Connect with us

Emisiuni

Show-urile matinale “Neatza cu Răzvan și Dani” si “Prietenii de la 11” – din nou in grila Antena 1

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

De luni, 27 august, cei mai iubiți matinali revin pe micile ecrane, pentru sezonul cu numărul 21 din Neatza cu Răzvan și Dani”.

Amândoi ne promit multe surprize pentru revenire și mărturisesc că din edițiile ce vor urma, voia bună, invitații speciali, jocurile distractive și momentele ce vor face deliciul telespectatorilor nu vor lipsi: “Avem destulă forță să reîncepem și multe povești minunate, pe care abia așteptăm să le spunem. Acum suntem o echipă mult mai mare pe conținut, ne-am unit puterile și cu „Prietenii de la 11”, tocmai din acest motiv credem că noul sezon ne rezervă și mai multe surprize. Atât nouă, cât și celor care ne urmăresc zi de zi. Așa că ne revedem dimineața, la ora 08:00, la Neatza!, au mărturisit cei doi.

La ”Neatza cu Răzvan și Dani”, ultimele zile de vară continuă cu o atmosferă de distracție, iar show-ul va purta telespectatorii de la nivelul mării, la cele mai mari înălțimi. Materialele filmate pe malul mării sau din inima munților le vor da ocazia celor de acasă să se bucure alături de matinali de o ultimă săptămână de vacanță. De asemenea, cei din fața micilor ecrane vor afla cum și-au petrecut vedetele Antenei 1 zilele de vară, dar se vor bucura și de două rubrici aparte. Rubrica atipică de carte și rubrica de film, care va fi integrată într-un decor special de cinema, sunt doar două dintre lucrurile cu care matinalii show-ului de la Antena 1 îşi vor surprinde telespectatorii. Din septembrie, Răzvan și Dani continuă să livreze informații importante de actualitate, indiferent dacă este vorba despre vreme, teme sociale,  sau mondene.

Gazdelor show-ului matinal, scurta vacanță de vară le-a dat ocazia să se bucure de activitățile lor preferate. Răzvan Simion s-a relaxat si a călătorit. A avut parte de o excursie la Londra, o excursie aniversară la Disneyland alături de copii, chiar de ziua lui de naștere, dar și de o petrecere surpriză organizată acasă, la întoarcere. Colegul său de platou, Dani Oțil, s-a aflat în Muntenegru, la rafting și sporturi de munte, acolo unde și-a încărcat bateriile cu o porție de adrenalină.

Tot începând de luni, ”Prietenii de la 11” preiau ștafeta de la colegii lor matinali și revin în formula completă, de la ora 11.00. Telespectatorii vor avea parte încă din primele zile ale săptămânii de invitați speciali și numeroase surprize. Astfel, Cristi Borcea și Valentina Pelinel vor face dezvăluiri despre adevărata lor lună de miere, iar Prințul Paul și Prințesa Lia vor veni la ”Prietenii de la 11” împreună cu micuțul Carol. Tot în această săptămână, Diana și Florin vor discuta cu sportivii români despre relația pe care aceștia o au cu copiii lor.

În fiecare dimineață, telespectatorii Antena 1 își pot bea cafeaua alături de Răzvan și Dani începând cu ora 8:00, urmând ca de la ora 11:00, Diana Munteanu și Florin Ristei să-i întâmpine cu alte două ore de voie bună, la “Prietenii de la 11”.

Comentarii

Emisiuni

Vineri seara, tinerii continuă să impresioneze la Românii au Talent! Andra: ”Ați ridicat ștacheta!”

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Astăzi, de la ora 20:30, etapa preselecțiilor continuă la Românii au Talent, iar concurenții vor să demonstreze că munca și dăruirea lor merită să fie văzută și aplaudată. Și în cea de-a opta ediție, seara va fi de #un10perfect: de la voci neașteptate, la melodii cu un puternic impact emoțional, de la copii de 9 ani pasionați de haltere la mașini revoluționare, fiecare moment va fi de neuitat! 

Copiii vor fi, din nou, în centrul atenției! O puștoaică de 9 ani va transmite un mesaj către colegul ei de școală: ”Vezi că apar la TV! Toată lumea o să mă vadă și o să facă selfie cu mine” și apoi va îi va impresiona pe jurați cu pasiunea ei neașteptată, halterele: ”am 25 kilograme și fac genoflexiuni cu 45kg”.

La doar 12 ani, o tânără balerină va atrage atenția încă de la urcarea pe scenă: ”Ai o postură impecabilă”, va spune Mihai Petre. Ce va urma și ce o va face pe Andra să exclame: ”Ați ridicat ștacheta. Vă bucurați de copilărie prin atâta muncă”, aflăm în această seară!

Emoția va atinge cele mai înalte cote la momentul pregătit în amintirea celei care acum ”dansează printre îngeri”, Ema Neagu, concurentă în cel de-al nouălea sezon al emisiunii. Concurenta care va veni tocmai din Canada pentru a cânta o piesă special creată cu gândul la Ema îi va face pe jurați să-și amintească de performanța pe care au văzut-o în urmă cu un an: ”Ne-am amintit cu drag și durere de prezența ei. Ești o apariție care a răspândit multă emoție”, va spune Florin Călinescu.

”Un nou tip de entertainment”, așa cum îl va defini Andi Moisescu, își va face loc pe scenă: un moment de wrestling, la capătul căruia concurenții îi vor face o propunere inedită Andrei: ”Ai putea deveni prima femeie luptătoare de wrestling din România”. Cum va reacționa ea și cum va fi jurizat momentul, descoperim astăzi.

De la 20:30, nu ratați pe PRO TV, o nouă ediție Românii au talent, care va stârni reacții puternice și diverse, va aduce tehnici impecabile de magie și se va apropia de perfecțiune cu un nou golden buzz!

Românii au talent – #un10perfect

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Mihai Petre a apăsat aseară butonul auriu! Show-ul a fost din nou, lider de audienta!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

O nouă seară de vineri s-a încheiat, la finalul căreia concurenții au demonstrat că talentul, emoția și bucuria de a fi scenă sunt elementele care pot menține pozitivismul în jurul nostru. Laudele juraților au fost și de această dată la cote înalte: ”Mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ați creat-o”, ”Nu am nicio îndoială că ești talentat”, ”Pentru mine este un dar rar și neprețuit ce ai făcut tu”, fiind doar câteva dintre reacțiile acestora.

 

Sara Ardeleanu, fetița de 10 ani, născută pe 10 martie care și-a început momentul cu o poveste emoționantă: ”Mă uitam la Românii au talent și am văzut o balerină, am zis că vreau și eu”, a reușit să-l facă pe Mihai Petre să apese butonul auriu. Cu lacrimi în ochi și cu mândria că a putut să o vadă dansând, acesta a afirmat: ”Sezonul acestea tu ești minunea mea. Mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase momente de dans pe care le-am văzut vreodată”

 

Românii au talent a condus detașat topul audiențelor pe toate segmentele de public! La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 16.3 puncte de rating și 43.9% share, cifre de peste 5 ori mai mari decât televiziunea de pe locul secund care a obţinut numai 3.2 puncte de rating și 8.8% share. 

Peste 3.3 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:10, aproximativ 4 milioane de români au fost cu ochii pe noua ediție a show-ului.

 

Ansamblul folcloric ”Codrulețul”, Krzystof Maciej Kaczka, C.S. Shinobi, Nicolai Elistratov, Sabin Afilipoaei, Claudiu Macarie, Cveti & Jasi, Laura Muruzuc, Revolution Family, Radu Mateucă, Duo No Gravity, Natalia Tatarintseva, Tomer Dudai și Valentin Alexiu sunt cei care au obținut 3 sau 4 de DA și merg în următoarea etapă!

Vinerea viitoare, de la ora 20:30, noi concurenți vor demonstra că talentul lor merită o șansă pe scena Românii au talent!

 

Românii au talent – #un10perfect

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Românii au Talent: ”Seara aceasta este un nou început. Trebuie să mergi acolo unde ți-e frică!”

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Astazi, de la 20:30, scena talentului este locul de întâlnire al concurenților cu vise mari și cu dorința de a demonstra că merită apreciere și un loc în fața publicului.

De la bateriști cu gânduri mărețe: ”Am venit să arăt că la 13 ani se poate face performanță” la sportivi care vor îmbina karatele cu muzica și o vor face pe Andra să spună: ”Spuneai că nu ai nicio centură în cântat, dar ți-aș da direct centura neagră”, seara va fi una încărcată de bucurie și reușite. 

Un concurent îi va surprinde pe jurați încă de la momentul urcării pe scenă când va anunța că are 50 ani și că intră în ”transă muzicală datorită talentului și vocii.” Cu toate acestea, el nu și-a găsit niciodată curajul de a urca pe scenă deoarece considera că este loc pentru cei tineri. Ce va cânta și ce reacții va obține de la jurați, aflăm mâine seară.

”Seara aceasta este un nou început. Am realizat că trebuie să mergi acolo unde ți-e frică”, va spune un actor independent la finalul momentului lui. Mesajul transmis de acesta îl va face pe Florin Călinescu să ofere un comentariu plin de emoție: ”Un număr încărcat de o realitate care mă urmărește”.

O puștoaică de 10 ani, născută pe 10 martie, care se uita la Românii au talent de la o vârstă  fragedă își va încerca norocul în fața juraților, convinsă că aceasta este șansa ei. Dacă va reuși să ofere un moment perfect, de 10, vom afla în această ediție!

Concurenți cu mesaje puternice: ”Sunt a treia nota muzicală pe portativ. Sunt creată de Univers”, momente de neuitat și un nou golden buzz. Toate acestea pot fi urmărite vineri seara, de la 20:30, la PRO TV.

Românii au talent – #un10perfect

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0