Connect with us

Muzica

SOS în cantități industriale în toată țara: 5GANG pleacă în turneu național

Published

on

Reclame

Creează tendințe, surprind de la un proiect la altul și sunt idolii a milioane de fani: după succesul absolut al primului lor mare show de la Arenele Romane, din 1 iunie, când au reușit să adune 10.000 de spectatori în două concerte consecutive sold out, 5GANG ajung în această toamnă în toată țara. Pe harta turneului național se află principalele orașe, iar biletele au fost deja puse în vânzare: https://www.iabilet.ro/bilete-5GANG/ .

Piese precum „SOS”, „Story”, „Scuze” sau recent lansata „VIP” se vor auzi toamna aceasta live și în alte orașe în afară de București, iar fanii din Bacău, Iași, Brașov, Craiova, Oradea sau Galați vor fi parte dintr-un show de excepție, cu mult vibe și energie.

Orașele care se află până acum pe lista turneului 5GANG din toamna aceasta sunt:

„De când am făcut cele două show-uri de pe 1 iunie de la Arenele Romane, am fost bombardați cu mesaje de genul „când veniți și la noi în oraș?”, „vrem să vă vedem, nu am putut ajunge la București”. De asemenea, am fost foarte surprinși de numărul de oameni care au venit la show-ul de la Arene din mai multe colțuri ale țării, unii chiar de la mai mult de 400 de kilometri distanță, iar asta ni s-a părut impresionant. De aceea am decis să organizăm un turneu în toată țara, am vrut să luăm toată energia și toate lucrurile frumoase care s-au întâmplat la Arene și să le ducem cu noi prin toată țara, în turneul național. Atât prin meet and greet-urile care vor avea loc în fiecare oraș, cât și prin show-ul propriu-zis, noi dorim să ne cunoaștem mai bine cu fanii noștri. De fiecare dată când avem un concert sau un eveniment, pe noi ne surprinde că ei cunosc toate versurile, știu fiecare glumiță pe care noi o facem între noi. Se vede că e o chimie reală și tocmai de aceea ne place să facem cât mai multe evenimente și să avem cât mai multe ocazii de a ne cunoaște fanii și în offline”, a spus Selly.

Anul acesta, de 1 iunie, fenomenul 5GANG a creat un show unic pentru cei 10.000 de spectatori de toate vârstele, fani înfocați sau vedete precum Delia, Cătălin Măruță, Minelli, Codin Maticiuc, dar și BRomania. Un concert demn de un artist cu multă experiență, primul concert 5GANG i-a arătat pe cei mai iubiți vloggeri ai momentului într-o lumină diferită, aceștia reușind să ofere publicului o experiență, așa cum spun versurile lor, „SOS”. Totodată, 5GANG a stabilit, cu cele două concerte, un adevărat record pentru o trupă românească. După ce biletele la primul show „24/7” s-au epuizat rapid, la cererea fanilor, ei au organizat un al doilea eveniment, în aceeași zi, la care s-au vândut 50% dintre bilete în numai 7 zile de la punerea lor în vânzare.

Cum a fost la concertul 5GANG de la Arenele Romane, aici: https://www.youtube.com/watch?v=aSmW464bs-4

Cea mai recentă piesă 5GANG, „VIP”, lansată pe 10 august, are deja aproape 2 milioane de vizualizări pe YouTube. Piesa „VIP” a ajuns la peste 1 milion de vizualizări în doar 24 de ore și este în trending pe locul 1, iar teaser-ul se află pe locul 2 în trending. Liderul trupei, Selly, a regizat, produs și editat videoclipul.

5GANG – VIP

https://www.youtube.com/watch?v=NOEdokoduUs

La două zile după piesa „VIP”, Gami lansează piesa „Pe balans” împreună cu Medelin.

Gami x Medelin – Pe balans

https://youtu.be/fRskLhf1oCA

 

Despre 5GANG

5GANG este cu siguranță un fenomen care reușește să surprindă de la proiect la proiect, trezește curiozitate și creează tendințe cu fiecare melodie. Trupa alcătuită din cinci vloggeri talentați – Selly, Pain, Dia, Gami, Exploit – se bucură de realizări impresionante în acest domeniu. Toate piesele au fost numărul 1 în Trending YouTube și s-au clasat în topul magazinelor digitale. Sunt vocea unei generații, au o energie specială și sunt modelul de succes pornit în online, consacrat în offline.

Trupa 5GANG a reușit deja o performanță greu de egalat cu piesa „MOD AVION”, care a adunat 1 milion de vizualizări și a ajuns în trending pe poziția 1 în mai puțin de 24 de ore. La o lună de la lansare, piesa a ajuns la aproape 6,2 milioane de vizualizări. „SOS” a ajuns la peste 26 milioane de vizualizări. Energia pe care o transmite, dar și faptul că a fost o piesă foarte așteptată – au făcut din „SOS” o piesă extrem de cunoscută. Melodiile „Story”,  „Scuze” au în prezent peste 13 milioane de vizualizări, iar „Focuri” a ajuns la peste 30 de milioane de vizualizări.

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending