duminică, februarie 25, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăEVENTSSpectacoleSmiley a făcut show în Garajul Europa Fm (galerie foto)

    Smiley a făcut show în Garajul Europa Fm (galerie foto)

    Miercuri seară, Garajul Europa FM a fost gazda unui show incendiar marca HaHaHa Production. SMILEY alături de prietenii lui: Alex Velea, Sore, Mihai Ristea şi Radio Killer au încheiat seria concertelor live din Garajul Europa FM pentru 2011. 

     

    Timp de o oră sutele de oameni prezenţi în Garaj au cântat împreună cu Smiley toate hit-urile lui, l-au aplaudat şi au reuşit să creeze o atmosferă ca în familie. “Am emoţii ca la primul meu concert, dar atmosfera din Garaj mă face să ma simt ca la mine acasă.”, a declarat artistul la începutul concertului.

    Alături de Smiley a fost şi iubita lui, Laura Cosoi, despre care a declarat că îl inspiră în tot ceea ce face: “În tot ceea ce fac sunt inspirat de viaţa pe care o duc acum, implicit de Laura, mă inspiră vieţile prietenilor mei, mă inspiră trecutul meu. Suntem o gaşcă foarte frumoasă şi vreau să le mulţumesc foarte mult colegilor mei de la HaHaHa Production pentru tot ceea ce fac. ”

    La finalul concertului, Smiley a fost copleşit de numeroşii săi fani care şi-au dorit un autograf de la el sau o fotografie.Artistul nu a refuzat pe nimeni, chiar dacă pentru asta a mai stat încă două ore în Garajul Europa FM.

    După ce i-a avut invitaţi pe rând în Garajul Europa FM pe: Holograf, Loredana, Direcţia 5, Damian Drăghici, Bere Gratis, Monica Anghel, INNA, Mihai Mărgineanu, Alexandra Ungureanu, Bosquito, Vunk, Horia Brenciu, Iris, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Vama, Keo, Partizan şi Smiley, George Zafiu promite fanilor muzicii live că se va întoarce şi în 2012.

    “O să ne întoarcem la anul cu forţe noi şi foarte posibil ca primul concert care va deschide sezonul să fie al aceluiaşi artist cu care încheiem anul 2011, pentru că aşa a promis.”, a declarat George Zafiu.

     

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Media
    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente