Sezonul 11 Chefi la cuțite aduce noi povești uluitoare - SURVIVIOR ROMÂNIA MOMENTE IMPORTANTE
Connect with us

Emisiuni

Sezonul 11 Chefi la cuțite aduce noi povești uluitoare

Un american din Hawaii, care călătorește de 8 ani în jurul lumii,
vrea să-i uimească pe Chefi: ”Sunt Zeus în bucătărie!”

Published

on

Foto Credit: Antena 1

Sezonul 11 al celui mai urmărit show culinar din România, Chefi la cuțite, va avea premiera maraton luni, marți și miercuri, 27, 28 și 29 martie, de la 20:30, la Antena 1. Arena competiției culinare se redeschide pentru concurenți ambițioși, care vin cu povești culinare bine asezonate în farfurii spectaculoase, dar și cu povești de viață interesante.

Unul dintre aspiranții la un loc într-una dintre echipele juraților este un american de 31 de ani din Hawaii, care și-a condimentat călătoria în jurul lumii cu participarea la audițiile pe nevăzute ale noului sezon Chefi la cuțite. ”Călătoresc de 8 ani spre toate colțurile lumii, iar România este o țară pe care mereu am vrut s-o vizitez și nu am apucat până acum. În sfârșit, am ajuns în România, am călătorit în toată țara și voi vedea unde mă duce această aventură”, a spus el.

Stilul său de viață este unul foarte curajos: ”Niciodată nu-mi fac planuri. Pot pleca mâine, pot sta pentru un an. Fac ceea ce mă face fericit, iar să călătoresc mă face, într-adevăr, fericit. În fiecare zi mă trezesc cu emoția că voi vedea ceva nou. Știu că nu pot face asta pentru totdeauna, dar o s-o fac cât de mult pot”, a mai povestit americanul care a stârnit curiozitatea Chefilor, dornici să afle rețeta financiară care îi asigură un asemenea stil de viață. ”Am lucrat câțiva ani în armată, am fost parașutist înainte de a începe să călătoresc.

Acum fac orice slujbă ciudată! Armata mi-a schimbat viața. Nu știam prea multe despre lume și am fost aruncat în mijlocul ei foarte repede”, și-a început acesta mărturisirea. Cât privește priceperea lui în bucătărie, s-a declarat extrem de încrezător că îi va impresiona pe jurați, cu atât mai mult cu cât este convins că preparatele din Hawaii sunt cele mai bune din lume: ”Sunt Zeus în bucătărie!”.

Cum se va descurca el la bancul de lucru, ce verdict va primi din partea juraților, dar și ce alte povești interesante aduce noul sezon al show-ului culinar telespectatorii vor descoperi în prima ediție Chefi la cuțite, difuzată de Antena 1 luni, 27 martie, de la ora 20:30. 

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Reality Show3 săptămâni ago

S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1

Vedete3 săptămâni ago

Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”

Grila de programe2 săptămâni ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”

Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa

Facebook

Advertisement

IN Trending