Emisiuni
Show-ul MAMA MEA GĂTEŞTE MAI BINE revine la Prima TV cu sezonul 6

Horia Vîrlan și Valentin Sanfira sunt pregătiți să întâmpine la Prima TV concurenții celui de-al 6-lea sezon al show-ului culinar Mama mea gătește mai bine, de luni până duminică de la ora 19.30.
Din 2 aprilie, ora 19.30, competiția culinară Mama mea gătește mai bine revine la Prima TV cu cel de-al 6-lea sezon. Prezentat de îndrăgitul cântăreț de muzică populară, Valentin Sanfira, și jurizată de maestrul Horia Vîrlan, show-ul culinar va aduce în fața telespectatorilor noi rețete și concurenți mai mult sau mai puțin pricepuți.
Maestrul Horia Vîrlan mărturisește că a simțit lipsa echipei în pauza pe care a avut-o: “Îmi petrec mult timp pe platourile de filmare și am dezvoltat o relație de prietenie cu cei din echipă”. Juratul emisiunii ne spune că noul sezon aduce “mame și copii de peste tot din România, vor fi tați, soacre, fii, nurori ori gineri, vor fi naționalități conlocuitoare sau imigranți, toți hotărâți să ne impresioneze atât pe noi, cât și pe cei din fața televizoarelor” și ne avertizează că “nu ai cum să nu te amuzi când își dau cu stângul în dreptul, când vezi fiice sau fii care nu au mai gătit ori, este imposibil să stai serios atunci când câte o mamă uită ce ingrediente îi sunt necesare ca să pregătească o rețetă banală”.
În schimb, Valentin Sanfira își dorește de la noul sezon Mama mea gătește mai bine să vină concurenți plini de viață: “Îmi doresc să vină cu rețete complexe, să mai învăț și eu ceva. Până acum am învățat cum se fierbe orezul, mici trucuri ale bucătăriei cum ar fi: sarea pe cartofii prăjiți se pune după ce prăjești cartofii, carnea la grătar nu se învârte de mai multe ori, cartofii se fierb mai repede dacă îi tai și multe altele. Mai sunt dornic și să mă reîntâlnesc cu colegii și cu publicul. Una peste alta îmi face o mare plăcere să întâlnesc mame ce vin cu copiii să demonstreze cât de talentați sunt și chiar dacă unii concurenții se pricep la gătit dar se emoționează și din cauza presiunii mai greșesc, eu sunt acolo lângă ei să-i susțin și să treacă mai ușor peste emoții.”
Umăriți din 2 aprilie, ora 19.30, prima ediție din cel de-al șaselea sezon al emisiunii Mama mea gătește mai bine, o competiție sub presiune, difuzată de luni până duminică, la Prima TV.
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
AUDIENȚE TV2 zile ago
Andra: ”Butonul auriu poate să aducă atâta bucurie”. Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
Seriale5 zile ago
Un personaj misterios vine să tulbure povestea Lia – Soţia soţului meu
-
ADVERTORIALEo săptămână ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 30 ianuarie – 05 februarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
EVENTS3 săptămâni ago
Antalya Star Awards Gala
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 2 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
AUDIENŢE TV: America Express, din nou lider de piață!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023