Connect with us

UTILE

Soluția de finanțare pentru planurile tale imobiliare

Published

on

Reclame

Fie că vorbim despre achiziționarea unui apartament ca investiție, pe care îl vei închiria ulterior, despre cumpărarea unei case de vacanță sau a unui teren la țară, în zona în care ai visat mereu să locuiești sau să îți petreci concediile și weekendurile, mulți dintre noi avem planuri deosebite, pe care le dorim realizate cât mai repede.

Ce soluție avem însă atunci când avem nevoie de o sumă de bani importantă pentru aceste planuri și ne dorim o dobândă avantajoasă, dar nu dispunem încă de banii necesari avansului?

Dacă ai deja o casă sau un apartament, creditul pentru investiții imobiliare cu garanție ipotecară de la ING ar putea fi cea mai bună soluție pentru tine.

De ce creditul pentru investiții imobiliare cu garanție ipotecară de la ING?

Prin creditul de investiții imobiliare garantat cu ipotecă de la ING poți obține până la 65% din valoarea imobilului pe care îl ipotechezi – între 13000 și 900000 de lei. Creditul beneficiază de o dobândă avantajoasă și nu ai nevoie de un avans la acordarea acestuia.

În plus:

  • Afli pe loc ce sumă poți împrumuta și dacă ești eligibil pentru credit. Nu ne place să pierdem timpul și știm că nici ție, așa că te așteptăm în cel mai apropiat ING Office cu un act de identitate și primești pe loc toate aceste informații (dacă ai veniturile raportate la ANAF),
  • Ai o dobândă avantajoasă, de 3.1% + ROBOR 3 M. Poți beneficia de o dobândă și mai bună și de rate mai mici dacă închei o asigurare de viață,
  • Poți obține o sumă mai mare atunci când aplici cu un codebitor. Acesta poate fi iubitul sau iubita ta sau o rudă – tu alegi,
  • Procedura este simplă și clară, iar ofițerii de credite ING vor fi alături de tine pe tot parcursul acesteia, cu informații și răspunsuri la întrebări

Cum accesezi creditul de investiții cu ipotecă de la ING

Obținerea unui credit de investiții imobiliare beneficiază de o procedură simplificată la maxim la ING. Pas este completarea formularului de pe site, cu datele solicitate.

Urmează să fii contactat și invitat în ING Office-ul care îți este la îndemână pentru a te întâlni cu un consultant ING. În cazul în care ai veniturile raportate la ANAF, este posibil să afli pe loc dacă treci de analiza financiară. Vei primi la întâlnirea cu consultantul tău îndrumări și lista de documente care îți sunt necesare – cu care te așteptăm în cel mai scurt timp.

Pasul următor este plata taxei de evaluare – urmată de evaluarea imobilului. Vei semna apoi actele, primind banii în contul tău curent în lei de la ING.

Cu o procedură simplificată la maxim, te vei putea de investiția ta, printr-un credit de investiții cu ipotecă foarte avantajos!

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar3 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV4 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show4 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni4 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden4 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show5 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending