Serialul cu încasări de 3,9 miliarde de dolari pe an – de luni, la TVR1! - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Premieră TV

Serialul cu încasări de 3,9 miliarde de dolari pe an – de luni, la TVR1!

Published

on

Foto Credit: TVR

Unul dintre cele mai apreciate seriale de comedie, cu un palmares impresionant şi care l-a transformat pe protagonist în cel mai bine plătit actor din televiziune – vine la TVR1! Este vorba de Dragul de Raymond – programat din 12 aprilie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18.30.

 

Succesul serialului a fost demonstrat de cele nouă sezoane cu peste 200 de episoade, care au câştigat circa 90 de nominalizări la diferite premii. Dragul de Raymond deţine recordul greu de egalat de a fi serialul de televiziune care a câştigat cele mai multe nominalizări la „Screen Actors Guild Award” într-un singur an, în 2004. Dintre zecile de premii câştigate, cele mai importante sunt cele 15 trofee Emmy (2000-2005). Mai mult, producătorul serialului a fost solicitat să acorde consultanţă la crearea unor producţii similare – ţări precum Rusia, Polonia, Egipt, Ţările de Jos, Cehia, Israel, India sau Marea Britanie  – difuzând variante adaptate ale acestui serial.

 

În 2004, reţeaua americană CBS a obţinut cu Dragul de Raymond încasări record de 3,9 miliarde de dolari, în timp ce Ray Romano a devenit cel mai bine plătit actor de televiziune din istorie  – cu peste 1,7 milioane de dolari pe episod.

 

Explicaţia pentru succesul îndelungat al acestei producţii a fost – dincolo de jocul actoricesc de excepţie – realitatea în ceea ce priveşte problemele zilnice şi relaţiile dintre membrii unei familii. De altfel, producătorii au declarat încă de la bun început că scriptul fiecărui episod cuprinde fapte reale, întâmplări povestite de toţi cei implicaţi în serial: producător, scenarist, membri din distribuţie sau din echipa tehnică.

 

Realitatea din viaţa de zi-cu-zi a fost atât de mult „încorporată” în serial încât familia personajului Ray Barone este aproape identică cu cea a actorului Ray Romano care îl interpretează. Amandoi poartă numele de Ray, sunt de origine italiană şi căsătoriţi, ambii având trei copii – o fiică şi doi băieţi gemeni – care poartă aceleaşi nume în film ca şi în realiltate. Cei trei copii, la rândul lor, sunt fraţi atât în film cât şi în viaţa reală. Şi Ray personajul, la fel ca şi actorul, are părinţii locuind într-o casă peste drum şi are un frate mai mic Robert – care este poliţist.

Advertisement

 

Aşa că Dragul de Raymond, are de toate: o familie frumoasă, o soţie iubitoare, o slujbă minunată şi locuieşte într-o casă perfectă, peste drum de părinţii şi fratele lui. În plus, toată lumea pare că  îl iubeşte pe Raymond … sau nu? Ar părea că mai bine de atât nu e posibil –  şi totuşi…

Serialul este cea mai bună dovadă că aparenţele sunt înşelătoare iar relaţiile disfuncţionale pot fi depăşite doar dacă membrii familiei au simţul umorului – dublat, câteodată, de o răbdare infinită.

 

DRAGUL DE RAYMOND (EVERYBODY LOVES RAYMOND – SUA, 1996-2005)

Cu: Ray Romano, Patricia Heaton, Doris Roberts, Brad Garrett

 

Raymond Barone, ziarist sportiv, locuieşte în Long Island împreună cu soţia sa, Debra, şi cei trei copii ai lor. Preferând să trateze orice situaţie, inclusiv pe cele dificile, cu umor sarcastic, Raymond lasă pe umerii Debrei cam toate răspunderile familiale, ceea ce n-ar deranja-o atât de mult pe tânăra femeie dacă n-ar exista un detaliu important în vieţile lor: părinţii şi fratele mai mare ai lui Raymond, care locuiesc în casa de vizavi. Toţi trei îşi fac veacul în casa lui Raymond şi a Debrei, musafiri nepoftiţi permanenţi, şi se tot amestecă în deciziile lor familiale. Iar ghimpele cel mai mare din coasta Debrei este soacra ei, Marie, o femeie dominatoare şi expertă în manipularea subtilă, care nu conteneşte s-o critice, în timp ce îl laudă pe Raymond, fiul ei preferat. Iar cum acesta preferă să nu intervină în conflictele dintre noră şi soacră, serile celor doi soţi se încheie inevitabil cu lungi discuţii în pat, exasperante, dar şi foarte comice.

Advertisement

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement

IN Trending