A-Z NEWS
Simona Țăranu la conferințele Citește și Dăruiește: „fără Dumnezeu și fără perseverență nimeni nu reușește nimic”

În urma invitației pe care Școala Atlas a făcut-o proiectului „Citește și Dăruiește”, caravana a ajuns și la București, pe 10 martie, în sala de conferințe „Mircea Eliade” a Bibliotecii Naționale a României, aceasta fiind a XII-a ediție. În cadrul evenimentului, mai mulți elevi, de la diferite școli și licee bucureștene, au primit răspunsuri la întrebările lor legate de gestionarea problemelor actuale.
În deschiderea evenimentului, interpreta Adina Iolu, elevă a Școlii Populare de Arte din Târgoviște, a interpretat Imnul de Stat. În prima parte a conferințelor, în fața elevilor s-au aflat: scriitorul Victor Stan (președintele filialei de literatură pentru tineret a Uniunii Scriitorilor din România); Cătălina Șerban (Inspector de specialitate ISMB) și Răzvan Curcubata (fondator Sellification4Education), acesta din urmă prezentându-le elevilor metode eficiente de învățare și arătând că succesul economic nu înseamnă succes în viață.

Tot în prima parte, Ștefan Paraschiv (publicist și asistent universitar al Facultății de Drept, Universitatea București, cunoscut discipol al intelectualilor Ileana și Romulus Vulpescu), a răspuns elevilor la întrebări printr-un discurs în care a arătat nevoia de modele autentice în ceea ce privește educația și libertatea:
„Cine vă înșeală cu dezvoltare personală, cu propria personalitate pe care ar trebui să o aveți încă de mici, este un nenorocit. Trebuie să aveți modele, profesori și exigențe de a fi mai buni în fiecare zi. (…) Îndoiți-vă de voi înșivă!” Acesta a mai adăugat, vorbind despre descoperirea valorilor naționale, a operelor fundamentale și despre libertate, aceea că este o amăgire faptul că se poate ieși pe stradă și din club la trei dimineața într-o oarecare libertate: „…libertatea este o stare de spirit pe care trebuie să o avem fiecare în parte și întreaga națiune ca atare. Iar acest lucru mă îndoiesc că se mai întâmplă”. La sfârșitul cuvântării sale, Ștefan Paraschiv conchide elevilor că nu trebuie să fie diferiți din ambiție, ci diferiți pentru că au personalități unice și pentru că așa i-a creat bunul Dumnezeu.
La sfârșitul primei părți, Amalia Gheorghe, interpretă de 6 ani din Dâmbovița, a susținut un mini-recital de muzică populară.

În a doua parte, elevii bucureșteni i-au avut în față pe istoricul și scriitorul Cornel Mărculescu (vicepreședinte al filialei dâmbovițene a Societății de Științe Istorice din România), acesta vorbind despre istoria Bibliotecii Naționale a României și a unor personalități marcante din Capitală; pe Iulia Craiu (judecător la Curtea de Apel București), care a răspuns la întrebări legate de procedurile juridice și emoțiile personale în luarea de decizii judecătorești; și pe Simona Țăranu (prezentator tv, Digi24), a cărei prezență a stârnit o îndelungă dezbatere sportivă și jurnalistică, elevii aflând aici și informații surprinzătoare din spatele camerelor de filmat. Simona Țăranu a afirmat, printre altele, că „fără Dumnezeu și fără perseverență nimeni nu reușește nimic.”
Tot în a doua parte, Claudiu Dumitrache (muzician, scriitor, jurnalist și Ambasador al Culturii EEF), a răspuns întrebărilor legate de inspirație, artă, judecată și sensul vieții, aducând în atenția elevilor rugăciunea ca rațiune a artei, comuniunea deplină sau maximizarea iubirii ca sens al cunoașterii desăvârșite și spovedania ca singură posibilitate de intrare în viața veșnică, cu trimiteri la învățăturile marilor gânditori și trăitori creștini. În final, părintele Alexandru Ivan (preot și președinte al Asociației „Sfântul Alexandru și Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași”), a comunicat elevilor importanța adoptării valorilor creștine în viața lor și necesitatea urmării tradiției ortodoxe în ceea ce privește sănătatea trupului și sufletului, ca singură cale verificată spre împlinirea personală pentru care este creat omul.

Înainte de a treia parte, grupul Minisong, coordonat de către compozitorul Vicențiu Enache, a încântat audiența printr-un program muzical sensibil. Tot în această pauză de divertisment, a avut loc și un moment captivant și interactiv susținut de iluzionistul Andrei Magus, elev al Școlii Atlas.
Elevii i-au mai avut în fața lor, în partea a treia, pe cercetătorul Andrei Drăgulinescu (teolog și conf. univ. dr. la Universitatea Politehnică București, autor a peste 30 de studii științifice și teologice), care a răspuns la întrebările legate de noile provocări și riscuri din lumea digitală, la întrebările legate de cosmos și de pregătirea noilor generații pentru viitor; pe Florin Ghiță (reprezentant medical al OralB) și pe Andrei Șchiopu (prof. de limba franceză și jurnalist sportiv), acesta din urmă împărtășind mai multe experiențe interesante cu elevii.
Răzvan Vișan, moderatorul și fondatorul proiectului (prof. de georgrafie la Școala Atlas), le-a vorbit elevilor despre conceptul „Citește și Dăruiește”, transmițând, printre altele, mesajul „Viitorul este în mâinile voastre!”, îndemn ce reprezintă, de altfel, și titlul cărții sale.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și două modele de elevi de gimnaziu. Ștefan Gabriel Mateescu (elev și scriitor), în vârstă de 15 ani, a susținut un discurs despre arta cuvântului, a recitat una dintre poeziile sale și a oferit unor elevi, prin organizarea unui concurs de cultură generală, romanul său (intitulat „Crimă printre nobili”). Alex Gheorghe, în vârstă de 14 ani, de asemenea, a susținut un discurs prin care a stimulat elevii la implicare în toate sferele profesionale.
La finalul evenimentului, elevii au primit diplome de participare și cărți, dar și conferențiarii și profesorii implicați au fost apreciați cu diplome și suveniruri.
Amintim că proiectul „Citește și Dăruiește – un altfel de acces pentru știință și cultură” a fost inițiat de către prof. Răzvan Vișan și demarat prin Euro Education Federation și Myosotis Media Group în 12 localități. În anul 2022, proiectul a primit premiul pentru cel mai mare proiect de voluntariat în educație, în cadrul Galei Premiilor Radar de Media.
Următoarea ediție a evenimentului va avea loc la Târgoviște, de data aceasta sub o nouă denumire care va marca și un nou concept. Conferințele „Citește și Dăruiește” se vor transforma, astfel, în Conferințele „Myosotis”, ca urmare a surprinzătoarei evoluții a proiectului, dar și a cererilor unităților de învățământ care cresc constant.
„Proiectul nostru a evoluat în mod organic și surprinzător, de la o ediție la alta. De aceea ne-am hotărât să-l facem mai complex și să-l denumim „Conferințele Myosotis”, ca reacție a faptului că elevii pleacă de aici cu informații de neuitat.” – a declarat Răzvan Vișan, inițiatorul proiectului.
comunicat de Myosotis Media Group pe Regal Literar







-
Socialo săptămână ago
„Pofta Inimii” – QSR cu gust autentic, născut pe Calea Victoriei
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Ofertă de publicare ADVERTORIALE SEO pe radardemedia.ro – vară, 2025
-
A-Z NEWSo săptămână ago
v8 devine partenerul strategic și creativ al Neumarkt® și lansează pe Youtube show-ul online „Logica de bărbat pus pe inventat”
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Concursul Miss International România 2025: tinde sa fie un eveniment de top
-
EVENTS2 săptămâni ago
Delegația României din Turcia se întoarce cu zeci de premii (Galerie Foto)
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Medana Oprea semnează declaraţii de preţuire în versuri, în emisiunea Dăruieşte Românie! Sâmbătă, de la 13.30, la TVR3.
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
„Vocea nostra trebuie sa rasune, chiar daca nu este auzita” cu Denise/Zarya, fata Dunarii la Radio Deea
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Carmen Târnoveanu îl invită pe Grigore Leşe să semneze o declaraţie de dragoste în emisiunea „Dăruieşte Românie”, sâmbătă, la 13.30, la TVR3
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Mihai Bendeac, revenire spectaculoasă în televiziune cu un proiect unic. La ce post TV îl putem vedea din toamnă?
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Iulia Beceanu vine in studioul Radio Deea
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Programul TV pentru Antena 1 săptămâna 13 – 19 iunie 2025
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Un meci într-un suflet! Telespectatorii au trăit la cote înalte întâlnirea dintre Austria și România, din preliminariile World Cup 2026! Meciul a fost lider absolut de audiență, la Antena 1!
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Meciul Austria – România, al treilea duel al “tricolorilor” din preliminariile World Cup 2026, se joacă sâmbătă, 7 iunie. Pe ce post TV va fi difuzat?
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
PR-ul vedetelor Vlad Avarvari a primit urări de suflet de la celebritățile din România! Carmen Tănase, Teo Trandafir, Simona Pătruleasa, Cătălin Măruță și Neti Sandu s-au întrecut în mesaje
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
Emisiuni și producții noi/consacrate ce vor începe în grila de toamnă a principalelor televiziuni. Care este vedeta sezonului?
-
A-Z NEWSo săptămână ago
Beach, Please! lansează biletele de o zi. Prețurile pornesc de la 90 de euro pentru o zi de festival