Connect with us
 

 

 Pe 4 ianuarie, de la ora 20:30, PRO TV îi aduce în premieră absolută pe Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Aylin Cadir, Răzvan Vasilescu, Radu Gabriel, Luminița Gheorghiu, Andreea Vasile și Sergiu Costache în casele tuturor românilor!

Producția românească eveniment Deschide ochii va aduce în cele 6 episoade, începând de luni, 4 ianuarie, povestea plină de intrigă a unui avocat nevăzător, cazuri incredibile în instanță și detaliile picante din viețile personajelor principale.

Serialul Deschide ochii va fi difuzat de la ora 20:30, iar telespectatorii vor putea urmări câte două episoade ale poveștii care pune accentul pe aventurile si intrigile prin care trece avocatul orb, interpretat de Victor Rebengiuc.

Într-o lume în care nimic nu este ceea ce pare, doar el, un orb, poate privi dincolo de aparențe.

”Interpretez rolul unui avocat dedicat justiției, dreptății, un avocat care este alături de oamenii simpli, care își găsesc cu greu dreptatea, pentru că nu au suficienți bani. Marea provocare pe care am avut-o cu rolul a fost faptul că am avut de interpretat un personaj lipsit de vedere, a trebuit să mă documentez. Am fost în asociații de nevăzători și am cunoscut oameni absolut minunați, de o generozitate fără margini, optimiști, tonici, care m-au inspirat în vedere cu acest personaj. Am jucat cu mare plăcere alături de actori buni, Andi Vasluianu, Aylin Cadir, Luminita Gheorghiu și alți câțiva tineri extrem de talentați. Iar Iura Luncașu, regizorul serialului, a fost la înălțime, modul în care a desfășurat lupta noastră cu rolurile a fost magnific.”, a declarat Victor Rebengiuc despre serialul Deschide ochii.

Deschide ochii, începând de luni, 4 ianuarie, de la ora 20:30, numai la PRO TV!

Deschide ochii PRO TV

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Seriale

Actorii din “Fructul oprit”, întâlnire emoționantă cu fanii serialului

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Zi emoționantă pentru actorii din „Fructul oprit” și fanii lor! O mulțime de admiratori ai serialului au luat parte, sâmbătă, la întâlnirea cu echipa producției, care a avut loc la Circul Metropolitan București.

Emoții, bucurie de nedescris, o amintire de neuitat! Așa a fost pentru mulți dintre fanii producției “Fructul oprit” ziua de sâmbătă (10 noiembrie), în care au avut prilejul să-și întâlnească actorii preferați din serialul pe care Antena 1 îl difuzează în fiecare zi de miercuri de la ora 20.00.

Aceștia s-au prezentat în număr mare la întâlnirea cu echipa “Fructul oprit”, întâlnire care s-a desfășurat în prima zi din week-end, la Circul Metropolitan București (imediat după încheierea spectacolului Reveria), în cadrul căreia au schimbat impresii despre serial și nu numai, au făcut poze împreună, și au primit autografe de la actorii pe care îI îndrăgesc și îi urmăresc în cadrul producției.

Momente copleșitoare pentru cei care și-au întâlnit idolii față în față, unii dintre fani venind din alte zone ale țării special pentru a-i cunoaște pe actorii din „Fructul oprit”.“Le muțumim foarte mult tuturor celor care au venit! Încercăm să dăm autografe, să facem poze cu toată lumea, să nu sărim pe nimeni”, au spus membrii echipei serialului, impresionați de numărul mare de admiratori prezenți.

Cel de-al doilea sezon “Fructul oprit” poate fi urmărit, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Carmen Tănase: “Întotdeauna când citeam, vedeam ce citesc, d-aia m-am și făcut actriță”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Îi plăcea să citească și obișnuia pe această cale să proiecteze în mintea ei diverse imagini. Îndrăgita actriță Carmen Tănase mărturisește că lectura a jucat un rol esențial în alegerea meseriei care a adus-o în fața publicului.

Are o carieră artistică, ce durează de mai bine de 34 de ani, iar de-a lungul timpului a luat parte la numeroase proiecte, piese de teatru, filme, seriale, dar și producții tv. Carmen Tănase recunoaște că un mare aport în alegerea profesiei sale l-au avut cărțile. Îi plăcea să citească, să vizualizeze imagini, personaje pe parcursul lecturii. “Este o carte pe care am citit-o de multe ori. <<Pânză de păianjen>> (de Cella Serghi) este cartea care mi-a marcat adolescența. Aveam imagini. Întotdeauna când citeam, <<vedeam>> ce citesc, d-aia m-am și făcut actriță. Interpretam în capul meu toate rolurile din roman”, a mărturisit îndrăgita actriță la “CulTOUR”, emisiunea difuzată de Happy Channel, în fiecare zi, de la ora 17.30.

Telespectatorii o pot urmări în “Fructul oprit”, serialul ajuns la al doilea sezon, în cadrul căruia o interpretează pe Roxana Baicu Popovici, un personaj plin de surprize. “Îmi place, foarte mult îmi place pentru că orice actor își dorește să joace un personaj opus personalității lui. Pentru mine e contre emploi. Este ca o descătușare. Îmi face plăcere să trec prin lucrurile prin care trece Roxana, pentru că se poate să înveți din ele. E un personaj ofertant, are umor, are cinism, e ok“, spune Carmen Tănase, pe care publicul o poate vedea, miercurea, de la ora 20.00, în “Fructul oprit”, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Cum se relaxează Cosmina Dobrotă, Katia din “Fructul oprit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Îndrăgita actriță Cosmina Dobrotă, care o interpretează pe Katia în serialul “Fructul oprit”, este invitata emisiunii “CulTOUR”, care se va difuza astăzi de la 17.30 la Happy Channel. În cadrul ediției, aceasta vorbește și despre activitatea care servește drept terapie pentru ea și reușește s-o relaxeze.

Un interviu complex format din 61 de întrebări de la echipa “CulTOUR” pentru Cosmina Dobrotă, menit ca telespectatorii s-o cunoască mai bine pe actrița care îi dă viață Katiei în serialul “Fructul oprit”. În ediția care se va difuza astăzi de la 17.30 la Happy Channel, aceasta își amintește că actoria s-a regăsit printre alegerile ei încă din perioada copilăriei.“Am avut mai multe etape. Am vrut să mă fac pompier, am vrut și președinte de țară, dar m-am oprit la ultima, la actorie”, recunoaște ea.

Atunci când timpul îi permite, Cosmina îmbină întâlnirile cu prietenele cu vizitele la shopping. ”Shoppingul e terapie. Îmi place să vorbesc cu vânzătoarele, cu unele (la care merg constant) m-am și împrietenit, că de asta spun că e terapie. Mereu vorbesc cu prietenele și zic: “Noi mergem la cumpărături, așa compulsiv, pentru că nu avem timp să ne întâlnim cu prietenii”. Și așa vânzătoarele sunt amabile tot timpul, trebuie să-ți răspundă frumos, găsești niște prieteni de încredere în ele. Pierd mult timp la cumpărături”, povestește, ușor amuzată, îndrăgita actriță.

Telespectatorii pot urmări interviul integral cu Cosmina Dobrotă, astăzi, într-o nouă ediție a emisiunii “CulTOUR”, de la ora 17.30, la Happy Channel.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending