Emisiuni
Sorin Ovidiu Bălan revine la Antena Stars cu emisiunea de investigaţii “Brigada mobilă. Ultimul pas spre adevăr”

Jurnalistul de investigaţie şi omul de televiziune, Sorin Ovidiu Bălan, revine pe micul ecran, astăzi, de la ora 21.30, la Antena Stars, cu emisiunea “Brigadă mobilă. Ultimul pas spre adevăr”. Anchete legate de crime, infractiuni de toate genurile de la simple “găinării” şi până la cele de la înalt nivel, cazuri celebre din trecut, interviuri cu anchetatori, portrete ale unor infractori faimoşi, sunt doar câteva dintre subiectele pe care Sorin Ovidiu Bălan le va aborda în emisiune.
“Este aceeaşi Brigadă mobilă de care ştiu telespectatorii din 1998 şi până-n 2004, dar cu multe îmbunătăţiri. Eu rămân intransigent aşa cum mă ştiţi şi împreună cu echipa mea ne vom bate, din nou, cu infractorii. Noutatea formatului constă în faptul că va exista un element de interactivitate şi acesta va fi furnizat de implicarea activă a telespectatorilor în emisiune. Vom ţine cont de părerea lor, le vom analiza ipotezele, supoziţiile.
O altă inovaţie a emisiunii va fi şi prezenţa alături de mine în studio a doi specialişti care nu mai au nevoie de nicio prezentare: prof. dr. Vladimir Beliş, cel mai bun specialist în medicină legală, şi prof. dr. Tudorel Butoi, psiholog crimininalist”, spune realizatorul emisiunii.
Pentru prima ediţie, Sorin Ovidiu Bălan propune spre dezbatere telespectatorilor Antenei Stars o serie de crime cu incendire la locul faptei cu intenţia de a şterge urmele. Unul dintre cazurile discutate va fi şi cel al pastorului Adrian Blaga, găsit carbonizat alături cu fiul său. “E un caz care, în opinia noastră, s-a încheiat cu o concluzie neconformă cu realitatea”, încheie Sorin Ovidiu Bălan.
Care va fi verdictul acestui caz în viziunea echipei de la “Brigada mobilă. Ultimul pas spre adevăr”, dar şi ce alte poveşti cutremurătoare vor mai fi prezentate în emisiune, telespectatorii Antenei Stars vor afla azi, de la ora 21.30, de la Sorin Ovidiu Bălan şi echipa lui de investigaţie.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- PREMIILE RADAR DE MEDIA4 zile ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA 2022 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- EVENTSo zi ago
INNA, The Motans și Raluka, vin la Zilele orașului Ghimbav
- Program TVo săptămână ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 24 – 30 iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20-26 Iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- ADVERTORIALE2 săptămâni ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc