Connect with us

Reportaj

Slănic Moldova – Târgu Ocna – Moinești, triunghiul fabulous al stațiunilor balneare

Published

on

Foto Credit: KANAL D
Reclame

”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 15:00, să pășim alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, într-o călătorie încântătoare, pe un tărâm fabulous. Puține zone din țară adună, într-un areal restrâns, atâta bogăție și frumusețe precum triunghiul stațiunilor băcăuane Slănic Moldova – Târgu Ocna – Moinești.

Sare, petrol, gaze naturale și ape minarale, natură cât cuprinde și oameni de pus la rană, asta vom întâlni la tot pasul. Aventura începe chiar în ordinea în care s-au dezvoltat aceste trei stațiuni, iar pentru început poposim la Târgu Ocna, acolo unde vom descoperi și Raiul din adâncuri. La Mina Trotuș exploatarea sării e o artă, iar acolo vom observa cel mai bine acest aspect, în capela Bisericii Sfanta Varvara. Spectacolul din adâncuri uimește, odată ce ne îndreptăm pașii către cascada din sare, iar apoi la iazul cu apă sărată. Avem parte și de o lecție de istorie a exploatării, chiar în pântecele masivului de sare.

Pe lângă terenurile de sport, locurile de relaxare și bibliotecă, salina surprinde și cu atracții pentru copii de toate vârstele.

Ieșim la suprafață, ne luăm rămas bun de la Târgu Ocna și, cu munții Nemira la orizont, pornim spre Perla Moldovei, unde îl vom întâlni, prin intermediul ”ROventura”, pe  președintele Asociației Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România. Vom remarca cum stațiunea Slănic Moldova, cu o tradiție balneară de-aproape 150 de ani, își recapătă strălucirea de odinioară și îmbie turiștii la tratament și relaxare.

Spectacol al naturii, izvor de sănătate și oameni ai locului care luptă pentru meleagurile iubite fac din Slănic Moldova perla coroanei stațiunilor balneare din partea asta de țară.

Ultimul popas din călătoria aceasta îl facem la Moinești, cea mai tânără stațiune turistică dintre cele trei.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Reality Show15 ore ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?5 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

AUDIENȚE TV7 zile ago

Niciun păcat nu rămâne neplătit! Telespectatorii au ales aseară CLANUL! Serialul a fost lider absolut de audiență

A-Z NEWSo săptămână ago

Fabio Nita vine la DEEA Spot Light

Reality Showo săptămână ago

Un concurent eliminat de la SURVIVIOR a ptrimit șansa supremă sa fie primit în compegtiție! Cine este acesta?

ENTERTAINMENTo săptămână ago

3 Sud Est lansează „În camera ta”, parte din coloana sonoră a filmului „Retreat VAMA VECHE”

Facebook

Advertisement

IN Trending