prea tehnic sau de lemn, fără să ne încâlcim în explicaţii complicate. Simplu, concis, dar smart”, mai spune Daniel Coman.

 

Emisiunea abordează o gamă largă de subiecte pe teme economice sau adiacente, de la marile evenimente ale săptămânii, la o declaraţie a unui personaj important şi efectele ei, situaţii particulare, sfaturi sau concepte ce merită explicate. De la factura la electricitate, până la modul în care putem obţine un credit mai avantajos sau de ce ne interesează cum se construieşte bugetul de stat, Daniel Coman ne ajută să fim ancoraţi în realitate şi să ne pregătim pentru ce urmează. De luni până vineri, avem informații „Pe datorie”, înainte de ediția principală a „Telejurnalului” TVR 1 a zilei, de la ora 19.30.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Seriale

Premieră: Serialul Medicul legist revine cu un nou sezon la DIVA

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: DIVA

Al treilea sezon al serialului Medicul legist (Coroner) aduce noi provocări, noi cazuri și o nouă rezoluție pentru Jenny Cooper (Serinda Swan). Acest sezon va avea premiera în România, la DIVA, începând de joi, 4 martie, de la ora 21:00.  

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

 

Urmând povestea de succes inspirată din cărțile lui M. R. Hall, celebra doctoriță Jenny Cooper (interpretată de actrița de origine canadiană Serinda Swan) revine în al treilea sezon al serialului, când încearcă și reușește să scape de traumă, să se vindece și să se împace cu sine și să aducă mai multă energie în viața profesională încercată de pandemie. Pe de altă parte, detectivul Donovan McAvoy (rol jucat de actorul Roger Cross), un veteran al forțelor de poliție, are parte de provocări care îi pun la încercare propria moralitate și care îl determină să-și investigheze atât cazurile, cât și viața dintr-o nouă perspectivă. Echipat cu o doză bună de scepticism și realism, el continuă să facă echipă cu Jenny și în acest sezon.

 

Plin de cazuri personale și sensibile, sezonul cu numărul trei al producției canadiene este filmat în pandemie și îndeamnă la compasiune și înțelegere. Serialul începe cu detalii despre impactul pandemiei asupra lui Jenny, când viața și relațiile sale personale sunt puse pe pauză. La început, publicul va vedea o versiune extrem de obosită și plină de disperare a personajului principal. Dar, pe măsură ce episoadele curg, acțiunea este concentrată pe evoluția ei psihică, pe relația ei cu Liam și cu tatăl ei, dar și pe un nou personaj menit să o testeze puțin, iar personajul ei redescoperă forța interioară și adevărata Jenny Cooper se reface și revine cu mult dinamism.

 

Medicul legist are parte de activitate intensă în condiții de pandemie și deschide un nou capitol despre viață și cazuri complexe la DIVA, începând de joi, 4 martie, de la 21:00.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Televiziune

Astazi, de Martisor, Kanal D implineste 14 ani!

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

RADAR DE MEDIA urează postului partener, KANAL D, un călduros LA MULTE AUDIENȚE!

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

Kanal D implineste astazi, de 1 martie,  14 ani de existenta pe piata media din Romania si celebreaza in emisiunile statiei o calatorie impresionanta, de-a lungul careia a oferit milioanelor de telespectatori un spectacol al televiziunii la superlativ, cu formate revolutionare, diversitate, unicitate si informatie relevanta!

Sarbatoarea are o dubla semnificatie, pentru ca odata cu cei 14 ani Kanal D, Radio Impuls implineste doi ani de cand s-a alaturat Grupului Dogan Media, o perioada in care statia a crescut semnificativ si in care si-a castigat de la o zi la alta un public tot mai fidel, pe calea undelor radio.

 

Anul 2021 a inceput in forta, Kanal D si-a consolidat pozitia in top trei televiziuni generaliste din Romania, adesea situandu-se pe prima si a doua pozitie in topul audientelor atat in Day Time, cat si in Prime Time.  In primele doua luni ale anului 2021, Kanal D s-a plasat pe locul 1 in Prime Time (20:00-24:00), pe targetul National, cu 8.8% Rating and 20,0% cota de piata.

Radio Impuls a avut, de asemenea, o crestere importanta, la nivelul publicului Comercial din Bucuresti, de 120%,  in valul 3 din 2020 (31 august-13 decembrie) fata de valul 2 (27 aprilie -16 august 2020), si o crestere de 69% fata de valul 3 din 2019 (26 august – 15 decembrie).

Emisiuni cu traditie precum „Teo Show”, „Asta-i Romania”, „Roata Norocului”, formate inovatoare ca „Survivor Romania”, „Bravo, ai stil!” sau „40 de intrebari cu Denise Rifai”, reality show-uri in care se regasesc milioane de romani, precum „Trairi alaturi de Andeea Mantea”, „Puterea dragostei”, „In cautarea adevarului”, au facut si fac viata celor ce ne privesc din fata micilor ecrane mai frumoasa. Serialele turcesti, cu un succes urias la public, si marca diferentiatoare pentru Kanal D, continua sa cucereasca tot mai mult public. Stirile Kanal D isi continua misiunea nobila de a informa obiectiv, de a transmite stiri relevante, din surse sigure, unui public tot mai avid de informatie.

Focusul pe  componenta online a Kanal D a fost si este parte importanta a strategiei de dezoltare a statiei. Atat site-urile Kanal D (kanald.ro, stirilekanald.ro, wowbiz.ro, kfetele.ro, radioimpuls.ro), paginile de Facebook, Instagram si YouTube ale postului, precum si continutul video exclusiv online constituie surse complementare de divertisment, generatoare de adevarate comunitati Social Media. Astfel, Kanal D functioneaza ca o platforma media complexa ce acopera medii diferite de acces si prezentare, dar si continut diversificat.

 

Astazi, 1 martie, intr-o zi speciala in care intampinam primavara si in care ne bucuram de cei 14 ani de succes Kanal D,  toate vedetele statiei vor sarbatori alaturi de telespecatori in cadrul „Teo Show”. Cei din fata micilor ecrane vor trai emotia celor mai frumoase povesti despre colegialitate, culisele succesului si bucuria de a fi impreuna!

La Radio Impuls, ascultatorii fac un Playlist de Colectie. Editii speciale ale postului Radio Impuls sunt realizate impreuna cu ascultatorii fideli si cu cei care urmaresc pagina de Instagram @radioimpulsromania, ei putand castiga si premii speciale in aceasta zi aniversara.

Comentarii

comments

Continue Reading

Seriale

Actorul Toto Dumitrescu se alătură distribuţiei serialului Adela, de la Antena 1

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Toto Dumitrescu se alătură distribuţiei proiectului Adela, de la Antena 1. În cel mai nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1,  Toto îl va interpreta pe Floppy, un personaj cu totul diferit faţă de ce a mai jucat până acum.

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

Floppy şi-a trăit întreaga copilărie la orfelinat, împreună cu Mihai şi Călin. Fiind mai mic, reuşea cumva să atragă cele mai multe probleme, însă prietenia cu Călin l-a ajutat mult. Nu s-a ţinut de şcoală şi nici nu se poate spune că şi-a dorit mare lucru vreodată de la viaţă. Momentul care îi schimbă viaţa este reîntâlnirea cu Călin, în timp ce spăla parbrize într-o intersecţie.

 

„Este un rol care, personal, mă pune într-o oarecare dificultate deoarece nu mi-a lipsit acoperișul sau căldura părintească atât de mult cum i-au lipsit personajului meu. Ca să pot ajunge să trăiesc mai profund ceea ce a trăit acest personaj, am dezvoltat ‘orfanul’ din mine prin empatia pe care am avut-o vorbind cu copiii orfani pe care i-am vizitat (în perioada sărbătorilor). În ceea ce privește proiectul în sine, sunt, în mod clar, entuziasmat, onorat și mișcat de faptul că fac parte dintr-un proiect de asemenea anvergură”, a declarat Toto Dumitrescu.

 

Cum va evolua povestea lui Floppy, dar şi a celorlate personaje, telespectatorii vor putea urmări în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Totodată, imediat după difuzare, pe site-ul a1.ro, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman le dau întâlnire urmăritorilor într-un nou episod al proiectului Adela – Tot ce nu se vede. Cu ajutorul lor, telespectatorii vor avea ocazia să „meargă” pe platourile de filmare, să surprindă atmosfera din culise şi să vadă tot ce se întâmplă în spatele camerelor. Tot ce nu se vede în serial şi tot ce nu se ştie despre actori, aceştia pot descoperi în seria de episoade online Adela – Tot ce nu se vede, imediat după difuzarea fiecărui episod, pe a1.ro <http://a1.ro> , dar şi în fiecare miercuri, de la 17:30, la CulTour, pe Happy Channel.  Cei de acasă au ocazia să descopere cum e să filmezi un astfel de proiect, ce fac actorii în pauze, cum se pregătesc pentru rolurile lor, lucruri mai puţin ştiute despre ei şi multe altele.

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

SHOW MAGAZINE

IN Trending