miercuri, februarie 21, 2024
More
    AcasăTeleviziuneSerialeSerialul Lia - Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost...

    Serialul Lia – Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul trei

    Producătorii serialului Lia – soția soțului meu, povestea care ține milioane de telespectatori în fața micilor ecrane, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, anunţă faptul că producţia a fost reînnoită pentru cel de-al treilea sezon, care va fi difuzat anul viitor la Antena 1. 

    Cu doar patru săptămâni înainte de deznodământul celui de-al doilea sezon din Lia – soția soțului meu, echipa de producţie anunţă că au început deja filmările pentru următorul sezon. „Este un lucru extraordinar că putem continua povestea Liei şi că publicul îşi doreşte să vadă în continuare acest serial la care se munceşte enorm. Această reuşită se datorează celor din faţa şi din spatele camerei, care pun mereu pasiune în ceea ce fac. Le mulţumesc pentru talentul şi dăruirea lor!”, declară Ruxandra Ion.

    „Vă întrebaţi ce se mai poate întâmpla mai departe în Lia ? Sincer, şi noi când am aflat că vom face şi sezonul trei. Şi pentru că primele două sezoane nu au fost tocmai liniştite pentru cei doi îndrăgostiţi, vă pot spune că nici de acum înainte nu va fi altfel. Rămâne să vedeţi câte obstacole mai au Lia şi Petru de înfruntat ca să fie fericiţi!”, dezvăluie şi Radu Grigore, cel care alături de Bianca Mina şi Ruxandra Ion semnează scenariul proiectului. 

    Telespectatorii care urmăresc fiecare episod al serialului și trec, alături de personajele lor preferate, prin toate emoţiile, sunt curioși să afle cum se încheie acest sezon, ce se va întâmpla cu Lia (Ana Bodea) și Petru (Ştefan Floroaica), ce mai pun la cale Alice (Ioana Blaj) și Otilia(Ilinca Goia), ce schimbări vor apărea în vieţile lui Gabi (Doiniţa Oancea) şi Pavel (Alexandru Ion) în momentul în care Dana (Oana Zara) va aduce pe lume un copil, ce mai pun la cale Mira (Kira Hagi) şi Andi (Vlad Gherman), ce descoperiri mai fac Maria (Carmen Ionescu) şi Marcel (Bebe Cotimanis), odată cu venirea în casă a lui Nae (Marian Râlea) sau dacă va reuși Gianni Rocca (Andrei Aradits) să își ducă până la capăt planul de răzbunare față de Petru.

     

    Odată cu filmările pentru cel de-al treilea sezon al proiectului, actorii mărturisesc că sezonul următor va fi cel puțin la fel de captivant, că povestea va lua o turnură total neașteptată, că personajele vor trece prin evoluții dramatice şi lor li se vor alătura noi nume.

    „Am fost extrem de încântată atunci când am aflat că serialul va fi reînnoit pentru sezonul trei. Pentru mine este încă o oportunitate să progresez, să cresc și să mă dezvolt alături de o echipă minunată, așa că abia aștept! Nu am putut să nu mă gândesc la cum vor reacționa fanii serialului atunci când vor afla 😊 cred ca toți așteptau cu nerăbdare această știre. Deci, ne vedem în curând cu cel de-al treilea sezon, un sezon plin de provocări, suspans și iubire”, mărturiseşte Ana Bodea (Lia), în vreme ce Ştefan Floroaica (Petru), dezvăluie: „Mă bucur aşa de tare că am început deja treaba pentru cel de-al treilea sezon, semn că acest serial a prins foarte bine la public.

    Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne susţin şi ne urmăresc de mai bine de un an de zile. Pentru mine, timpul a trecut imediat. Parcă ieri luam castingul şi azi deja filmez la sezonul trei. Ce pot spune despre acest nou sezon este că vă va surprinde, cu siguranţă, pe toţi. Pe lângă faptul că vor apărea noi personaje, avem parte şi de o schimbare radicală a unui personaj-cheie!”. 

    La rândul ei, Ioana Blaj, interpreta lui Alice spune: „Noul sezon din Lia o să vă lase cu gura căscată. Ştiu că probabil vă puneţi întrebarea <<oare ce se mai poate întâmpla, că s-a cam întâmplat aproape tot?!>> , însă veţi vedea că imaginaţia scenariştilor noştri este de neoprit şi veţi avea mari surprize. Noi suntem super încântaţi de ceea ce filmăm şi abia aşteptăm să auzim şi părerile voastre!”, în timp ce Ilinca Goia (Otilia) mai spune: „Sezonul al treilea este în pline filmări şi desfăşurare de forţe! Inovaţiile şi metamorfozele sunt spectaculoase, de la interiorul personajelor, la dramatismul şi dinamica actţiunii, până la locaţii sau distribuţie. Pe mine mă captivează şi sunt convinsă că şi pe dumneavoastră o să vă pasioneze!”. La rândul lui, Marian Râlea (Nae) dezvăluie:

    Lia nu este doar un nume, este o poveste a fiecăruia dintre noi. Ne regăsim în personajele pe care le urmărim în fiecare joi, la Antena 1, iar întâmplările, cu fiecare schimbare de situaţie, ne smulg lacrimi sau zâmbete. Serialul încearcă să ne abată atenţia spre sentimentul frumos al iubirii. Voi, dragii noştri spectatori, sunteţi <vinovaţii> principali pentru al treilea sezon din Lia! Povestea continuă cu noi întâmplări şi personaje surprinzătoare, ce vor apărea în viaţa atât de încercată a Liei!”. 

    Filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului de la Antena 1 sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele Lia – Soţia soţului meu urmărind conturile oficiale ale serialului.

    Facebook: https://www.facebook.com/LiaOficialSerial 

    Instagram: https://www.instagram.com/lia_antena1/ 

    #JoiVin emoţiile, bucuria, secretele şi dramele, în cele mai aşteptate seriale româneşti, la Antena 1.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Media
    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente