Cinema
Smiley apare deprimat, cu cearcăne negre, tendințe suicidale și atacuri de panică
Smiley a primit sute de reacții și de mesaje de apreciere din partea actorilor, regizorilor, oamenilor de film și teatru din România și a celor din industria muzicală care au fost surprinși de firescul și naturalețea cu care un artist mereu zâmbitor, senin, optimist a reușit să intre în pielea lui Alex, personajul principal măcinat, izolat și înghițit de depresie și atacuri de panică din filmul „Odată pentru totdeauna”, proaspăt lansat în cinematografele din toată țara.
Drumul de la artistul și omul de divertisment Smiley până la personajul Alex care a fost la un pas să-și ia viața din cauza depresiei a fost unul greu, plin de necunoscut, de trăiri noi, apăsătoare și de multă muncă de documentare și de lucru cu regizorul și cu echipa filmului.
3 luni de documentare despre depresie, anxietate și atacuri de panică, 2 luni de stări apăsătoare, de tristețe, izolare și derivă pentru a reuși identificarea cu Alex, aproape o lună de filmări de zi și de noapte, cu sesiuni îndelungi de repetiții, de traspunere în viața gri a unui om măcinat de depresie, accese de plâns și tremurat pentru a exprima neputința omului înspăimântat de iminența atacurilor de panică, ore în șir petrecute la machiaj pentru a „dobândi” cearcăne negre și adânci care să-i întunece privirea – acestea sunt doar o parte dintre etapele de construcție de rol prin care Smiley a trecut pentru a întruchipa personajul principal din cel mai nou film, inspirat din fapte reale, al regizorului Iura Luncașu, „Odată pentru totdeauna”.
„M-a speriat la început, însă nu am putut refuza un rol principal atât de ofertant. M-am gândit că dacă regizorul a avut încredere în mine, de ce aș pune eu frâne acesui demers și am acceptat. A fost începutul unui drum neobișnuit pentru mine, eu care mereu am putut vedea jumătatea plină a paharului, indiferent de ceea ce mi s-a întâmplat. Cu toate astea, am avut mulți oameni în jur, afectați de depresie, pe care nu-i puteam înțelege și nici ajuta și mi s-a părut o ocazie bună să fac un pas înspre ei. Se spune că depresia este boala seclului 21, este tăcută și extrem de răspândită. Simt că am cunoscut măcar puțin depresia prin Alex și am toată convingerea că se poate poate trece peste ea cu echilibru interior, credință, iubire și familie. Vă aștept să vedeți și în cinema care sunt remediile lui Alex.”, spune Smiley despre rolul care stârnește atât lacrimi, cât și zâmbete pe chipurile spectatorilor de cinema.
Filmul „Odată pentru totdeauna”, regizat de Iura Luncașu și distribuit de Vertical Entertainment, a putut fi văzut pentru prima dată în România, la Cinema City, în Timișoara, a avut avanpremiera de gală la Cineplexx Băneasa și poate fi văzut, din 25 februarie, în cinematografele din întrega țară.
- Programul PRO TV pentru săptămâna 22 – 28 aprilie 2024
- Programul Kanal D pentru săptămâna 22 – 28 aprilie 2024
- Construiește-ți viața pe care o dorești, ghid practic despre pașii concreți pentru obținerea fericirii
- Campionatul Mondial de Snooker începe pe Eurosport sâmbătă
- Recomandările experților privind cele mai bune termopane și montajul lor
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni4 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Emisiuni4 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Animaţie3 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni3 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Reality Show4 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Filme2 zile ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
Emisiuni3 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Duke Dumont pe lista artistilor EDM