Connect with us

A-Z NEWS

Sony Pictures Television și WarnerMedia extind acordul de distribuire a conținutului în Europa Centrală și de Est

Published

on

Reclame

Sony Pictures Television și WarnerMedia au anunțat astăzi o extindere a acordului de conținut pentru Europa Centrală și de Est, vizând noile titluri Sony Pictures Entertainment („SPE”) ce vor fi difuzate în exclusivitate pe canalele HBO și vor fi disponibile pe HBO Max în întreaga regiune.

Pe listă se regăsesc cele mai mari și mai așteptate blockbustere, inclusiv „Venom: Let There Be Carnage”, „Ghostbusters: Afterlife”, „Unchartered”, „Morbius” și „Spider-man: No Way Home” – titlu care în decembrie a obținut încasări de 1.7 miliarde de dolari la nivel global la lansare, fiind a treia cea mai mare deschidere de box office din istorie. 

Sunt incluse, de asemenea, titluri care s-au bucurat de aprecierea criticilor, precum „Happiest Season”, „The Broken Hearts Gallery”, „Monster Hunter” și „The Father”, alături de o mulțime de filme ce fac parte din unele dintre cele mai populare francize SPE, printre care: seria „Hotel Transylvania”, „Peter Rabbit” și „Peter Rabbit 2: The Runaway”, „Spider-Man: Homecoming”, „Spider-Man: Into the Spider-Verse”, „Amazing Spider-Man 1 & 2” și „Jumanji: Welcome to the Jungle”.

Acordul de filme și seriale de televiziune cuprinde teritoriile din Europa Centrală de Est, aducând astfel aceste titluri SPE în Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Moldova, Slovenia, Croația, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord. HBO Max înlocuiește HBO GO pe 8 martie.

Mark Young, Executive Vice President, Networks & Distribution, Sony Pictures Television EMEA, a declarat: „Pe măsură ce industria iese din pandemie, este fantastic să ne consolidăm relația cu partenerii noștri de la WarnerMedia prin această nouă colaborare extinsă în Europa Centrală și de Est. Este o modalitate extraordinară de a prezenta universul filmelor și serialelor de televiziune SPE, din care fac parte cele mai mari și mai așteptate noi lansări de pe lista noastră.”

Advertisement

Hannes Heyelmann, Executive Vice President, Programming, WarnerMedia EMEA, a declarat: „Continuăm să oferim divertisment de bună calitate întregii familii pe canalele HBO și pe platforma noastră de streaming. Parteneriatul extins cu Sony Pictures Television ne permite să punem la dispoziția publicului și mai multe titluri extraordinare, parte dintr-o ofertă bogată, diversă și captivantă.”

Despre Sony Pictures Television

Sony Pictures Television (SPT) este unul dintre cei mai importanți furnizori de conținut ai industriei de televiziune, producând, distribuind și difuzând programe la nivel mondial din toate genurile și pentru fiecare platformă. Pe lângă gestionarea uneia dintre cele mai mari biblioteci de lungmetraje, emisiuni de televiziune și formate premiate din industrie, SPT găzduiește o  înfloritoare rețea de conținut globală, care operează un portofoliu important de companii de producție autonome și asociate din SUA, Europa, America Latină și Asia Pacific, precum și canale liniare și digitale din întreaga lume. SPT este o companie Sony Pictures Entertainment, o subsidiară a Sony Group Corporation, cu sediul în Tokyo.

Despre WarnerMedia
WarnerMedia este o companie lider în domeniul mass-media și al divertismentului care creează și distribuie conținut premium și popular către audiențe globale prin intermediul brandurilor sale: HBO, HBO Max, Warner Bros., TNT, TBS, truTV, CNN, DC, New Line, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. WarnerMedia face parte din AT&T Inc. 

Advertisement

Despre HBO Max

HBO Max este platforma de streaming a WarnerMedia care oferă entertainment de calitate. HBO MAX aduce, pentru toate tipurile de public, o varietate de titluri aparținând unor branduri emblematice: HBO, Warner Bros., DC, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și multe altele. Platforma a fost lansată în Statele Unite ale Americii în mai 2020 și un nou abonament de tip AVOD a fost introdus în a doua parte a anului următor. În iunie 2021, au început lansările HBO MAX la nivel global, în piețe din America Latină și Caraibe, și apoi au început primele lansări europene în Țările Nordice și Spania în octombrie. Disponibil deja în 46 de teritorii, HBO Max își va continua expansiunea globală în 2022. 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending