Connect with us

BAZAR

Serena si F.Charm l-au intalnit pe “Cupidon” si i-au dedicat o piesa

Avatar

Published

on

Ce se intampla cand Cupidon arunca sageti la intamplare? Ne spune Serena in cel mai recent single al sau, “Cupidon”, pentru care a colaborat cu F.Charm.

Serena si F.Charm sunt colegi la Lanoy Production, iar colaborarea dintre ei a venit in mod firesc intalnindu-se zilnic la studio. Cei doi si-au unit vocile si asa a luat nastere “Cupidon” pentru care au filmat si un videoclip pe care il lanseaza alaturi de Red Clover Media si Lanoy Records.

“Cu totii iubim muzica. Unii o produc, altii o asculta. Eu am ales sa-mi dezvolt cea mai mare pasiune din ea. Totul a inceput acum 3 ani, cand mi-am luat inima-n dinti si am postat primul cover. Intr-un felul sau altul, ma nelinistea gandul ca nu ar fi ce trebuie si ca reactia oamenilor ma poate da total peste cap. Culmea, chiar asa a fost dar, multumesc lui Dumnezeu, intr-un sens bun. Intre timp am ajuns in studioul Lanoy unde lucrurile au inceput usor-usor sa creasca. Am avut ocazia sa intalnesc oameni extraordinari cu ajutorul carora am reusit sa ma simt ca intr-o a doua familie. Am dat stratal cu “Fantasia” , o piesa cu o frumoasa poveste de dragoste si asa cum spune si titlul acesteia, plina de fantezie. Cu multa munca s-a ajuns la al nostru “Cupidon” care arunca cu sageti la intamplare. Impreuna cu F. Charm, am dat viata si stare piesei. Este un om super talentat si sunt mandra ca am ocazia sa scot “Cupidon” la lumina alaturi de el.”, a povestit Serena.

“Cupidon este o poveste de dragoste spusa altfel decat ai auzit-o de obicei. Cand am compus-o alaturi de Zenn (artist/producator Lanoy Records), prima voce care mi-a venit in cap a fost Serena. Am chemat-o, a inregistrat, ne-am indragostit cu totii de piesa, nu m-am putut abtine sa nu scriu si eu o strofa si asa s-a nascut prima noastra colaborare si primul nostru videoclip impreuna. Serena este o artista pe care si-ar dori-o multi producatori in studio, spun asta pentru ca atunci cand canta, stie cum sa dea piesei in cauza feelingul de care are nevoie si sa aduca in peisaj „pielea de gaina”.

Luna aprilie imi surade, am asteptat-o cu sufletul la gura, pentru a lansa “Cupidon” cat si noul meu single care se va numi, “Caz Real” (cea mai ampla piesa pe care am compus-o pana acum sustinuta de un videoclip pe masura cu o idee unica), este primul gand cu care ma trezesc dimineata si abia astept s-o lansez pe orbita mai ales ca e o continuare a povestii „Nu iese fum fara foc” unde am jucat alaturi de iubita mea.”, a declarat F.Charm.

Videoclipul este produs de TheOthers, de regie ocupandu-se Isabella Szantos.

Comentarii

Evenimente

Concertul Pro FM Super Girl 2020: Ce artisti vor urca pe scena?

Avatar

Published

on

Jo va fi printre artistele care vor da tonul primăverii la început de martie, la concertul Pro FM Super Girl. Prezentă în această dimineață la matinalul Pro FM, talentata Jo a dezvăluit ascultătorilor “Dimineții Blană” că și-a schimbat planurile de vacanță pentru a urca pe scena Pro FM Super Girl.

„Eu îmi luasem biletele pe patru (n.r. martie), iniţial, şi mi le-am mutat, pentru Super Girl şi proiectele în care am intrat,” a spus invitata matinalului Dimineața Blană, care și-a amânat călătoria în Thailanda, ca să cânte alături de Lidia Buble, Delia, Roxen şi Joylin, pe 5 martie 2020, la ParkLake Shopping Center.                                                                                                                                                                                Jo și-a făcut încălzirea pentru Pro FM Super Girl cu o cântare live în studioul Pro FM unde a adus noua ei piesă, „Lacrimile”, melodia care a devenit hit în scurt timp şi se bucură de 2,6 milioane de vizualizări pe Youtube.

Provocată de matinalii Pro FM, Sebastian Coțofană și Mădălina – Red Blonde, să facă pe “Sherlock Holmes” al vocilor, Jo a uimit audiența cu priceperea și intuiția ei. „Cântăreţul secret” n-a fost niciun mister pentru ea; Jo a ghicit toţi artiștii cu brio, inclusiv pe Juno, iubitul ei.

„Mi-am dat seama, că ştiu cum «se prosteşte» pe acasă,” a spus fata care e gata să lase vacanța pe altădată, ca să celebreze cu super muzică primul concert Pro FM al anului.

Edițiile precedente Pro FM Super Girl au strâns lângă scena Pro FM mii de fani ai muzicii bune și i-au adus aproape de public pe cei mai iubiți artiști – Antonia, Feli, Sore, Nicoleta Nucă, Jazzy Jo, Deepcentral, Vunk, Matteo, Guess Who, Alina Eremia, Delia, Grasu XXL, Cerebel, Dj Sava și Raluka, Giulia, Crush și Alexandra Ungureanu, Neylini, Matteo, Ama și trupa De Moga Music cu What’s Up.

Pentru cele mai fresh informații despre concert, stați cu urechile la radio și cu ochii pe www.profm.ro.

Comentarii

Continue Reading

Muzica

Feli lanseaza „Sus pe munte”, o marturie pasionala despre viata in doi

Avatar

Published

on

FOTO CREDIT: FABRICA DE PR

Feli lanseaza „Sus pe munte”, a patra felie din jurnalul ei muzical #Felidinpoveste, in care vorbeste despre prima noapte de dragoste si intaia noapte de familie. Dupa marturiile in vers si muzica pe care le-a facut odata cu lansarile de succes „Omule, deschide ochii”, „Cand rasare soarele” si „Frunze cad”, Feli a simtit sa spuna celor care ii asculta muzica povestea plina de pasiune a inceputului de viata de familie care i-a schimbat si infrumusetat cu totul viata.

„Este o felie intima pe care mi-am dorit mult sa o spun in jurnalul meu muzical, pentru ca este coplesitor cand te intalnesti cu iubirea de parca ar fi pentru prima data cand simti asta, pentru ca nimic din ce a fost pana acum nu seamana ca intensitate si esenta. „Sus pe munte” este locul cel mai frumos in care poate sa te aduca iubirea, locul acela senin, plin de pasiune din care poti incepe sa desenezi cel mai frumos viitor cu putinta pentru sufletul si viata ta.”, spune Feli povestea din spatele feliei pasionale de jurnal „Sus pe munte”.

Poveste de om mare, cu suflet fierbinte de adolescent, „Sus pe munte” are ca sound si vers, asemeni „feliilor” de viata lansate pana acum,  inspiratie din folclorul romanesc pe care artista Feli il adora si din care se „hraneste” cu nesat: „Intreg jurnalul muzical #Felidinpoveste este un proiect cu inspiratie folclorica, pentru ca eu simt ca inima oricarui roman pulseaza la modul autentic in acest sound.”, marturiseste artista fascinata de muza ei in muzica, Maria Tanase.

Co-productie HaHaHa Production si CatMusic, cu muzica facuta de Feli, Florin Boka, Serban Cazan, Lucian Nagy si cu versurile scrise de Feli, „Sus pe munte” dezvaluie o latura intima si curajoasa a personalitatii lui Feli prea putin stiuta pana acum: „Ne tot ferim sa spunem lucruri de oameni mari, ne ferim sa ne marturisim dragostea in felul in care o simtim, ascundem lucruri esentiale despre viata in doi de parca ele nu ar exista, cand de fapt ele ne fac sa ne simtim vii si cu sens. Inceputul unei povesti in doi este atat de plina de sentimente si atat de insemnata mai ales atunci cand ajunge sa fie o poveste de trei, incat este esential sa o spunem, fiecare cum putem mai bine, eu am ales sa fac asta prin vers si cant, restul lumii sa o faca asa cum alege, dar sa o exprime, ca e pacat sa ramana nemarturisita!”, declara cu convingere artista completa Feli ale carei piese o reprezinta 100%, pentru ca sunt bucati din sufletul si viata ei.

Comentarii

Continue Reading

Life Style

Am aflat secretul Dianei Bianca! 

Avatar

Published

on

Diana Bianca, supranumita de presa “Barbie de Romania”, se pare ca are un secret care o mentine in forma. Secret pe care l-am descoperit si noi.

Se pare ca Diana nu mai consuma carne de 13 ani. Sa fie acesta secretul care o ajuta pe blonda sa aiba dimensiuni de fotomodel?

Dupa spusele ei, acesta pare sa fie adevarul. “Beneficiu colateral”, dupa cum a declarat ea. Pentru ca Diana Bianca se pare ca a renuntat la carne din dragoste pentru animale, nu pentru talia de invidiat.

“Sa mananci un caine nu e o barbarie mai mare decat sa mananci o oaie. E o barbarie identica”, scrie blonda, pe conturile ei de socializare.

“Stiu, e o idee greu de digerat, dar asta e realitatea mea de 13 ani. De cand am constientizat barbaria din care faceam parte. Nu e o lectie. Fiecare traim vieti proprii si avem alegeri personale. Dar eu pot macar visa la o lume ideala, in care sa ne trezim cu totii, mirati de hipnoza colectiva in care am fost prinsi.”, mai scrie Diana.

Sa fie Barbie nu doar o blonda frumoasa, ci si o adevarata aparatoare a drepturilor animalelor?

Cert este ca secretul taliei subtiri l-am aflat!

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0