History a pregătit un program special pentru perioada Paștelui.
Astfel, HISTORY va difuza apreciata serie „Biblia”. De asemenea, episoade ale celor mai populare seriale, precum „Războiul depozitelor”, „Restaurări”, „Colecția de la Count’s Kustoms” și „Așii amanetului” vor fi incluse în program.
Seria „Biblia” va începe pe HISTORY pe 9 aprilie, la 23:00, și va fi difuzată zilnic, timp de 5 zile. În loc să prezinte poveştile biblice prin prisma religiei, serialul îi implică pe telespectatori în acţiune într-un mod inedit. Poveştile sunt spuse la persoana întâi, din punctul de vedere al personajelor ale căror decizii au influenţat Vechiul şi Noul Testament.
De asemenea, „Biblia” surprinde încercările la care sunt supuși oameni reali, care se confruntă cu probleme tangibile, într-un mod la care publicul modern se poate raporta. Dovezile istorice sunt completate de reconstituiri şi uimitoare efecte speciale care le sporesc impactul, precum şi cu incitante informaţii noi.
Apoi, începând cu 10 aprilie, episoade ale celor mai populare seriale vor fi difuzate pe HISTORY. Astfel, maratoane formate din mai multe episoade din „Restaurări”, „Colecția de la Count’s Kustoms”, „Așii amanetului” și „Războiul depozitelor” vor debuta în fiecare zi la 9:00. HISTORY îi va purta pe telespectatori într-o călătorie fascinantă, care va începe în atelierul lui Rick Dale, unde Rick găsește, restaurează și îmbunătățește numeroase obiecte fascinante, de la Cadillac-uri și automate de Coca-Cola.
Călătoria continuă în atelierului lui Danny „Contele” Koker, unde el pariază, restaurează, customizează și vinde mașini și motociclete; apoi în magazinul de amanet din Las Vegas, unde Rick conduce afacerea de familie ce l-a consacrat. Multe obiecte interesante vor fi de asemenea văzute și în „Războiul depozitelor”, unde licitatorii sunt implicați într-o căutare de comori mai specială – printre depozite abandonate sau pur și simplu uitate.
Foto Credit: History
CITESTE SI:
-
ANALIZĂ. Kanal D, staţia TV cu cea mai mare creştere a audienţei în primul trimestru din 2015. Serialul Trădarea şi emisiunea Te vreau lângă mine, cifre de top!
-
Posturile de ştiri, Realitatea TV şi B1 TV, amenzi de câte 30.000 de lei din partea CNA
-
PRO TV, demersuri pentru a achiziţionarea celor 23 de meciuri din pachetul EURO 2016