La Bucureşti a avut loc primul concert în aer liber pe care Shakira l-a susţinut în cadrul noului său turneu mondial, „Sale El Sol”. În ciuda vremii de afară, diva columbiană a reuşit să încălzească inimile a peste 20.000 de spectatori care i-au fost alături de la primele acorduri până la cele două bis-uri susţinute la final de concert.
Prezentat de Ciuc Premium şi susţinut de Enel, show-ul Shakirei i-a avut în deschidere pe Smiley şi Bosquito, întregul eveniment fiind parte a Emagic Summer Fest.
Seara a început în jurul orei 19:00 cu show-ul membrilor Bosquito, care i-au purtat pe spectatorii prezenţi în Piaţa Constituţiei pe ritmurile celor mai cunoscute piese lansate de-a lungul timpului. Le-a urmat Smiley care, alături de bandul său, a pregătit publicul pentru unul dintre cele mai energizante şi seducătoare concerte ce avea să fie pus în scenă de diva absolută a muzicii latino.
Shakira a urcat pe scenă puţin după ora 21:00, în acordurile celebrei „Pienso en Ti”. I-a urmat „Why Wait” şi „Te Dejo Madrid”, urmate de salutul călduros al artistei, care a mulţumit fanilor pentru prezenţă în ciuda ploii, promiţându-le un show desăvârşit.
„Sunt aici pentru voi.” a adăugat Shakira ieşind în mijlocul publicului, pe podiumul din faţa scenei, dansând în ploaia torenţială în aplauzele frenetice ale celor 20.000 de spectatori. Artista a ridicat apoi pe scenă două fete din public pe care le-a învăţat celebrele sale mişcări din şolduri şi alături de care a dansat pe cunoscutul refren „Whenever Wherever”.
Concertul a continuat cu hit-uri mai vechi, „Ojos Asi”, „Ciega, surdo, muda”, „La Tortura”, „Las de la Intuicion”, „She Wolf” şi „Gipsy”, dar şi cu piese de pe cel mai recent album precum „Sale El Sol” şi deja celebra „Loca”. Shakira a păstrat pentru finalul concertului cele mai cunoscute hituri: „Hips Don’t Lie” şi „Waka Waka”.
Timp de mai bine de o oră şi jumătate, Shakira a schimbat mai multe ţinute, fiind o permanentă surpriză pentru spectatorii care au avut parte de un show complet: mişcări şi coregrafii halucinante, o voce incredibilă şi cele mai cunoscute piese ale artistei preferate.
Aflată la cea de-a doua vizită în România, Shakira a concertat aseară pentru prima dată la Bucureşti, declarându-se mai mult decât încântată de fanii din România pe care, aşa cum mărturisea imediat după finalul concertului, speră să-i revadă cât de curând.
Video Credit: Videonews.ro , Antena 3 si Observator Antena 1