vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăUTILEScott H. Young ne spune în „Ultraînvățarea” cum să ne folosim la...

    Scott H. Young ne spune în „Ultraînvățarea” cum să ne folosim la maximum capacitățile intelectuale

                 Deprinderea unei limbi străine în trei luni, parcurgerea programei facultăţii de ştiinţe informatice într-un an în loc de patru sau dezvoltarea abilității de a realiza portrete într-o singură lună par proiecte imposibil de realizat, cel puțin în condiții obișnuite. Însă, în Ultraînvățarea. Cum să dobândești abilități specializate, să fii mai deștept decât concurența și săți accelerezi progresul în carieră, scriitorul canadian Scott H. Young demonstrează contrariul: nu doar că e posibil, ci folosind tehnici eficiente de învățare, acest lucru este accesibil fiecărei persoane.

     

    În Ultraînvățarea, volum publicat de Editura Lifestyle Publishing, Scott H. Young aduce în atenția cititorilor exemple uluitoare din propria viață sau relatări ale unor autodidacți celebri, persoane care au reușit într-un timp foarte scurt să dobândească noi abilități și cunoștințe, pornind uneori de la zero experiență în acele domenii. După cum subliniază James Clear în prefața cărții, autorul bestsellerului Atomic Habits, Scott H. Young „își pune pielea la bătaie”, este în primul rând „un practician al propriilor idei”. Astfel, toate principiile detaliate în Ultraînvățarea sunt testate și aplicate de scriitorul canadian în propria viață și verificate prin experiențe reale.

     

    Ultraînvățarea poate fi definită sumar ca o „strategie pentru dobândirea de abilități și cunoștințe, care este în același timp autodirijată și intensă”. Scott H. Young atrage însă atenția: „Proiectele de ultraînvățare nu sunt ușoare. E nevoie de planificare, de timp și de efort. Însă răsplata merită din plin strădania. Să fii capabil să înveți repede lucruri grele este o abilitate redutabilă”.

     

    În condițiile unei lumi în schimbare rapidă, când tehnologiile devin din ce în ce mai performante, devine evident că „performerii de la vârf se descurcă mult mai bine decât restul”. Ultraînvățarea devine astfel o abilitate care asigură pe de-o parte satisfacție materială, iar pe de altă parte contribuie la sentimentul de împlinire personală.

     

    Învățarea în profunzime îți dă un sentiment al scopului în viață. Are sens să-ți dezvolți abilitățile. Te simți bine când devii bun la ceva. Ultraînvățarea este o cale prin care să-ți dovedești ție însuți că ai capacitatea de a te perfecționa și să-ți folosești viața la maximum. Îți dă încrederea că poți să realizezi lucruri ambițioase” spune Scott H. Young. Învățarea într-un singur an, la nivel de conversație fluentă, a limbii spaniole, chineze – dialectul mandarin, a limbii portugheze și a celei coreene reprezintă doar un exemplu în acest sens realizat de autorul volumului Ultraînvățarea.

     

    Astfel de performanțe pot fi realizate doar urmând o strategie de învățare foarte eficientă. Scott H. Young detaliază în cartea sa devenită bestseller Wall Street Journal, cele nouă principii ale ultraînvățării. Primul dintre acestea se referă la metaînvățare – este nevoie să învățăm cum să învățăm subiectul sau competența care se dorește dobândită. Cultivarea capacității de concentrare, îmbunătățirea punctelor slabe, testarea, feedback-ul, dezvoltarea intuiției și a memoriei sunt alte principii ale ultraînvățării, dezvoltate pe larg de Scoot H. Young în cartea sa. Autorul atrage atenția că partea cea mai interesantă a ultraînvățării este că finalul unui proiect nu este însoțit de sentimentul încheierii demersului de învățare, ci de deschiderea a nenumărate oportunități de proiecte noi.

    Dacă termini de citit această carte și te simți încurajat să-ți încerci propriul proiect, aceasta ar fi speranța mea cea mai fierbinte — nu că vei avea succes cu proiectul tău, ci că finalul va fi un nou început” spune Scott H. Young.

     

    Scrisă în mare parte într-un stil colocvial, de dialog direct cu cititorul, „Ultraînvățarea” este o carte care stârnește „apetitul” pentru deprinderea unor noi cunoștințe sau abilități. Exemplul personal al autorului, precum și experiențele altora descrise pe larg în carte demonstrează că înalta performanță nu este doar apanajul minților geniale. Ea poate fi realizată de orice persoană dispusă să investească timp și efort în propriul proiect, dar pentru aceasta este nevoie de aplicarea unor tehnici inovatoare descrise pe larg în volumul Ultraînvățarea.

     

     

     

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente