Spectacole
Smiley: un concert sărbătoare, un concert Confesiune, un concert complet în fața a 6000 de oameni

Smiley și-a făcut confesiunea pe scenă, locul care îl încarcă și îl inspiră cel mai mult, în fața a 6000 de spectatori, prietenii lui, cei pentru care a organizat al patrulea an consecutiv un concert Confesiune și alături de care a sărbătorit în acest fel, 10 ani de HaHaHa Production.
Peste 3 ore de muzică, emoție, prietenie, familie, iubire, energie incredibilă, toate sub bagheta parcă magică a lui Andrei Tiberiu Maria, sau Smiley_Omul sau Smiley. „Am trăit atâtea emoții în seara asta, încât mi-e greu să vă povestesc, să vi le descriu în cuvinte. Mie îmi vine greu să mă exprim prin vorbe. Eu cel mai bine mă exprim prin muzică. Sper că am reușit și în seara aceasta”, povestește Smiley, încă emoționat după terminarea concertului.
Dansatori, cupluri de vals, cvartet, proiecții pe pânză, grafică dedicată, toate au creat o confesiune sinceră si completă. Într-o ținută sport, cu două cozi verde fluorescent, Sore a deschis seara și a încălzit publicul cu un mix incitant, care a adunat hit-uri precum Beautiful life, Dor să-ți fie dor sau Dintr-o mie de femei.
Un început emoționant, o proiecție surprinzătoare: Oana Pellea, Simona Halep, Adrian Vancica, Andreea Esca, Andra, Andi Moisescu, Pavel Bartoș, Florin Călinescu, Bebe Cotimanis, Mihaela Radulescu și Teo au recitat versuri din cele mai cunoscute piese ale artistului.
6000 de prieteni au cântat împreună cu Smiley vers cu vers toate piesele din playlist: „Cand am lansat albumul “Confesiune” mi-am imaginat cum vor suna piesele pe scena de la Arenele Romane. Pe câteva dintre ele le-am cântat și anul trecut, dar acum au avut altă magie. Nu sunt niciodată cu adevărat pregătit pentru această emoție pe care mi-o dă întâlnirea cu cei cărora le place muzica mea atât de mult încât să vină la concert. Mă copleșește această energie.”,marturisește Smiley.
Dorian, Guess Who, Seredinschi și Feli au fost invitații care au pus în scenă hituri precum Can I get a.., Ce mă fac cu tine de azi, O altă ea și Vals.
Fanii au ascultat în premieră și o piesă în engleză, Alive, de pe viitorul album al lui Smiley, cântată împreună cu Bekon, artistul american celebru în lumea muzicală pentru succesul unor artiști precum Kendrick Lamar, Eminem sau Dr. Dre. “Am început să lucrez la noul meu album, care va fi în engleză. Am simțit că e momentul să dezvălui puțin din ce am făcut în ultimele luni în studiourile de la HaHaHa Production, alături de Bekon, artistul care e responsabil de succesul lui Kendrick Lamar sau Eminem.”
Peste 100 de oameni au lucrat în ultimele luni pentru ca seara de 2 iunie să fie unică pentru fanii lui Smiley și să fie una cu adevărat festivă, de sărbătoare:
„Am sărbătorit 10 ani de HaHaHa Production printr-un concert. Anul acesta mi s-a îndeplinit un vis! Am avut alături de mine, pe scena, o parte din noua generație de artiști pe care i-am cautat în ultimii 10 ani, de când am pornit HaHaHa Production. Ei reprezintă mult din mine și din cariera mea de muzician și producator. Sore, Feli, Sere sunt prietenii mei, colegii mei și parte din pariul meu”, adaugă Smiley.
Pentru al patrulea an consecutiv HaHaHa Production și BestMusic au făcut posibil visul lui Smiley pentru care anul acesta a artistul a fost și regizor.
“Îmi imaginez mereu înaintea tuturor cum va arăta spectacolul. Îmi doresc să fie ceva nou, să-i văd pe spectatori uimiți de felul în care evoluează show-ul. Nu concept să repetăm de la un an la altul nimic pentru că muzica poate fi povestită vizual în atât de multe feluri, încât ar fi păcat să batem aceleași drumuri. Am învățat în ultimii 10 ani să comunic cu publicul meu. Este dificil pentru mine să îi povestesc unui regizor ce simt și știu ce așteaptă spectatorii mei de la mine. Am preferat să fac singur regia.”
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”
-
ENTERTAINMENTo săptămână ago
Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa
-
Reality Showo săptămână ago
ACUM LIVE – DAN URSA câștigă MAREA FINALĂ SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedete2 săptămâni ago
Dan Pavel prezentatorul SURVIVOR ROMÂNIA a fost părăsit de soție
-
Vedete2 săptămâni ago
Cine va câștiga Survivor, în viziunea lui Jorge. ”Știe deja” cine va ajunge în finala de la PRO TV: ”E un caracter foarte frumos și am rezonat cel mai bine!”
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Un fost concurent de la Survivor România așteaptă un copil
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
”O să fie în finala Survivor 2023 și are chiar toate șansele să câștige”. Ce a dezvăluit Majda Aboulumosha
-
Reality Show2 săptămâni ago
VIDEO Cea mai dureroasă eliminare de la Survivor. Toată lumea a izbucnit în lacrimi: „Mă doare și simt că ceva încă rămâne aici”
-
Mondeno săptămână ago
VIDEO O concurentă de la SURVIVIOR a rămas fără sutien pe traseu
-
Monden3 zile ago
Ce mesaj ia trimisi Ștefania Stănilă „Domnului Dan” după ce s-a terminat SURVIVIOR
-
Monden4 zile ago
O cunoscuta vedeta de la noi a întrat în direct, în stare avansată de ebrietate. Ce a urmat apoi de pune pe gânduri
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
”Și-a arătat adevărata față”. Concurentul care i-a scos din sărite pe unii dintre fanii Survivor 2023