Spread the love

De o vacanţă pe cinste au avut parte şi „Prietenii de la 11”, Diana şi Florin optând să-şi încarce bateriile pe plaiuri greceşti. ”Am avut parte de o vacanță în Creta foarte frumoasă în care m-am relaxat, m-am plimbat și am încercat o mulțime de lucruri noi.

 

De exemplu, am făcut pentru prima dată stand up paddle un sport acvatic destul de solicitant, am mers cu barca și am vizitat toate insulele virgine din Creta”, povesteşte Diana Munteanu, care mai spune: “a fost o vacanță în doi, extrem de relaxantă și frumoasă și chiar mi-am încărcat bateriile. N-am stat foarte mult la plajă, contrar a ceea ce fac eu de obicei. De această dată însă am preferat plimbările cu barca în zona Spinalonga. De fapt, aceasta a fost și provocarea pentru mine, pentru că mie mi-e frică de mare”.

 

Și Florin Ristei, colegul de platou al Dianei, care este mereu pus pe șotii, s-a bucurat de două săptămâni de odihnă, timp în care a călătorit și a vizitat mai multe locații, după pofta inimii.”Vara asta am fost în vacanță, am fost în Muntenegru, în Croația și în Grecia. M-am plimbat cu mașina, aproape două săptămâni. Și acum m-am întors”, spune Florin Ristei care a revenit cu forte noi.

 

Cei doi prezentatori, ambii plini de-o energie debordantă, pregătesc numeroase surprize telespctatorilor Antena1 începând din 28 august, de la ora 11.”Prietenii de la 11″ este o emisiune live, tip magazin, veselă, cu informații din numeroase domenii și invitați potriviți pentru fiecare rubrică. Aceștia vor veni în platou cu cele mai recente tendințe din zona de life-style, parenting, astrologie și numai, toate prezentate într-o notă pozitivă și plină de optimism.

 

Foto Credit: ANTENA 1

START VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.