Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

A cucerit scenele din Londra, Viena, Barcelona, Toronto și Opera Regală din Wallonie, Bruxelles, iar la debutul său presa occidentală a numit-o „noua regină a Traviatei”. Cunoscuta soprană Felicia Filip este invitata Danielei Zeca-Buzura la „Mic dejun cu un campion” în ediția de sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 10:00 la o întâlnire cu lacrimi de emoție și sinceritate.

„Prin muzică putem să liniștim orice lucru ce pare împotriva firii”, sunt primele cuvinte ale sopranei Felicia Filip, director general al Operei Comice pentru Copii din Bucureşti, conf. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe şi Arte din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte.

Supranumită „Filipissima”, ca o recunoaştere a celebrităţii şi excelenţei profesionale, Felicia Filip s-a făcut remarcată atât pe scenele din România cât şi pe cele mai prestigioase ale mapamondului. Optimistă şi energică, cu multă încredere în propriile forţe şi în destinul său ca om şi ca artist, ea a avut puterea de a traversa, cu graţie, atât succesul, cât şi momentele mai puţin fericite ale vieţii.


„Eu mă rog cântând. Prin muzică fac rugăciune lui Dumnezeu. Căci el m-a înzestrat. Muzica m-a vindecat de multe rele, de frică, de neprieteni, de trac”, mărturisește soprana. „Mă întorc de fiecare dată acasă, pe scenele din ţara mea”, a mărturisit, cu lacrimi în ochi, Felicia Filip. „Pentru mine, acasă este aici, indiferent de ce am trăit prin alte părţi ale lumii.”

Încă de la debutul carierei internaţionale, tânăra soprană a fost încoronată ca „noua regină a Traviatei”. În reprezentaţiile de la Basel, scenografia şi costumele au fost uluitoare, iar partitura Violettei, interpretată magistral de Felicia Filip, a ridicat sala în picioare. Rochia ei roşie, pentru care a fost nevoie de 27 de metri de catifea, a creat senzaţie. Întregul spectacol a fost un eveniment desfăşurat cu casa închisă de fiecare dată. Dovadă, cea mai lungă stagiune a unei opere, cu aceeaşi reprezentaţie.


Pentru cariera şi performanţa sa profesională, Felicia Filip a fost inclusă în antologia “Divine Divas” de Andre Segond, care a consemnat contribuţia celor mai importante 300 de soliste ale teatrului liric mondial. Mai mult, artista s-a reinventat alături de formaţia Iris cu care a susţinut concerte foarte apreciate de public şi cu care a scos primul album de rock-simfonic din România, „Athenaeum”, urmat de „Iris 30 de ani: Cei ce vor fi” (2007). Este singura soprană de la noi care a avut o astfel de asociere muzicală. Se pare că această experienţă i-a deschis un drum nou, pentru că, după rock, în 2009, Felicia Filip s-a implicat într-un proiect de muzică etno, materializat în concertul „Balade din Carpaţi”, alături de actori şi trupe, cu care a încântat nu numai publicul român ci şi fanii din Austria, Germania, Franța, Belgia și Italia.

„Am ascultat-o pe Felicia Filip, am citit cronicile dedicate ei pentru spectacolele internaţionale, am văzut fotografii frumoase cu ea, apoi am ascultat într-un spectacol înregistrat de TVR, hit-ul (da, putem să-i spunem aşa), “De ce ai plecat”, interpretat împreună cu Cristi Minculescu şi trupa Iris şi mi-am zis că trebuie să ai ceva curaj să te lansezi într-o experienţă de acest tip. Publicul a fost sedus de acest contrast, de voci, de ritmuri, de forţe interpretative şi succesul a fost garantat. Aşa cum sperăm că va fi şi întâlnirea de sâmbătă cu Felicia Filip, la fel de radioasă ca şi pe marile scene ale lumii pe unde a cântat”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

 

 

 

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending