Talk Show
Sorin Cîmpeanu, în această seară, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

#Ministrul Educației răspunde întrebărilor care se află pe buzele tuturor românilor, în emisiunea moderată de Denise Rifai, difuzată la 23:00, la Kanal D!
În această seară, de la ora 23:00, telespectatorii vor avea parte de un interviu maraton cu unul dintre oamenii cheie ai sistemului de învățământ românesc, Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, cu puțin înainte de începerea noului an școlar, într-o perioada atât de sensibilă pentru societatea românească, în contextul pandemiei.
Sorin Cîmpeanu este Ministrul Educației aflat la al doilea mandat, este singurul membru al cabinetului Florin Cîțu care a deținut același portofoliu și în cabinetul lui Victor Ponta. A fost Prim-ministru interimar în perioada dificilă pe care România a traversat-o după dezastrul de la Colectiv. De asemenea, a ocupat funcții importante, printre acestea numărându-se și cea de Președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, o organizație care reunește universități și institute de cercetare din 119 state.
„A produs pandemia o nouă generație de sacrificiu?”, „De ce a ajuns învățământul românesc unul dintre cele mai învechite din Europa?”, „Ați putea trăi cu un salariu de învățător?”, „Profesorii care refuză vaccinarea vor fi plătiți la fel?”, „Este mai bun Florin Cîțu decât Ludovic Orban?”, „Ați fost numit Ministru al Educației ca să-i spălați imaginea premierului Ponta?”, „Ați plagiat în teza de doctorat?”, „V-ați construit gardul de acasă cu materiale <împrumutate> din campusul universitar?”, „Ce va reproșați ca Ministru al Educației?”, acestea sunt doar câteva dintre cele 40 de întrebări care îi vor fi adresate lui Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, în ediția din această seară a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la ora 23:00, la Kanal D!
-
Grila de programe3 zile ago
Antena 1 modifică grila de programe în day timp, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 13-19 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 09-15 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 09-15 ianuarie 2023
-
Program TV5 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 07 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ACASA pentru săptămâna 09-15 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 08 ianuarie 2023
-
Seriale2 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru perioada 13-19 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV6 zile ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023