

Emisiuni
Show-ul Românii au talent a adus emoția și bucuria în casele telespectatorilor, în Vinerea Mare!
Vineri seara, noi concurenți au urcat pe scenă și au impresionat publicul și jurații cu aptitudinile lor și cu abilitatea de a-și transpune talentul în momente pline de emoție și energie. Jurații s-au bucurat de diversitate și au aplaudat curajul tuturor de a arăta unei țări întregi că au determinarea de a ridica publicul în picioare
Concurenții au adus în fața telespectatorilor unele dintre cele mai interesante și diverse momente de beatbox, magie, tango, acrobații la hexagon, cântat la harpă sau dans. Iar concluzia serii a fost adusă de Andi Moisescu: ”Mi se pare că este, de departe, cel mai bun sezon Românii au talent pe care l-am avut până acum”.
Românii au talent a condus detașat topul audiențelor pe toate segmentele de public! La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 11.2 puncte de rating și 33.9% share, față de televiziunea de pe locul secund care a obţinut doar 5.8 puncte de rating și 17.4% share.
Peste 2.4 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:26, aproape 3.2 milioane de români au fost cu ochii pe această ediție.
Concurenții care au reușit să obțină cel puțin 3 de DA și merg în următoarea etapă sunt: Denis Ianoși, Andreea Secrieriu, Bogdan Branc, Formația Gabrilă din Dîmb, Duo Juggling ”Red Tango”, Olga Bulanovscaia, Andrei Pop, Alecsia Lazarescu, Mădălina Felea, Iulia Teleucă, Mariana Ulianovschi și Air Trio Hexagon.
Vinerea viitoare de la 20:30, Românii au talent continuă cu o nouă ediție din etapa audițiilor și cu noi momente de neuitat!
Românii au talent – #un10perfect
Comentarii
-
Program TV5 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 ianuarie 2021
-
INTERVIU4 zile ago
INTERVIU EXCLUSIV cu Paul Surugiu – Fuego: „Cred că aceste vremuri ar trebui să ne unească”
-
Program TV5 zile ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 18 – 24 ianuarie 2021
-
AUDIENȚE TV5 zile ago
AUDIENŢE TV: Kanal D a ocupat aseară primul loc pe toate targeturile cu „Survivor Romania”
-
Analize4 zile ago
AUDIENTE TV: Kanal D isi pastreaza suprematia pe toate segmentele de public, cu „Survivor Romania”!
-
INTERVIU3 zile ago
INTERVIU cu Dan Cruceru, Taticool: “Sunt și voi rămâne un supraviețuitor!”
-
Aniversari4 zile ago
17 ianuarie. Aniversare JIM CARREY, actorul împlineşte 59 de ani
-
ALL MEDIA3 zile ago
Dirijorul Ion Marin, Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze