EVENTS
Simona Halep, prima româncă în semifinale la Wimbledon!
Simona Halep este prima jucătoare din România care se califică în semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o, azi, 2 iulie, cu scorul de 6-4, 6-0, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19, informează Mediafax.
Halep a depăşit astfel performanţa Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 şi 1981. Cel mai bun rezultat al unui român la Wimbledon este accederea în finală. Ilie Năstase a reuşit acest lucru de două ori, în 1972 şi 1976.
Miercuri, pe terenul central, Simona Halep şi-a dominat clar adversara, cu excepţia începutului de meci. Cu un serviciu puternic şi cu retururi precise, Lisicki s-a distanţat la 3-0, după un break în ghemul al doilea. Ea a încercat să scurteze punctele, lovind cu forţă mingea, pentru a nu-i permite româncei să-şi facă jocul variat.
Odată cu scăderea intensităţii evoluţiei germancei şi înmulţirea greşelilor neforţate, Halep a reuşit să facă break la a doua ocazia ivită, la 2-4, apoi a repetat performanţa la 4-4. Românca şi-a adjudecat setul după cinci ghemuri câştigate la rând, în 34 de minute.
Setul al doilea s-a disputat pe ritmul dictat de Simona Halep. Erorile comise de Lisicki au continuat, în timp ce Halep a jucat din ce în ce mai bine şi a mai înregistrat un 6-0, după cel din meciul cu Zarina Dias, din optimi. De la scorul de 4-1, sportiva germană nu şi-a mai adjudecat niciun ghem.
Calificarea în semifinale este recompensată cu 440.000 de lire sterline şi 780 de puncte WTA.
În penultimul act, Halep va juca, joi, cu învingătoarea meciului dintre Eugenie Bouchard (Canada, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13) şi Angelique Kerber (Germania, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 9), care se dispută la această oră.
Jucătoarea din Constanţa se află la numai un meci de locul 2 WTA. O calificare în finală o va „urca” pe Halep în poziţia a doua mondială, după americanca Serena Williams.
- PREMIILE RADAR DE MEDIA2 săptămâni ago
VOTEAZĂ-ȚI FAVORIȚII. PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!o
- TuVotezi2 săptămâni ago
SONDAJ NAȚIONAL – Care este cel mai frumos oraș din România
- Seriale2 săptămâni ago
Dezvăluiri șocante în episodul din această seară al serialului „Inimă rebelă” de la Kanal D care a captivat inimile tuturor telespectatorilor de la primul episod !
- Program TV3 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 30 septembrie – 06 octombrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 04 – 10 octombrie 2024
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV săptămâna 07 – 13 octombrie 2024
- Grila de programe2 săptămâni ago
Noutățile lunii Octombrie 2024 la Disney Channel și Disney Jr.
- Seriale2 săptămâni ago
Viața pe muchie de cuțit, astăzi în „Inimă rebelă”, serialul difuzat, la Kanal D
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRIMA TV săptămâna 30 septembrie– 06 octombrie 2024
- TV Divertisment Show2 săptămâni ago
„The Floor” ajunge la finalul celei de-a doua serii! Cine va cuceri podeaua și va pleca acasă cu al doilea mare premiu de 50.000 de lei
- Program TVo săptămână ago
Programul PRIMA TV săptămâna 07 – 13 octombrie 2024
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 07 – 13 octombrie 2024
- Program TVo săptămână ago
Programul ACASA TV săptămâna 07 – 13 octombrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 30 septembrie– 06 octombrie 2024
- Filme2 săptămâni ago
Cine este personajul principal din „Inimă rebelă”, serialul care are premiera , la Kanal D
- AUDIENȚE TVo săptămână ago
Lia – Soţia soţului meu, lider de audienţă cu noile episoade ale ultimului sezon al poveştii